1 Către Italia, apoi,
S-a hotărât, să mergem noi.
Pavel, atunci, a fost luat –
Cu alţi câţiva cari s-au aflat
Închişi – şi daţi unui sutaşi
Din fruntea cetei de ostaşi
Augusta. Iuliu, s-a numit
Acel sutaş. La Adramit,
2 Într-o corabie-am urcat,
Care avea de navigat
Spre coasta Asiei. Cu noi,
Veni şi Aristarh apoi –
Macedonean era, de fel,
Şi, la Tesalonic, sta el.
3 Când, la Sidon, am poposit,
Iuliu, pe Pavel, l-a-nvoit –
Căci omenos el se purta
Cu Pavel – de a-şi vizita
4 Prietenii. Iar am pornit,
Pe-a apei cale, şi-am plutit
Pe lângă Cipru, căci băteau
Vânturi ce ni se-mpotriveau.
5 Trecurăm marea ce scălda
Cilicia şi cari uda
Pământul din Pamfilia,
Sosind la Mira-n Licia.
6 Sutaşu-acolo a plecat
Şi-altă corabie-a cătat.
Găsit-a una, cari venea
Tocmai din Alexandria,
Urmând să plece, mai apoi,
Către Italia. Pe noi,
Grabnic, ne-a dus de am suit
7 Pe puntea ei, şi am plutit,
Încet, cu mare greutate,
Pe apele învolburate,
Mai multe zile. Am atins
Cnidul, dar vântul ne-a împins
Şi, să oprim, nu am putut.
De capul Cretei, am trecut
Lângă Salmona. De abia
8 Înainta corabia,
Pe lângă insulă. Apoi,
Cu mare greu, ajuns-am noi,
La locul care s-a chemat
„Limanuri bune”, loc aflat
Aproape de cetatea care
Se numea Lasea. Peste mare,
9 Au început vânturi să bată,
Şi-astfel, călătoria, iată,
Primejdioasă s-a făcut,
Căci chiar şi „postul” a trecut.
De-aceea, Pavel i-a-nştiinţat,
10 Pe ceilalţi: „Eu am observat
Cum că astă călătorie,
Uşoară, nu are să fie.
S-a arătat primejdioasă
Şi, pe deasupra, păguboasă
Pentru noi toţi – corabiei,
Precum şi-ncărcăturii ei,
Şi pentru viaţa noastră chiar.
V-am spus să aveţi grijă doar.”
11 Sutaşul, însă, a plecat
Urechea şi a ascultat,
Mai mult, vorba cârmaciului
Precum şi pe-a stăpânului
Corăbiei, decât la ceea
Ce spuse Pavel. De aceea,
12 Din locu-acela, am plecat
Şi, un liman – bun de iernat –
Cătarăm noi. Mulţi s-au gândit,
Că locul cel mai potrivit,
Fenix ar fi, un loc aflat
În Creta – el e aşezat
În miazănoapte, spre apus,
Şi înspre miazăzi, în sus.
13 Din miazăzi, vântu-a-nceput,
Uşor, să sufle, şi-au crezut
Toţi, că, la ţintă, au s-ajungă,
Căci calea nu-i aşa de lungă.
De-aceea, ei au ridicat
Sus ancora şi-au navigat
Pe lângă Creta. Dar, de-odată,
14 Marea a fost învolburată,
De Eurachilon, vânt care
Bătea cu o putere mare,
Pe insulă. Corabia,
15 Să lupte-n contră-i, nu putea;
De-aceea, ea a fost luată
Şi-n voia lui a fost purtată.
16 În grabă mare-am ocolit
Ostrovul – care s-a numit
Clauda – şi abia am pus
Mâna pe luntre. Apoi, sus
17 Am ridicat-o, imediat,
Şi-n urmă-au întrebuinţat
Mijloacele de ajutor.
Cu frânghii, au încins, de zor,
Corabia şi au lăsat,
Jos, pânzele, căci s-au speriat
Să nu fie, de vânt, luaţi
Şi, peste Sirta, aruncaţi.
În voia valurilor, noi
Rămas-am să plutim apoi.
18 Fiind furtuna tot mai tare,
În zori, am aruncat, în mare,
Încărcătura ce-o avea,
În cala ei, corabia.
19 A treia zi, am aruncat
Uneltele. N-a luminat –
20 Mai multe zile – soarele;
Nu s-au văzut nici stelele.
Furtuna s-a-nteţit mai tare,
Încât, nădejdea de scăpare,
Toţi am pierdut-o. N-am mâncat,
21 De multă vreme. S-a sculat,
Atuncea, în mijlocul lor,
Pavel zicând: „Oamenilor!
