1 Festus venit-a în ţinut,
Iar când trei zile au trecut,
El, din Cezaria, plecă
Şi, la Ierusalim, urcă.
2 Cei mai de seamă din preoţi –
Şi-alături lor, bătrânii toţi
Dintre Iudei – la el s-au dus
Şi, plângere, ei au adus,
Contra lui Pavel. L-au rugat
3 Ca să le fie acordat
Un mic hatâr: oşti să se ducă
Şi, la Ierusalim, s-aducă
Pe Pavel cel întemniţat.
În ăst fel, ei au încercat
A-ntinde-o cursă, căci acum,
Voiau a-l omorî pe drum.
4 Dar Festus nu s-a învoit,
Spunând că Pavel e păzit
Bine-n Cezaria, urmând
A merge şi el, în curând,
5 Acolo. „Deci” – a zis apoi –
„Cel mai de frunte, dintre voi,
Să vină să mă însoţească.
De-i vinovat, să îl pârască!”
6 Doar opt sau zece zile-a stat
Festus, cu ei, şi a plecat
Către Cezaria, de-ndată.
Pe scaunul de judecată,
A doua zi, s-a aşezat
Şi-apoi, pe Pavel, l-a chemat.
7 Atunci când Pavel a venit,
Iudeii toţi, care-au sosit
De la Ierusalim, s-au dus
Şi, împotrivă, i-au adus
Învinuiri multe şi grele.
Însă, nici una dintre ele,
Nu au putut s-o dovedească.
8 În urmă, prinse să vorbească
Pavel, şi-a zis: „Nu am greşit
Şi nici nu am păcătuit,
Eu, împotriva Legii lor –
Aceea a Iudeilor –
Nici împotriva Templului
Şi nici contra Cezarului.”
9 Festus – pentru că urmărea,
Bunăvoinţă, a avea,
De la Iudei – l-a întrebat
Pe Pavel: „Vrei ca, judecat,
Să fii tu, la Ierusalim,
Căci, împreună, ne suim
Acolo?” Pavel l-a privit,
10 Adânc, în ochi şi i-a vorbit:
„La scaunul Cezarului
Stau eu, şi doar în faţa lui,
Urmează să fiu judecat.
Căci, pe Iudei, eu – niciodat’ –
Nu i-am nedreptăţit, ştii bine.
11 Acum, de mă găseşti, pe mine,
Că am făcut vreo nedreptate –
Sau vreo nelegiuire poate –
Cari vrednice se dovedesc,
De moarte, n-am să mă feresc.
Dar dacă nu-i adevărat
Nimic din ceea ce-ai aflat
Din pâra lor, drept, tu nu ai,
În ale lor mâini, să mă dai.
De-aceea, cer ca, ne-apărat,
De Cezar, să fiu judecat.”
12 Festus, după ce-a chibzuit,
Cu ai săi sfetnici, a vorbit:
„De Cezar fi-vei judecat;
Lui îi vei fi înfăţişat.”
13 S-au scurs câteva zile-abia,
Când iată că-n Cezaria,
Agripa însuşi a venit –
Chiar împăratul – însoţit
De Berenice. Amândoi,
De bine, i-au urat apoi,
Lui Festus. Împăratu-a stat
14 Mai multe zile şi-a aflat
Tot ceea ce s-a petrecut,
Cu Pavel. „Iată, am avut” –
Îi spuse Festus – „un om care
Era aici, în închisoare,
Lăsat de Felix. Despre el –
15 Despre întemniţatu-acel –
Toţi preoţii Iudeilor,
Precum şi toţi bătrânii lor,
Când, la Ierusalim, m-am dus,
S-au plâns, de el şi-apoi, mi-au spus
Că trebuie-a fi osândit.
16 Le-am zis că, nu-i obişnuit,
Între Romani, aşa ceva.
Osândă, nu-i poţi da cuiva,
Până – întâi – nu i-ai adus,
Pe-ai săi pârâşi şi-apoi i-ai pus
Faţă în faţă, ca să poţi
Să-i dai, astfel, faţă de toţi
Pârâşii pe care îi are,
Putinţa ca, în apărare,
Omul să poată să vorbească
Şi vina să se dovedească.
17 Ei au venit aici, iar eu,
Urcat-am pe scaunul meu –
Acela de judecător –
Şi-am stat în faţa tuturor.
Apoi, ostaşilor, le-am spus
Ca acest om să fie-adus.
18 Ai săi pârâşi, când au venit,
Nici unul nu l-a-nvinuit,
De lucruri rele – cum credeam –
La care eu mă aşteptam.
19 De la religie-am văzut,
Că ne-nţelegeri au avut
Şi-apoi, de la un oarecare
Om ce-a murit, dar despre care,
Pavel, că este viu, a spus –
Numele lui era Iisus.
20 Pentru că-n cumpănă şedeam,
Nedumerit, căci nu ştiam
Ce hotărâri am de luat,
Pe Pavel, eu l-am întrebat,
Dacă nu vrea să ne suim,
Cu toţii, la Ierusalim,
Să fie-acolo, judecat.
21 Dar Pavel n-a încuviinţat,
Vrând a supune cazul lui,
Voinţei împăratului.
De-aceea, eu am poruncit,
Închis să fie şi păzit,
Până când voi putea să fac
Aşa cum este al său plac,
Şi să-l trimit, Cezarului.”
22 „S-aud şi eu, povestea lui” –
A zis Agripa. „El va sta” –
Festus a spus – „în faţa ta,
Mâine, în zori, şi ai să poţi
Să îl asculţi, precum socoţi.”
23 În zori, Agripa a venit,
De Berenice, însoţit;
Cu multă fală, a intrat,
În locul pentru ascultat.
Cu ei, şi căpitani s-au dus,
Şi oamenii cei mai de sus,
Aflaţi atuncea, în cetate.
Când fost-au pregătite toate,
Festus, soldaţilor, le-a spus
Ca Pavel să fie adus.
24 Apoi, a zis către-mpărat,
Şi celor cari s-au adunat:
„Mărite-Agripa, şi voi, care
Sunteţi aici, în adunare.
Priviţi-l pe-acest om: el este
Cel pentru care stăruieşte
Mulţimea de Iudei – cum ştim –
Şi-aici şi la Ierusalim,
Că trebuie a fi ucis.
25 Însă, aşa cum am mai zis,
Omul acest n-a săvârşit
Nimic, pentru-a fi osândit
La moarte. Deci, l-am ascultat,
Când mi-a cerut ca, judecat,
A fi-n faţa Cezarului.
Am aprobat, dorinţa lui
Şi, la Cezar, am să-l trimit.
26 Nimic temeinic, n-am găsit
Însă, să-i scriu, domnului meu,
Referitor la el. Deci eu,
Aicea, l-am înfăţişat,
Ca tu, mărite împărat –
Şi voi care aicea staţi –
După ce o să-l cercetaţi,
Să-mi spuneţi ce-aţi aflat, şi mie,
Să ştiu ce trebuie a scrie;
27 Căci fără noimă mi se pare,
Ca să trimit un oarecare
Întemniţat, făr’ a putea,
S-arăt, ce vină, ar avea.”