1 Seamă luaţi la ăst cuvânt,
Pe care l-a rostit Cel Sfânt,
Contra copiilor pe care
Neamul lui Israel îi are,
Cari, de la Egipteni, din ţară,
De Domnul, fost-au scoşi afară!
2 „Dintre popoarele ce sânt
Pe faţa-ntregului pământ,
Iată, pe voi Eu v-am ales.
Pentru că astfel v-am cules
Şi pentru că Eu am văzut
Ce multe rele aţi făcut,
Am să vă pedepsesc acum.
3 Pornesc doi oameni pe un drum,
Fără să se fi învoit?
4 Leu-n pădure a răcnit,
Dacă el, pradă, n-a avut?
Puiul de leu care-a şezut,
În vizuină, a zbierat,
Dacă nimic n-a înhăţat?
5 Pasărea cade pe pământ,
În laţ, atuncea când nu sânt
Întinse curse? Se ridică
Laţul în sus, până nu pică
Ceva în el? Sună – cumva –
6 Într-o cetate, cineva,
Cu trâmbiţa, făr’ a speria
Poporul ce se află-n ea?
Sau în cetate, peste fire,
Se lasă vreo nenorocire
Pe care să n-o fi făcut
Domnul şi să n-o fi ştiut?
7 Nu, nu, căci Domnul Dumnezeu
Taina-Şi descoperă mereu,
În faţa celor ce-L slujesc
Şi cari proroci se dovedesc.
Nimic nu face, până când
Nu spune ce are de gând.
8 Leul răcneşte: cine, oare,
Nu va fi prins de-o spaimă mare?
Când Domnul Dumnezeu vorbeşte,
Cine, atunci, nu proroceşte?”
9 Pe-acoperişuri vă urcaţi –
Sus – pe palate şi strigaţi!
De pe ale Asdodului,
Precum şi-ale Egiptului
Case, strigaţi zicând: „Veniţi
Degrabă, ca să vă suiţi
Pe muntele Samariei,
Ca să vedeţi, în sânul ei,
O mare neorânduială
Şi asupriri, fără-ndoială!
10 În tot ce fac se dovedeşte,
Neprihănirea că lipseşte.
Comori adună în palate,
Prin silnicie câştigate
Şi prin răpire, tot mereu.”
11 De-aceea, Domnul Dumnezeu
A zis: „Vrăjmaşul se arată,
Iar ţara fi-va-mpresurată.
Asupra ei va tăbărî,
Tăria îi va doborî
Şi jefuite vor fi toate
Palatele în ea aflate!”
12 Domnul, apoi, a cuvântat:
„Precum păstorul a scăpat –
Din gura leului venit
La turmă, după jefuit –
Două bucăţi dintr-un picior
Sau doar vârful urechilor,
La fel e cu fiii pe care
Neamul lui Israel îi are,
Aflaţi în al Samarie
Ţinut, căci au să scape ei,
Pe un covor ce e luat
De la Damasc, ori pe vreun pat!
13 Lucrul acesta-l ascultaţi
Şi la el, seamă, să luaţi,
Spunându-l casei ‘ceea care
Din al lui Iacov ram răsare!” –
A zis Acela cari, mereu,
E Domn, precum şi Dumnezeu,
Şezând în fruntea tuturor,
Drept Dumnezeu al oştilor.
14 „Când pedepsesc pe Israel,
Şi-altarele de la Betel
Le pedepsesc. Coarnele lor –
Cele ale altarelor –
Atuncea fi-vor sfărâmate
Şi la pământ – jos – aruncate,
15 Iar casele ce-au fost zidite
Spre a fi vara folosite,
Le nimicesc. De-asemenea –
Atunci – zdrobite vor cădea
Şi casele de locuit,
Cari pentru iarnă s-au zidit.
Palatele ce-s construite
Din fildeş, fi-vor nimicite.
Şi casele – se va vedea –
În vremea ‘ceea, vor cădea.
Aşa va fi căci – negreşit –
Domnul e Cel care-a vorbit.”