1 Ţintă, privit-a, spre Sobor
Pavel şi zise: „Fraţilor!
În faţa Domnului, mereu,
Până în ziua asta, eu
Am vieţuit, neîncetat,
Păstrându-mi cugetul curat…”
2 În timpu-acela, preot mare,
Fusese Anania, care,
Pe Pavel, când l-a auzit
Vorbind astfel, a poruncit –
Îndată – celor ce erau
În jurul său şi ascultau,
Ca, peste gură, a-l lovi.
3 Pavel se-ntoarse, îl privi
Adânc în ochi şi i-a vorbit
Aspru: „Părete văruit!
De Dumnezeu, vei fi bătut,
Pentru aceea ce-ai făcut;
Căci, după al Legii temei,
Mă judeci, şi-mpotriva ei,
Să mă lovească-ai poruncit!”
4 Atuncea, iute au sărit –
Cei ce erau în jurul lui –
A-l ocărî: „Preotului
Cel mare, astfel îi vorbeşti?
Pe el, tu îl batjocoreşti,
Pe preotul lui Dumnezeu?”
5 Pavel a zis: „Fraţilor, eu
Nu am ştiut că-i preot mare,
Căci este scris: „pe-acela care
Mai mare-i, în norodul tău,
Nicicând, să nu-l vorbeşti de rău.”
6 Pavel, apoi, ca unul care
Ştia cum că, în adunare,
O parte erau Saduchei,
Iar altă parte Farisei,
Strigă deodată-n plin Sobor:
„Eu, Fariseu sunt, fraţilor!”
Deci, ascultaţi ce vă spun eu,
Care sunt fiu de Fariseu!
Din pricina nădejdii mele,
Mi se trag mie-aceste rele.
Nădejdea noastră, fraţilor,
E-n învierea morţilor.
Eu, pentru ea, ajuns-am, iată,
Ca să fiu dat în judecată.”
7 Aceste vorbe au iscat,
Mari ne-nţelegeri, imediat,
În grupul cel de Farisei
Şi între cel de Saduchei,
Iar adunarea, dezbinată,
A fost, în acest fel, îndată.
8 Căci Saduchei-s de părere
Că nu există înviere,
Înger, sau duh; faţă de ei,
Grupările de Farisei
Altă părere-mpărtăşeau,
Pentru că le mărturiseau
Pe amândouă. S-a făcut
9 Zarvă, iar cearta a-nceput.
Atuncea, nişte cărturari
De seamă – dintre cei mai mari –
Din grupul Fariseilor,
Au spus, în faţa tuturor:
„Aflaţi dar, că noi nu găsim
Vreo vină, ca să-l osândim
Pe-acest om. Dacă i-a vorbit
Vreun duh, sau dacă a venit
Un înger ca să îi vorbească?”
10 Atuncea, să se înteţească,
A prins gâlceava, şi-a crescut,
Iar căpitanul s-a temut
Ca, nu cumva, Pavel să fie
Rupt în bucăţi, de-a lor furie.
A poruncit ostaşilor
Să-l smulgă, din mijlocul lor,
Şi să îl ducă-n cetăţuie,
La adăpost, astfel, să-l puie.
11 În noaptea care a urmat,
Domnul, din cer, S-a arătat
Lui Pavel şi i-a spus: „Vorbeşte,
Necontenit, şi îndrăzneşte!
Căci precum ai mărturisit,
Atuncea, când tu ai vorbit,
Chiar la Ierusalim, de Mine,
La fel aştept Eu, de la tine,
Să faci, la Roma, când soseşti.
Cu îndrăzneală, să vorbeşti!”
12 De dimineaţă, au venit
Iudeii şi au uneltit,
Iar după-aceea, s-au legat
Toţi, cu blestem, şi s-au jurat
Să nu mănânce nimenea,
Nimic, nici apă să nu bea,
Pân’ Pavel nu va fi ucis.
13 Cei care-n felu-acest-au zis,
Au fost mai mulţi de patruzeci.
14 La preoţi, ei merseră deci –
Şi la bătrâni – şi-au cuvântat:
„Cu un blestem, noi ne-am legat:
Să nu gustăm nimic – am zis –
Până când nu va fi ucis
15 Pavel. De-aceea, acum, voi –
Şi-ntreg Soborul, mai apoi –
Pe căpitan, să-l înştiinţaţi,
Cum că voiţi să-l cercetaţi,
Pe acest om, amănunţit.
Rugaţi-l, mâine, negreşit,
Să îl aducă, pân’ la voi,
Şi-atunci, îl vom ucide noi.”
16 Pavel, o soră, a avut.
Un fiu, aceasta a născut,
Şi s-a-ntâmplat ca ăst fecior
Să afle despre planul lor.
La cetăţuie, el s-a dus,
Unde, lui Pavel, tot i-a spus.
