1 Saul, cu cei ce-avură-n plan
Ca să-l ucidă pe Ştefan,
Se învoise, negreşit.
Din ziua ‘ceea, s-a pornit
Prigoană, în Ierusalim,
Contra Bisericii. Găsim,
Astfel, pe credincioşi, fugiţi
Şi, prin Iudeea, risipiţi,
Precum şi prin Samaria.
Prigoanei – care bântuia
Ierusalimu-n acel ceas –
Apostolii, doar, au rămas,
2 Să-i facă faţă. Mai erau
Şi-alţi oameni, care se temeau,
De Dumnezeu. Ei l-au luat,
Pe Ştefan, şi l-au îngropat
Cu jale şi cu tânguire.
3 Saul, cu împuternicire
De la cei mari, prăpăd făcea,
Printre creştini. El pătrundea,
În ale lor case, luând –
Cu sila – şi întemniţând,
Atât bărbaţi, cât şi femei.
4 În acest timp, creştini-acei
Care, prin jur, s-au risipit,
Cuvântu-au propovăduit.
5 Printre Samariteni, s-a dus
Filip, vorbind despre Iisus.
6 Noroadele-au luat aminte,
Atunci, la ale lui cuvinte,
Pentru că ele au văzut,
Ce semne, Filip a făcut.
7 Din îndrăciţi, duhuri ieşeau,
Înspăimântate, şi ţipau;
Şchiopi şi ologi nenorociţi,
Au fost, atunci, tămăduiţi,
8 Iar acel timp a fost să fie
Un timp de mare bucurie,
Pentru cetate. Locuia,
9 Acolo, în Samaria,
Un om cari, Simon, s-a numit.
Întreg norodul a uimit,
Cu vrăjile ce le făcea.
Om însemnat, el se credea,
10 Pentru că toţi, cu mic cu mare,
Îl ascultau, dându-i crezare
Şi-l lăudau, zicând mereu:
„Aceasta-i a lui Dumnezeu
Putere, ce se cheamă „mare”,
Cum bine vede fiecare.”
11 Şi astfel, cu luare-aminte,
Norodul, ale lui cuvinte,
Le asculta, fiind uimit,
De câte vrăji, a săvârşit.
12 Însă, când Filip a intrat,
La ei şi când a cuvântat,
De Evanghelia Domnului
Şi despre cea a Numelui
Cel Sfânt al lui Hristos Iisus,
Samaritenii, toţi, s-au dus
La el, şi fost-au botezaţi,
Atât femei, cât şi bărbaţi.
13 Când aste lucruri a văzut,
Chiar Simon însuşi a crezut,
Iar după ce-a fost botezat,
Mereu, pe Filip, l-a urmat,
Uimit de cele petrecute,
De semnele ce-au fost făcute.
14 Apostolii, care – cum ştim –
Rămaseră-n Ierusalim,
Când veştile le-au auzit –
Cum că-n Samaria, primit
Este al Domnului Cuvânt –
Găsiră că potriviţi sânt,
Să meargă, în acel ţinut,
Ioan şi Petru. Au făcut,
15 Întocmai, cum au cugetat;
Cei doi au mers şi s-au rugat,
Pe al Samariei pământ,
Ca să primească Duhul Sfânt
16 Toţi cei care l-au ascultat,
Pe Filip, şi au căpătat
Botezul – precum el le-a spus –
În Sfântul Nume-al lui Iisus –
Căci Duhul Sfânt nu fuse dat.
17 Ioan şi Petru s-au rugat,
Punând mâinile peste ei,
Duh Sfânt primind oameni-acei.
18 Când a văzut că tuturor,
Doar prin punerea mâinilor
Apostolilor, le e dat
Duhul Cel Sfânt, a alergat
Simon, la ei, şi le-a adus
Bani, ca să-i cumpere, şi-a spus:
19 „Iată ce vreau eu, a vă cere:
Să-mi dăruiţi astă putere,
Să pot, când mâinile-mi aşez
Pe cineva, să-l înzestrez
Cu Duhul Sfânt.” Petru-a privit
20 La el şi, aspru, i-a vorbit:
„Ce mârşav gând, ţie îţi vine?!
Să piară banii tăi, cu tine,
Pentru că astfel tu gândeşti,
Că poţi, cu bani, să dobândeşti
Darul lui Dumnezeu! Dar vai!
