1 Smulgându-ne din braţul lor,
Plecat-am, pe a apelor
Cărare, ajungând la Cos,
Şi-a doua zi pân’ la Rodos
Şi la Patara. În sfârşit,
2 Altă corabie-am găsit –
Corabie care pornea
La drum, către Fenicia.
Pe-aceasta, noi ne-am îmbarcat.
3 În stânga noastră, am lăsat
Insula Cipru, iar apoi,
Spre Siria plecarăm noi.
Ajunşi cu bine-n Tir, ne-am dat
Cu toţi – jos – căci, la descărcat,
Intră corabia. Aici,
4 Găsitu-i-am pe ucenici,
Şi şapte zile-am stat la ei.
Lui Pavel, ucenici-acei,
Prin Duh, i-au spus să nu suim,
Cumva, către Ierusalim.
5 Când zilele s-au împlinit,
Pe drumul nostru am pornit,
Iar ucenicii, cu soţii,
Precum şi cu ai lor copii,
Venit-au de ne-au însoţit,
Până cetate-am părăsit.
6 Apoi, rămas bun, ne luarăm
Şi, pe corabie, urcarăm.
7 Călătoriile pe mare
Se terminară, după care,
Din Tir, la drum, din nou plecarăm
Şi-n Ptolemaida intrarăm.
Aici, de bine, am urat
La fraţi, şi-o zi, la ei, am stat.
8 A doua zi, iar am pornit
Şi la Cezaria-am sosit,
Unde, popas, noi am făcut
La Filip – cel ce-i cunoscut
Ca şi evanghelist şi care,
Printre cei şapte, e – ca stare.
9 Acesta, patru fete-avea
Şi fiecare prorocea.
10 Şedeam, de-un timp, în casa ‘ceea,
Când coborât-a, din Iudeea,
Un om – proroc – ce s-a numit
Agab. Acesta a venit,
11 La noi, iar după ce-a luat
Brâul lui Pavel, şi-a legat,
Cu el, de-ndat’, picioarele,
Iar după-aceea, mâinile,
Rostind, apoi, acest cuvânt:
„Aşa vorbeşte Duhul Sfânt:
„În acest fel va fi legat
Şi cel cari brâul a purtat,
Chiar la Ierusalim, de cei
Care-s de-un neam cu el, Iudei.
Iar după ce va fi legat,
La neamuri o să fie dat.”
12 Când lucru-acesta îl aflarăm,
Noi toţi, pe Pavel, îl rugarăm
Să nu meargă-n Ierusalim.
El aşteptat-a să sfârşim,
13 Şi ne-a răspuns: „Dragii mei fraţi,
De ce plângeţi şi mă-ntristaţi,
Rupându-mi inima? Să mor,
Sunt pregătit eu, fraţilor,
Nu doar să fiu legat, cum ştim
Că fi-voi, la Ierusalim.
Să mor, sunt gata, cum v-am spus,
Pentru al Domnului Iisus
14 Sfânt Nume.” Dacă am văzut
Cum că nimic nu-i de făcut,
Am zis, lăsând pe placul lui:
„Facă-se voia Domnului!”
15 Ne-am pregătit a merge-apoi,
Către Ierusalim. Cu noi,
16 Au mai plecat la drum, de-aici,
Atunci, şi patru ucenici,
Veniţi de la Cezaria.
Un ucenic ce se trăgea
Din Cipru şi cari s-a numit
Mason, la el, ne-a găzduit.
17 Când ne văzură că sosim,
Cu bine, la Ierusalim,
Toţi fraţii ne-au întâmpinat,
Cu bucurie, de îndat’.
18 A doua zi, Pavel, cu noi,
A mers la Iacov, unde-apoi,
Prezbiterii s-au adunat.
19 După ce ziua bună-am dat,
Pavel, pe larg, le-a povestit
Tot ceea ce a-nfăptuit,
Când, printre Neamuri, s-a aflat,
Domnul, prin slujba ce i-a dat.
20 Când vorbele i-au auzit,
Pe Dumnezeu L-au proslăvit
Şi-au zis: „Vezi frate, câţi Iudei?
Văzut-ai câte mii, din ei,
Crezură şi s-au dovedit,
De râvnă, plini, necontenit,
Pentru această Lege? Ei
21 Au auzit că, pe Iudei –
Pe cei care-ntre Neamuri sânt,
Azi, răspândiţi pe-acest pământ –
Tu îi înveţi că, ne-apărat,
Trebuie Moise lepădat
Şi că le-ai spus la cei din jur
Cum că nu trebuie-mprejur
Să îi mai taie pe-ai lor prunci,
Iar datina de pân-atunci,
Să n-o mai ţină – să sfârşească,
Asemeni ei, să vieţuiască.
22 Acuma, ce e de făcut?
Fii sigur că ai fost văzut
De mulţi, iar vestea s-a lăţit,
Şi mâine-aicea, negreşit,
Mulţimea are să se-adune.