17 Îndată, Pavel a chemat,
Pe un sutaş, şi-a cuvântat:
„La căpitan, îl însoţeşte,
Pe acest tânăr, căci voieşte,
Ceva, a-i spune.” Imediat,
18 Sutaşu-acela l-a luat,
Pe tânăr, şi l-a însoţit,
La căpitan, unde-a vorbit:
„Pavel, cel ce-i întemniţat,
Pe acest tânăr, m-a rugat,
Să ţi-l aduc. Eu l-am adus,
Căci ar avea, ceva, de spus.”
19 Când căpitanul l-a luat
Deoparte şi l-a întrebat,
„Ce ai să-mi spui?”, el a răspuns:
20 „Un zvon, la mine, a ajuns,
Şi-n acest fel, de veste-am prins,
Cum că Iudeii au întins,
O cursă. Ei s-au sfătuit,
Şi-au să te roage, negreşit,
Ca-n zori, pe Pavel, să îl iei
Şi să-l aduci apoi, la ei,
Unde, să îl înfăţişeze,
Soborului, să-l cerceteze,
În amănunt. Nu-i asculta,
21 Căci peste patruzeci vor sta,
La pândă, ca să îl omoare.
Legat, acum, e fiecare,
Printr-un blestem, cum că nu bea
Şi nu mănâncă, nimenea,
Până când nu vor fi-mplinit
Tot ceea ce au plănuit.
Ei, aşadar, vor aştepta,
Numai făgăduinţa ta.”
22 Când căpitanul l-a lăsat
Să plece, el i-a ordonat,
Să nu mai spună nimănui,
Ceea ce îi spusese lui.
23 Apoi, chemat-a doi sutaşi,
Şi spuse: „Pregătiţi ostaşi!
Vreau, două sute, să aveţi,
Gata – la noapte – să puteţi,
La ceasul trei, ca să porniţi.
La drum, voi fi-veţi însoţiţi,
De două sute suliţari,
Bine-narmaţi, pe lângă cari
Şi şaptezeci de călăreţi.
Pân’ la Cezaria, aveţi
A merge.” Le-a mai poruncit,
24 Să mai aducă, negreşit,
Şi dobitoacele pe care,
Pavel să poată sta, călare.
Nu l-a lăsat mergând pe jos,
Voind s-ajungă sănătos,
La Felix, care-n timpul lor,
Fusese mare dregător.
25 Apoi, el o scrisoare-a scris,
Lui Felix, iar – prin ea – a zis:
26 „Claudius Lisias îţi spune,
Mărite Felix, plecăciune!
27 Omul pe care l-am trimis,
Era aproape-a fi ucis,
Căci prins fusese, de Iudei.
Eu, cu ostaşi, m-am dus la ei
Şi, grabnic, l-am eliberat,
Pentru că iată, am aflat
Că e Roman. Când am voit,
28 Să ştiu de ce-i învinuit –
De gloatele Iudeilor –
L-am dus în faţă la Sobor.
29 În felu-acesta, am aflat,
Cum că se face vinovat
De nişte lucruri ce-au privit
Doar Legea lor. Eu n-am găsit
Nimic, nici o nelegiuire,
La el, şi nici nu am vreo ştire
Că, ceva rău, a săvârşit,
Vrednic să fie pedepsit
Cu moarte sau cu lanţuri. Eu
30 Aflat-am, de la un Iudeu,
Cum că Iudeii îl pândesc,
Să îl omoare. Mă grăbesc,
De-aceea, mare dregător,
Să ţi-l trimit, iar tuturor
Celor cari l-au învinuit,
Le-am spus că este potrivit,
Să-ţi spună ţie, ce doresc,
De ce îl învinovăţesc.
Eu îţi transmit, preaînălţate,
În încheiere, sănătate!”
31 Deci, la Antipatrida-a fost
Dus Pavel şi, la adăpost –
Aşa precum s-a poruncit,
Când din Cezaria-au pornit –
Pus fost-a, de soldaţi. Apoi,
32 Ei se întoarseră-napoi,
În cetăţuie, şi-au lăsat,
Pe călăreţi, de au plecat
Cu Pavel, ca să îl predea,
În urmă, la Cezaria.
33 Când în Cezaria intrară,
Pe dregător, îl căutară.
Găsindu-l, ei i-au înmânat
Scrisoarea, iar apoi l-au dat,
Pe Pavel, în mâinile lui.
34 Citind a căpitanului
Scrisoare, dregătoru-a vrut
Să afle, de prin ce ţinut,
E Pavel; dar când a aflat
Că-i din Cilicia plecat,
35 Îi spuse: „Te voi asculta,
Când şi pârâşii tăi vor sta
Aici, alăturea de tine.”
A poruncit ca, păzit bine,
Să stea-n palatul lui Irod,
Ferit, în ăst fel, de norod.