1 Iată că Domnul Dumnezeu –
Al cărui slujitor sunt eu –
Astă vedenie mi-a dat:
Nişte lăcuste-am observat,
În clipa-n care-a început
Otava nouă de-a crescut,
După cositu-mpărătesc.
2 Lăcustele de cari vorbesc
Distrus-au, cu desăvârşire,
Iarba, de pe întreaga fire.
Când am văzut aceasta, eu
Am zis: „O, Dumnezeul meu,
Îndură-Te şi dă iertare!
Cum să stea Iacov în picioare?
Când el, aşa de slab, se-arată!”
3 Atuncea, Domnului – pe dată –
Rău I-a părut şi S-a căit
Şi-n felu-acesta a vorbit:
„Una ca asta, niciodat’,
N-are a se mai fi-ntâmplat.”
4 În urmă, Domnul Dumnezeu –
Al cărui slujitor sunt eu –
Astă vedenie mi-a dat,
În care eu am observat
Precum că El vestea, prin foc,
Pedeapsa pentru acest loc.
Focul a prins să ardă tare,
Mâncând Adâncu-acela mare,
Iar flăcările-au apucat,
Şi din câmpie de-au muşcat.
5 Când am văzut aceasta, eu
Am zis: „O, Dumnezeul meu,
Opreşte-Te şi dă iertare!
Cum să stea Iacov în picioare?
Când el, aşa de slab, se-arată!”
6 Atuncea, Domnului, pe dată,
Rău I-a părut şi S-a căit
Şi-n felu-acesta, a vorbit:
„Una ca asta, niciodat’,
N-are a se mai fi-ntâmplat.”
7 Apoi iar, Domnul Dumnezeu –
Al cărui slujitor sunt eu –
Altă vedenie mi-a dat.
Atuncea, eu am observat
Că Domnul pe un zid şezuse
Şi-o cumpănă, în mâini, avuse.
8 Domnul mi-a zis: „Amos! Ce crezi
Că am în mână Eu? Ce vezi?
„O cumpănă văd” – am zis eu.
„Aşa e! În poporul Meu,
Pun cumpăna” – îmi spuse El –
„Căci nu-l mai iert, pe Israel.
9 ‘Nălţimile ce se arată
Drept ale lui Isac, pe dată,
La pustiesc şi – ia aminte –
Toate locaşurile sfinte
Pe cari le are Israel,
N-am să le cruţ, în nici un fel,
Căci le dărâm. Le voi strica
Şi sabia voi ridica
Asupra casei cea în care,
Ieroboam este mai mare.”
10 Atunci, Amaţia – acel
Cari preot fost-a în Betel –
Către Ieroboam – aflat
Pe scaunul de împărat
În Israel – soli a trimis
Prin cari în acest fel a zis:
„Iată că Amos se vădeşte
Că împotrivă-ţi unelteşte,
Iar ţara Israelului
Nu suferă cuvântul lui!
11 Ascultă ceea ce a zis:
„Ieroboam va fi ucis
Cu sabia, iar Israel
Ajunge rob. Dus va fi el,
În altă ţară, ce se-arată
A fi foarte îndepărtată!”
12 Apoi, Amaţia s-a dus
Până la Amos şi i-a spus:
„Hai, văzătorule! Ne lasă!
Du-te la a lui Iuda casă!
Du-te dar, ca să proroceşti
Şi pâine-acolo, să găseşti!
13 Însă aicea – la Betel –
Să nu mai proroceşti, defel,
Căci e un sfânt locaş pe care
Cel ce e împărat îl are
Şi-un templu e – precum se ştie –
Pentru întreaga-mpărăţie!”
14 Amos răspunse-atunci, pe loc:
„Află că eu nu sunt proroc
Şi nici fiu al prorocilor.
Iată, sunt numai un păstor,
Iar altă muncă, pentru mine,
Mai e culesul de smochine,
Smochine care s-au făcut
În al Egiptului ţinut.
15 Dar, de la turma mea de oi,
M-a luat Domnul, iar apoi,
Să prorocesc, M-a trimis El,
Poporului lui Israel,
Zicându-mi: „Du-te şi vorbeşte!
Poporului, îi proroceşte!”
16 Ascultă dar, Cuvântul Lui!
Ascultă spusa Domnului
Tu, care-mi spui: „Să nu vorbeşti!
Nimic să nu le proroceşti,
Lui Israel şi lui Isac!”
Tu, cel care îmi spui să tac,
17 Ascultă-al Domnului cuvânt!
Ascultă ce a zis Cel Sfânt!
„Nevasta are să-ţi curvească.
Sabia are să-ţi lovească
Copiii, iar a ta câmpie –
Ogorul tău – are să fie
Dat altora, căci – negreşit –
Cu frânghia va fi-mpărţit,
Cu funia de măsurat!
Într-un pământ sterp, necurat,
Tu vei muri, iar Israel,
Rob, va ajunge a fi el,
Departe de al său ţinut,
De ţara-n care a şezut!”