23 Deci, tu să faci cum îţi vom spune.
Avem, aici, patru bărbaţi;
De-o juruinţă, sunt legaţi.
24 Ia-i şi cu ei, te curăţeşte
Şi, pentru ei, te cheltuieşte
Să-şi radă capul. Imediat,
Că nu-i nimic adevărat –
Din toate câte-au auzit
Că despre tine s-au zvonit –
Vedea-vor toţi. De-asemenea,
În felu-acesta, vor vedea
Că umbli după rânduială
Şi ţii Legea, fără-ndoială.
25 Acum, cu cei care-au crezut –
Din Neamuri – iată ce-am făcut:
Le-am scris că trebuie ferit
De ceea ce a fost jertfit
La idoli şi ca nu cumva,
Sânge, s-atingă cineva,
Sau dobitoace sugrumate.
Apoi, după aceste toate,
Le-am scris că trebuie să ştie
Să se ferească de curvie.”
26 Pavel, pe oameni, i-a luat,
S-a curăţit şi a intrat
În Templu, unde a vestit
Că timpul ce-a fost hărăzit,
De curăţire, s-a-ncheiat;
În urmă, el a aşezat
O anumită zi, în care
S-aducă, pentru fiecare,
Jertfa, de lege rânduită,
Când curăţirea e sfârşită.
27 Când şapte zile sorocite,
Aproape că au fost sfârşite,
Mai mulţi Iudei, din Asia,
Văzând pe Pavel cari şedea
În Templu, au întărâtat
Întreg norodul adunat,
Şi-au pus mâna pe el, zoriţi,
28 Strigând: „Bărbaţi Israeliţi!
Daţi-ne, grabnic, ajutor!
Iată, acest înşelător,
E cel cari propovăduieşte,
În toată lumea, şi vorbeşte,
Mereu, contra norodului
Şi împotriva Legii lui
Şi a locaşului în care
Ne-am strâns acum, cu mic, cu mare.
Ba, mai mult încă: a băgat,
În Templu, Greci; şi a spurcat
Locaşul sfânt.” Ei au văzut,
29 Într-adevăr, că a trecut
Pavel, cu un însoţitor,
‘Nainte, prin cetatea lor;
Ştiau căci cel ce-l însoţise
Pe Pavel, din Efes venise
Şi că, Trofim, el s-a numit.
De-aceea, ei toţi s-au gândit
Cum că la Templu, l-a adus.
30 La vorba lor, pe loc, s-a pus
Toată cetatea, în mişcare.
S-a strâns norodul, după care,
Pavel fu scos, din Templu-afară,
Iar uşile le încuiară.
31 Să îl omoare, au voit,
Dar vestea, iute, s-a lăţit
Şi, pretutindeni, a pătruns,
Astfel încât ea a ajuns
La căpitanul oastei, care
Aflat-a despre tulburare.
32 Ostaşi, acesta a luat,
Câţiva sutaşi, şi-a alergat
La Templu. Toţi, când l-au văzut,
Pe Pavel nu l-au mai bătut;
33 Iar căpitanu-a poruncit
Să fie-apoi înlănţuit,
Cu două lanţuri, şi-a-ntrebat
Ce a făcut acel bărbat.
34 Dar unii, într-un fel, strigau;
Iar alţii, altceva, spuneau,
Încât, nimic, n-a priceput,
Din zarva care s-a făcut.
Atunci, ostaşilor, le-a spus
Că Pavel trebuie-a fi dus
În cetăţuie, imediat.
35 Grabnic, aceştia au plecat,
Cu Pavel, iar când au suit
Pe trepte, ei au trebuit
A-l duce – căci nu mai putea –
Fiindcă lumea-l îmbulzea.
36 Întărâtat, norodu-acel
Striga: „Vrem moarte, pentru el!”
37 Chiar când era a fi băgat
În cetăţuie, l-a-ntrebat
Pavel, pe căpitan: „Socot
Să te întreb acum, de pot
Să-ţi spun ceva. Mi-e-ngăduit?”,
Iar căpitanul l-a privit,
Mirat, auzind cum vorbeşte,
Şi-l întrebă: „Tu ştii greceşte?
38 Nu eşti tu Egipteanu-acel
Care-n pustiu, a dus, cu el,
Atuncea când s-a răsculat,
Pe mulţi tâlhari? Cum am aflat,
Erau mai mulţi de patru mii.”
39 „Nu sunt acel, aşa să ştii!
Eu sunt Iudeu, iar ţara mea,
E Tarsul din Cilicia” –
Răspunse el – „dintr-o cetate
Cari nu-i fără însemnătate.
Deci, să te rog, eu îndrăznesc:
Mă lasă, gloatei, să-i vorbesc.”
40 După ce, voie, a primit,
Pavel, pe trepte, s-a suit
Făcând semne, norodului,
S-asculte cuvântarea lui.
Îndată, o tăcere mare
Cuprinse gloata, peste care,
Pavel, privirea, şi-a rotit
Şi-n evreieşte, a vorbit: