1 Ioan şi Petru mai erau
La Templu, încă, şi vorbeau
Norodului, când a venit –
De Saduchei mulţi însoţit,
De preoţii norodului –
Chiar căpitanul Templului.
2 Cu toţii necăjiţi erau,
Pentru că cei doi învăţau
Despre-nvierea lui Iisus.
3 Atunci, mâna, pe ei, au pus
Şi-n temniţă i-au aruncat,
Până în zori, căci s-a-nserat.
4 Dar mulţi din cei ce-au auzit
Cuvântul care-a fost vestit,
S-au încrezut în spusa lor.
Astfel, al credincioşilor
Rând a sporit şi, număraţi,
Au fost cam cinci mii de bărbaţi.
5 În zori, bătrâni şi cărturari –
Precum şi capii cei mai mari
Ai gloatelor – se sfătuiră
Şi, spre Ierusalim, porniră.
Acolo, ei s-au adunat
Şi-au hotărât a ţine sfat.
6 Parte luă, la adunare,
Chiar Ana, preotul cel mare;
Chiar şi Caiafa a venit,
De Alexandru însoţit
Şi de Ioan. Se mai aflau,
Acolo, cei ce se trăgeau
Din neamul marilor preoţi.
7 După ce au sosit cu toţi,
Au poruncit a fi aduşi
Ioan şi Petru şi-au fost puşi
Să stea la mijloc, iar apoi,
I-au întrebat: „Spuneţi dar, voi:
Cu ce putere-aţi săvârşit,
În al cui nume-aţi făptuit,
Lucrul pe care l-am văzut?”
8 Petru, de Duhul Sfânt, umplut,
Le zise: „Vouă, celor cari
Peste norod sunteţi mai mari,
Vouă, bătrâni israeliţi,
Vă voi răspunde, ca să ştiţi!
9 Uitaţi-vă, numai, la mine:
Pentru o facere de bine,
Pentru că s-a tămăduit
Un biet bolnav nenorocit,
Suntem, la întrebări, luaţi –
Traşi la răspundere! Aflaţi –
10 Şi voi, şi-ntregul Israel –
Că vindecat e omu-acel –
Ologul ce v-a fost adus –
Prin sfântul Nume-al lui Iisus
Hristos din Nazaret, pe care –
Cum bine ştie fiecare –
Voi L-aţi ucis! În mod voit,
L-aţi dat să fie răstignit,
Dar Dumnezeu nu L-a lăsat,
Între cei morţi, ci L-a-nviat!
11 El este „piatra lepădată”
De voi zidarii, şi-acum iată
„Că a ajuns a fi adusă
Şi-n capul unghiului e pusă.”
12 Voiesc dar să vă dau de ştire
Că-n nimeni alt’ nu-i mântuire
Sub ceruri, pentru că – sub soare –
Nu-i un alt Nume dat, în care,
Omul să fie mântuit.
Doar în Iisus, a dobândit
Umanitatea, mântuire!”
13 Auzind astfel de vorbire
Şi îndrăzneala arătată
De Petru şi Ioan, mirată,
Rămase-ntreaga adunare,
Căci îi ştia pe fiecare,
Dintre cei doi, că nu aveau
Carte defel şi că erau
Oameni de rând. Din tot ce-au spus,
Au înţeles căci cu Iisus
Oameni-aceia au umblat.
14 Dar pentru că cel vindecat
Era prezent, nu au putut
Vorbi-mpotrivă. Au tăcut
15 Şi, din Sobor, au poruncit,
Să fie scoşi. S-au sfătuit
16 Mult, între ei, şi-au zis apoi:
„Ce facem dar, cu ăştia doi?
Ierusalimul a văzut
Minunea care s-a făcut,
Prin ei. Aceasta e vădită,
Nu poate fi tăgăduită.
17 Acuma, ce măsuri luăm?
Deci haidem să nu-i mai lăsăm –
Ca vestea să nu se lăţească –
În acest Nume, să vorbească.”
18 Ei, înăuntru – mai apoi –
Când îi chemară pe cei doi,
Le porunciră cu stricteţe,
Pe nimeni să nu mai înveţe
În sfântul Nume-al lui Iisus.
