1 Era ceasul al nouălea,
Vreme la care începea
Lumea, la Templu, să se-adune,
La ceasul pentru rugăciune.
Dintre apostoli, doi urcau,
Spre Templu-atuncea. Ei erau
Ioan şi Petru. Când sosiră,
2 La Templu, un olog, găsiră,
La poarta care se numea,
„Frumoasă”. Acel om cerşea,
Căci zilnic, el era adus,
Acolo, pentru a fi pus
Să ceară, celor ce veneau,
Milă, în Templu, când intrau.
3 Ioan şi Petru, când au vrut
Să intre, omul le-a cerut,
Milă, şi lor. Ei s-au oprit,
4 Privindu-l ţintă, şi-au vorbit,
În ăst fel: „Uită-te la noi!”
5 Cu-luare-aminte, la cei doi,
Omul privea şi aştepta,
Sperând, ceva, a căpăta.
6 „Aur şi-argint, n-am”, Petru-a spus,
„Dar, în Numele lui Iisus
Din Nazaret, eu îţi vorbesc:
Ridică-te, îţi poruncesc!”
7 De mâna dreaptă, l-a luat
Şi, în picioare, l-a săltat.
Glezne şi tălpi s-au întărit,
Iar omul s-a înzdrăvenit,
8 Sărind, pe dată, în picioare,
Putând să umble, după care
Intră în Templu alergând
Şi, Domnului, laudă dând.
9 Întreg norodul l-a privit
Umblând, şi toţi l-au auzit,
Pe Domnul, cum L-a lăudat.
10 Toată suflarea s-a mirat
Fiindcă toţi l-au cunoscut
Pe-acela care a şezut
La poarta care se numea
„Frumoasă”, milă, de cerea.
11 Pentru că omul i-a urmat
Pe Petru şi Ioan, mirat,
Întreg norodul s-a grăbit
Spre-acel pridvor ce s-a numit
Drept „al lui Solomon” fiind,
La Petru şi Ioan, privind.
12 Văzând norodul adunat,
Petru, astfel, a cuvântat:
„De ce, bărbaţi Israeliţi,
Miraţi, la acest fapt, priviţi?
Răspundeţi dar, acuma, voi,
De ce priviţi, ţintă, la noi,
De parcă ceea ce-aţi văzut,
Prin forţa noastră, am făcut,
Când omu-acesta a umblat?
13 Acela care a lucrat,
Nu-i altul decât Dumnezeu.
Al lui Avram a fost mereu,
Al lui Isac şi Iacov. El
L-a proslăvit chiar pe Acel
Pe care voi, cu toţi, L-aţi dat –
Cum ştiţi – în mâna lui Pilat.
Pe robul Său, deci pe Iisus,
L-a proslăvit, cum v-am mai spus,
Deşi v-aţi lepădat de El,
Cu toate că Pilat acel,
Să Îi dea drumul, a-ncercat.
14 Voi, însă, toţi v-aţi lepădat
De Cel Sfânt şi Neprihănit
Şi, în al Său loc, aţi dorit
Un ucigaş, ca să primiţi.
15 Vă spun, acuma, ca să ştiţi,
Că L-aţi ucis pe-al vieţii Domn.
Dar Domnul, din al morţii somn,
Degrabă, L-a-nviat apoi;
Iar ai Lui martori, suntem noi.
16 Vă spun un lucru, şi anume:
Credinţa doar, în al Lui Nume –
În sfântul Nume-al lui Iisus –
Este aceea ce l-a pus,
Pe omu-acesta, pe picioare.
Voi îl cunoaşteţi, fiecare:
Era olog, precum îl ştiţi.
Acum e sănătos, priviţi!
Credinţa-n El l-a întărit,
Credinţa l-a tămăduit.
17 Eu sunt convins că n-aţi ştiut,
Că tot ceea ce aţi făcut,
Aţi săvârşit din neştiinţă;
Precum tot fără cunoştinţă,
Mai marii voştri au muncit.
18 Dar, Dumnezeu a împlinit,
Ceea ce, prin proroci, promise –
Mai înainte – când vestise
Cum că Hristos o să sosească
Şi are ca să pătimească.
19 Acum, vă pocăiţi dar, voi!
Veniţi la Dumnezeu apoi,
Ca să vă ierte-ntreaga vină
Şi-n seamă, să nu vă mai ţină
Păcatele, iar drept urmare,
Vremuri să dea, de-nviorare.
20 Să vă trimită, mai apoi,
Pe Cel ce fost-a – pentru voi –
Mai dinainte, rânduit:
Deci pe Hristos, care, primit –
21 De ceruri – trebuie să fie
Până atunci când va să vie
Acele vremi de aşezare
A lucrurilor, despre care,
Din timpurile vechi, mereu,
Ne tot vorbeşte Dumnezeu,
Prin veacuri, prin acele voci,
Din gura sfinţilor proroci.
22 Moise, către părinţii noştri,
A zis: „Domnul, dintre ai voştri,
Ridică un proroc, ca mine.
Pe el dar – luaţi seama bine –
Să-l ascultaţi, în tot ce spune.
23 Cel care nu se va supune
Şi n-ascultă de glasul Lui,
Din mijlocul norodului,
Are să fie nimicit.”
24 De-asemenea, aţi auzit
Ce-a spus prorocul Samuel
Şi toţi ceilalţi de după el.
Prin ceea ce au prorocit,
Aceste zile, le-au vestit.
25 Iar voi sunteţi copiii lor,
Sunteţi fiii prorocilor
Şi ai acestui legământ
Făcut de Dumnezeu Cel Sfânt
Când, lui Avram, El i-a vorbit:
„Iată că ţi-am făgăduit
Că neamurile lumii, toate,
În tine-s binecuvântate.”
26 Domnul, pe Robul Său, Iisus,
Trimisu-L-a – precum a spus –
Întâi la voi, ca să lucreze
Şi să vă binecuvinteze;
Să vă întoarceţi înapoi
De la fărădelegi apoi.”