Vă spun că ar fi fost mai bine
De m-aţi fi ascultat pe mine –
În Creta – când v-am îndemnat
Să ne oprim. Am fi scăpat
Şi de primejdie, precum
Şi de-astă pagubă. Acum,
22 Vă sfătuiesc, veseli să fiţi,
Pentru că nu o să pieriţi.
Pierderi, nimeni nu va avea –
Pierdută-i doar corabia.
23 Un înger, al lui Dumnezeu –
Al cărui slujitor sunt eu –
Azi noapte, mi s-a arătat
Şi-această veste, el mi-a dat:
24 „Tu, Pavele, teamă să n-ai,
Pentru că trebuie să stai,
La Roma, ca să îi vorbeşti
Cezarului. Astfel, primeşti
Pe toţi cei cari te-au însoţit
La drum, căci ţi i-a dăruit
Chiar Dumnezeu.” Aşa mi-a spus
Îngeru-acel, apoi, s-a dus.
25 Deci, liniştiţi-vă, căci eu
Mă-ncred în ce-a zis Dumnezeu,
Şi totul fi-va împlinit
Aşa precum El a vorbit.
26 Avem, peste-un ostrov, să dăm:
Atenţi doar, trebuie să stăm.”
27 De paisprezece nopţi eram
Purtaţi de valuri şi pluteam
Bătuţi de vânturi, la-ntâmplare,
Pe Adriatica, pe mare.
La miezul nopţii, am simţit
Că marinari-au bănuit
Cum că acum aproape sânt
De un liman, deci de pământ.
28 Pe dată, ei au măsurat
Apa, şi-atuncea, au aflat
Că douăzeci de stânjeni are,
În adâncime, după care,
Încă puţin, am mai plutit
Şi, cinşpe stânjeni, au găsit.
29 De teamă să nu se lovească
De stâncă şi să se zdrobească
Corabia, au aruncat,
Spre partea dinspre cârmă-ndat’,
Chiar patru ancore, iar noi,
Zorii, i-am aşteptat, apoi.
30 Corăbierii căutau
Prilej să fugă, şi voiau
Ca să sloboadă luntrea-n mare,
Spunând că fac o încercare
De-a ancora corabia
Şi-n faţă. Dar, Pavel ştia
31 Care, de fapt, e planul lor.
Astfel, a zis ostaşilor,
Şi-asemenea, sutaşului:
„Pentru voi toţi, scăpare nu-i,
De-aceştia au să reuşească,
Corabia, s-o părăsească.”
32 Ostaşi-atuncea au tăiat
Frânghiile şi au lăsat
Să cadă luntrea-n marea-apoi.
33 Pavel se-ntoarse înapoi,
Către ceilalţi, şi a vorbit:
„Azi, paişpe zile-aţi împlinit,
De când, de veghe, voi aţi stat
Şi nimenea nu a mâncat.
34 Vă rog, acuma, să luaţi
Cu toţi, ceva, şi să mâncaţi,
Căci vreau să ştie fiecare,
Că asta-i spre a sa scăpare.
Nu vă veţi pierde, aşadar,
Un fir de păr, din cap, măcar.”
35 După ce, astfel, a vorbit,
Luând pâinea, a mulţumit
Lui Dumnezeu şi a mâncat,
Frângând-o-ntâi. Ei au luat,
36 Atunci, cu toţii, din mâncare
Şi au simţit o-mbărbătare.
37 La bord, corabia luase
Cam două sute şapte’şişase
De suflete. Toţi au mâncat
38 Şi-apoi, sătui, au uşurat
Corabia, căci au zvârlit
Grâul, în mare. În sfârşit,
39 Când zorile au apărut,
Pământul, nu l-au cunoscut;
Dar au văzut un golf, în zare,
Cu maluri de nisip, spre care,
Au hotărât – de s-o putea –
Să-ndrepte-ncet corabia.
40 Ei, ancorele, le-au tăiat,
Au slăbit cârma şi-au săltat
Ventrila mică, după vânt.
41 Dar, într-o limbă de pământ,
Corabia s-a împlântat,
Cu botul. Neclintită-a stat,
În timp ce partea din ‘napoi
Prinse-a se rupe, mai apoi.
42 Ca nimeni să nu scape-not,
Ostaşi-au socotit că pot
A-i omorî pe cei aflaţi,
Pe al lor vas, întemniţaţi.
43 Însă, sutaşul i-a oprit,
Căci el, pe Pavel, a voit
Să-l scape-n acest fel. A dat
Porunci, spunând ca, imediat,
Aceia care ştiu şi pot,
Să plece, către ţărm, înot.
44 Ceilalţi, pe scânduri, să se pună,
Pe resturi care se adună
De pe corabia sfărmată.
Ei au făcut aşa, de-ndată
Şi s-au trezit, împinşi de val,
Că au ajuns, cu toţi, la mal.