21 Nici parte şi nici sorţi nu ai,
În toate-aceste trebi, vreodată,
Căci inima nu ţi-e curată,
În faţa Domnului. Îţi spun
22 Care e lucrul cel mai bun,
Ce poţi ca să-l înfăptuieşti:
Degrabă, să te pocăieşti
Şi să te rogi, lui Dumnezeu,
Să-ţi ierte-acum păcatul greu,
Să-ţi ierte gândul necurat! –
De-i cu putinţă de iertat.
23 Căci bine văd, că eşti umplut,
De fiere-amară şi, ţinut –
De făr’delegi – înlănţuit.”
24 În urmă, Simon a vorbit:
„Eu cred că este mult mai bine
Să vă rugaţi voi, pentru mine,
Lui Dumnezeu, ca nu cumva
Să mi se-ntâmple-apoi, ceva,
Din cele ce mi-aţi pomenit.”
25 Sfârşind de propovăduit
Cuvântul Domnului, cei doi
Apostoli, s-au întors, apoi,
Către Ierusalim, vestind
Iar Evanghelia, şi vorbind,
Mereu, Samaritenilor
În satele din drumul lor.
26 În zbor, un înger a venit,
La Filip şi i-a poruncit:
„De drum, acum, te pregăteşte
Şi-apoi, spre miazăzi, porneşte!
Către Ierusalim te duci,
Şi calea ‘ceea s-o apuci,
De către Gaza. Acel drum,
Să ştii, că e pustiu, acum.”
27 Filip, pe dată, s-a sculat –
Cum i s-a spus – şi a plecat.
Pe drum, un famen, a găsit –
Un Etiopian – venit
De la Ierusalim, căci el
Fusese în oraşu-acel,
Să se închine, precum cere
Al său crez. El avea putere,
La-mpărăteasa ce domnea,
Atunci, în Etiopia,
Care, Candace, s-a numit.
28 Şezând în car, el a citit
A lui Isaia prorocie.
29 Atunci, s-a potrivit să fie
Filip, în urma lui, pe drum.
Duhul îi zise: „Fugi, acum,
30 Să îl ajungi!” El a fugit
Şi imediat l-a auzit
Pe famenul ce-n car şedea,
Că, pe Isaia, îl citea.
Filip i-a zis: „Te-ai dumirit?
Oare, din ceea ce-ai citit,
Ceva, ceva, ai priceput?”
31 „Dar cum crezi că aş fi putut
Să înţeleg aşa ceva,
Când nu mă-ndrumă cineva?”
Apoi, pe Filip, l-a rugat
Să urce-n car. El s-a urcat,
32 Iar textul ce s-a potrivit
Că din Scripturi a fost citit,
Spunea aşa: „El a fost dus
Şi la tăiere-a fost adus,
Asemeni unei oi; un miel,
Fără de glas, fusese El,
În faţa celui care tunde.
N-a deschis gura a răspunde,
33 Iar în smerenia-I arătată
Şi judecata-I fu luată.
Dar cine o să fie-n stare,
Ca să îi zugrăvească, oare,
Pe cei din timpul Lui? Căci iată
Cum viaţa Sa a fost luată,
De pe pământ.” Famenu-a zis:
34 „Dar, despre cine o fi scris,
Prorocu-n astă prorocie?
Despre el oare, sau să fie
35 Un altul?” Filip a luat
Cuvântul şi i-a explicat
Acea Scriptură. A pornit
Din acel text şi i-a vestit,
Îndată, pe Hristos Iisus.
36 Apă găsind, Famenu-a spus:
„Cum pot fi oare-mpiedicat,
A fi, acuma, botezat,
Când iată, apă, am găsit?”
37 Atuncea, Filip i-a vorbit:
„Din toată inima, de crezi,
Sigur că poţi, să te botezi.”
38 Opriră carul, iar apoi,
Intrară-n apă amândoi
Şi famenul fu botezat.
39 Filip a fost, apoi, luat
De Duhul, şi a dispărut,
Iar acel famen şi-a văzut,
Cu bucurie, de-al său drum.
40 Filip ajuns era, de-acum,
Pe la Azot. Apoi, s-a dus
Către Cezaria, şi-a spus,
În a sa cale, tuturor
Noroadelor cetăţilor,
Despre Hristos, necontenit,
Şi, Evanghelia, a vestit.