19 Ioan şi Petru-atunci au spus:
„Acum dar, judecaţi şi voi:
De cine-i – drept – s-ascultăm noi,
Mai mult? De voi? De Dumnezeu?
Răspunsul nu-i aşa de greu.
20 Deci, nu putem să nu vorbim
De toate câte noi le ştim,
Pentru că noi le-am auzit
Şi le-am văzut, necontenit.”
21 Atuncea, i-au ameninţat
Şi-apoi, să plece, i-au lăsat,
Căci nu puteau să-i pedepsească,
Să nu cumva să se stârnească
Noroadele, care – mirate
De lucrurile întâmplate –
Îl lăudau pe Dumnezeu
Şi slavă-I aduceau mereu.
22 Ologul – acel om cu care,
Minunea cea de vindecare
S-a petrecut – în vârstă fuse:
De patru zeci de ani, trecuse.
23 Ioan şi Petru-au revenit
Printre ai lor şi-au povestit
Apoi, ce s-a-ntâmplat, la toţi:
Ce au vorbit marii preoţi
Şi-ai lor bătrâni. Când auziră,
24 Ei, glasurile, îşi uniră
Şi, către Domnul, au strigat:
„Stăpâne, care ai creat
Şi cer şi mare şi pământ
Şi toate câte-n ele sânt!
25 Prin Duhul Sfânt, Tu ai vorbit,
Prin David, care a rostit:
„Oare de ce-s întărâtate
Neamuri? De ce sunt cugetate
Lucruri deşarte, în popor?
26 Iată că orice domnitor,
Precum şi-ai lumii împăraţi,
Unitu-s-au şi-s răsculaţi –
Toţi – împotriva Domnului
Şi împotriva Unsului –
Al Unsului, Alesul Său.”
27 Potrivnici, lui Iisus al Tău,
Rob Sfânt pe care Tu L-ai uns
Şi care, la noi, a ajuns,
S-au însoţit cu-adevărat –
Aşa precum ne-ai înştiinţat –
Aici chiar, în astă cetate:
Pilat şi Neamurile toate,
Al nostru împărat, Irod,
Şi al lui Israel norod.
28 În acest fel, s-a împlinit
Tot ce fusese pregătit,
De mâna Ta, de al Tău sfat.
29 Doamne, ei ne-au ameninţat,
Dar Te rugăm ca să priveşti
La ei şi să ne întăreşti,
Cu-a Ta putere şi-ndrăzneală,
Ca, fără nici o şovăială,
Să răspândim, al Tău Cuvânt.
30 Întinde braţul Tău cel sfânt,
Minuni să fie-nfăptuite
Şi bolile tămăduite,
Stârpit să fie orice rău,
Prin Numele Robului Tău,
31 Iisus.” După ce s-au rugat,
Puternic s-a cutremurat
Locul în care au şezut
Şi, de Duh Sfânt, ei s-au umplut.
De-aceea, fără de sfială,
Vestiră, plini de îndrăzneală
Şi de curaj, la toţi, mereu,
Cuvântul spus de Dumnezeu.
32 Mulţimea celor ce credeau,
Un trup şi-un suflet doar, erau.
De obşte le aveau pe toate
Şi nu sta nimeni a socoate
Care ar fi averea lui.
33 Despre-nvierea Domnului,
Apostolii mărturiseau
Şi, plini de har, cu toţi erau.
34 Nu era nimeni, printre ei,
Să ducă lipsă, căci toţi cei
Care aveau case, ogoare,
Vindeau totul şi fiecare,
Preţul pe care îl primeau,
35 Apostolilor îl dădeau
Punând la ale lor picioare
Banii, iar ei – la fiecare –
După nevoi, au împărţit.
36 Iosif, cel care s-a numit
Barnaba – numele-i e pus
De-apostoli şi-nseamnă tradus
„Al mântuirii fiu” – Levit,
De neam din Cipru, a venit
37 Cu banii ce i-a obţinut
Pe un ogor ce l-a vândut,
Şi-ntreaga sumă căpătată,
Apostolilor, le-a fost dată.