1 „Staţi şi-ascultaţi dar, fraţilor,
Precum şi voi, părinţilor
Prezenţi aici, cuvântul care,
Am să-l rostesc, în apărare!”
2 Norodul, când a auzit
Că-n evreieşte a vorbit,
Făcut-a linişte, de-ndat’,
Iar Pavel a continuat:
3 „Eu sunt Iudeu, iar ţara mea
E Tarsul din Cilicia,
Acolo eu fiind născut.
Aicea, însă, am crescut,
La voi deci, în astă cetate.
Aici, le-am învăţat pe toate
Câte le ştiu eu, fraţilor,
Căci am avut, învăţător,
Chiar pe Gamaliel, la care,
Eu îi şezusem la picioare.
Legea care fusese dată,
Pentru ai noşti’ părinţi, odată,
Cu de-amănutu-am învăţat
Şi, plin de râvnă, m-am aflat,
Pentru aceasta, precum voi
Sunteţi aici, astăzi. Apoi,
4 Până la moarte-am prigonit
Această Cale. Am venit
Şi-am pus în temniţă, legaţi,
Atât femei, cât şi bărbaţi.
5 Marele preot, fraţilor,
Şi al bătrânilor sobor,
Martori îmi sunt, căci ei mi-au dat
Scrisori, cu care am plecat,
Către Damasc, s-aduc legaţi,
Atât femei cât şi bărbaţi,
Aicea – la Ierusalim –
Unde urma să-i pedepsim.
6 Dar când, încă, pe drum, eram
Şi, de Damasc, m-apropiam,
Deodat-am fost învăluit
De o lumină, ce-a venit,
Din cer. Era cam la amiază,
Când strălucit-a, ca o rază,
Lumina ‘ceea-n jurul meu.
7 Jos, la pământ, căzut-am eu,
Şi-un glas, atunci, am auzit,
Care, în ăst fel, mi-a vorbit:
„Saul, de ce Mă prigoneşti?”
8 „Îmi spune Doamne, cine eşti?” –
Răspuns-am eu, iar El a spus
Apoi, îndată: „Sunt Iisus,
Din Nazaret. Cu El vorbeşti,
Cu Cel pe care-L prigoneşti.”
9 Toţi cei care erau cu mine,
Lumina, au văzut-o bine
Şi tare s-au mai îngrozit,
Dar glasul nu l-au auzit.
10 „Doamne, dar ce să fac, acum?”,
Am întrebat. „Vezi-ţi de drum;
Căci, spre Damasc, tu ai pornit.
Intră-n cetate; negreşit,
Afla-vei ce ai de făcut.”
11 Apoi, nimic n-am mai văzut,
Din pricina luminii care
A strălucit atât de tare.
Cei cari cu mine s-au aflat,
De mâini, atuncea, m-au luat
Şi, la Damasc, m-au însoţit.
12 Un om, acolo, a venit,
La mine, şi m-a căutat.
El, Anania, s-a chemat.
De Dumnezeu, teamă avea,
Aşa cum Legea o cerea.
Toţi cei cari în Damasc şedeau,
Numai de bine îl vorbeau.
13 Când, „Frate Saule”– mi-a zis –
„Vedere ai”, mi s-au deschis,
Pe dată, ochii şi-am văzut,
La fel ca şi la început.
Uimit, la el, eu m-am uitat,
14 Iar el aşa a cuvântat:
„Iată că astăzi, Dumnezeu,
Pe care L-au avut, mereu,
Părinţii noştri, te-a cules,
Pe tine, căci El te-a ales,
Ca să cunoşti voinţa Lui,
Să poţi vedea chipul Celui
Cari – veşnic – e, Neprihănit,
Şi să auzi dar, desluşit,
Ce spune gura Domnului;
15 Căci tu vei fi martorul Lui,
Faţă de oameni. Ai văzut
Şi-ai auzit ce a făcut –
Ce lucruri, El a săvârşit.
16 Ce stai? Nu-i timp de zăbovit!
Scoală, botezul, să-l primeşti!
Căci astfel doar, spălat tu eşti
De ce păcate-i fi având,
Numele Domnului chemând.”
17 În urmă, mi s-a întâmplat,
Că după ce m-am înturnat
Iar, la Ierusalim, şi stam
În Templu, unde mă rugam,
Într-o răpire sufletească,
Să cad, iar Domnul să-mi vorbească.
18 În timp ce eu priveam la El,
Domnul îmi spuse-n acest fel:
„Ieşi din Ierusalim! Grăbeşte,
Pentru că nimeni nu primeşte,
Mărturisirea, despre Mine,
19 Aici.” Am zis: „Doamne, ştiu bine
Cum că în temniţă-i băgam
Şi-n sinagogă îi băteam
Pe cei ce-n Tine au crezut.
20 De-asemeni, le e cunoscut
Cum că atunci când s-a vărsat
Al lui Ştefan sânge, mi-am dat
Încuviinţarea, să-l omoare,
Cu pietre, pe acela care
Martor Ţi-a fost. Eu am păzit –
Aşa precum m-am învoit –
Hainele celor ce-l loveau,
Cu pietre, şi îl omorau.
21 „Du-te degrabă”, Domnu-a spus,
Căci, printre Neamuri, vei fi dus.”
22 Toţi, pân-aici, l-au ascultat,
Însă, apoi, şi-au ridicat
Glasul, strigând: „Nevrednici sânt,
Astfel de oameni, pe pământ!
La moarte, să îl osândească!
Nu-i vrednic ca să mai trăiască!”
23 Ţipând, hainele-şi aruncau
Şi cu ţărână-n sus zvârleau.
24 Dar căpitanu-a poruncit
Să-l lege şi-apoi, biciuit,
În cetăţuie, el să fie,
Voind – în acest fel – să ştie
De ce, noroadele strigau
În contră-i şi se-nverşunau.
25 Când vru să-l lege, un ostaş,
Pavel a zis, către sutaş:
„Să-l bateţi, vă e-ngăduit –
Deşi nu este osândit –
Pe un Roman?” La vorba lui,
26 Sutaşul, căpitanului,
I-a dat de ştire şi-a-ntrebat:
„Ce faci acum, când ai aflat
Că acest om este Roman?”
27 „Chiar eşti, al Romei, cetăţean?”,
A vrut să ştie căpitanul,
Şi-apoi, pe loc, îşi schimbă planul.
„Da, sunt!”– răspunse Pavel. „Eu”–
28 Îi zise căpitanul – „greu,
Cetăţenie, am primit,
După ce mulţi bani, am plătit.”
Pavel a zis: „Eu sunt născut
Roman, deci nu am fost făcut.”
29 Numaidecât, cei ce urmau
Să-l bată – care aşteptau
Doar ordinul – au încetat
Să-l supere, când au aflat
Că e Roman. Ba, s-au temut
Şi că, legat, ei l-au ţinut.
30 În zori, fiindcă a voit
A şti de ce e-nvinuit,
De-acei Iudei, l-a dezlegat
Şi-n urmă, el porunci a dat
Grabnic a se-ntruni cu toţi –
Soborul şi marii preoţi.
Apoi, pe Pavel, l-au adus
Şi, înaintea lor, l-au pus.