1 „Vreau ca să ştiţi dar, fraţilor,
Cum că părinţii noşti’, sub nor
Erau atunci, şi fiecare
A fost trecut, apoi, prin mare.
2 Prin Moise, ei au fost luaţi
Şi au fost duşi şi botezaţi,
Cu toţi, apoi, în nor şi-n mare.
3 Toţi au primit acea mâncare,
Ce-i de origine cerească
Şi care e duhovnicească.
4 Ei au avut, drept udătură,
Acelaşi fel de băutură
Duhovnicească, ce ieşea,
Din piatra cari îi însoţea
Şi cari avea să se vădească,
Drept stânca cea duhovnicească.
Această stâncă, ne-ndoios,
Fusese-atuncea, chiar Hristos.
5 Dar totuşi, mulţi din ei – mereu –
N-au fost plăcuţi, lui Dumnezeu
Şi, de aceea, negreşit,
Mulţi, în pustie, au pierit.
6 Tot ce s-a petrecut apoi,
Este o pildă, pentru noi,
Ca să nu ne mai dea prin gând,
Să vrem ce-au poftit ei, nicicând.
7 La idoli, să nu vă-nchinaţi –
Ca unii dintre ei – dragi fraţi.
Cum ştiţi prea bine, că s-a zis
Şi, în Scripturi, se află scris,
„Poporu-acesta a şezut
Şi a mâncat şi a băut;
Apoi, în urmă, s-a sculat
Şi a-nceput de a jucat.”
8 Să nu curvim, cum aţi văzut,
Că unii din ei au făcut,
Aşa încât au fost loviţi
Şi au ajuns ca nimiciţi –
Dintre ai lui Israel fii –
La douăzeci şi trei de mii,
Să fie, într-o zi apoi.
9 Să nu-ncercăm, acum, şi noi,
Pe Domnul, să Îl ispitim,
Căci nimiciţi avem să fim.
Unii din ei L-au ispitit,
Iar El, prin şerpi, i-a prăpădit.
10 Să nu cârtiţi, cum aţi văzut,
Că unii din ei au făcut,
Când Domnul, cu Nimicitorul,
Şi-a curăţat, apoi, poporul.
11 Tot ceea ce s-a întâmplat,
Ca pildă, ne-a fost nouă, dat.
Totul s-a scris ca, pentru noi,
Învăţături să fie-apoi,
Iar peste ele, a venit,
Acum, al veacului sfârşit.
12 Aşadar, cel care gândeşte
Că în picioare se găseşte,
Atent să fie, ca să vadă,
În jurul său, şi să nu cadă.
13 Nu v-a ajuns nici o ispită,
Cari să nu fie potrivită,
După puterea omenească,
Iar Domnul o să vă ferească
Şi nu va-ngădui să fiţi,
Peste putinţă, ispitiţi,
Pentru că Domnul Dumnezeu
Se-arată credincios, mereu.
Când a lăsat El, o ispită,
Alături, fost-a pregătită
Şi calea de-a ieşi din ea.
Putere, astfel, veţi avea –
Şi, totodată, şi răbdare –
Ca să ieşiţi din încercare.”
14 „De-aceea zic, dragii mei fraţi,
La idoli, nu vă închinaţi.
15 Felul în cari vorbesc arată
Că voi sunteţi, cu judecată:
Deci, judecaţi singuri, ce spun,
Şi-apoi, luaţi ce este bun.
16 Paharul binecuvântat –
Semnul care ne este dat –
Pe care-l binecuvântăm
De câte ori, noi îl luăm,
Nu este oare-o-mpărtăşire
Cu sângele cari, peste fire,
Hristos, să curgă, l-a lăsat?
Iar pâinea care ni s-a dat
Şi-o frângem, pentru fiecare,
Nu-i o împărtăşire, oare,
Cu trupul lui Hristos? Apoi –
17 Ţinând cont că-i o pâine – noi,
Cei ce, de ea, parte, avem –
Numai un singur trup suntem.
18 Uitaţi-vă la Israel
Şi, după trup, gândiţi, la el:
Cei ce mănâncă jertfe dar,
N-au părtăşie, la altar?
19 Deci, ce zic eu acuma, oare?
Voi spune că un lucru care
A fost jertfit idolilor,
Ceva înseamnă, fraţilor?
Sau poate crede cineva,
Cum că un idol e ceva?
20 Ba dimpotrivă, eu gândesc
Căci Neamurile – ce jertfesc –
Jertfesc doar dracilor, mereu,
Şi, nicidecum, lui Dumnezeu.
Eu nu vreau ca, împărtăşiţi,
Cu draci-n urmă, voi să fiţi.
21 Vă spun, să ştiţi, că nu puteţi,
Paharul Domnului, să-l beţi
Şi-apoi, paharul dracilor.
Nici nu puteţi sta – fraţilor –
La masa Domnului şi-apoi,
La masa dracilor. Sau voi
22 Aţi vrea ca-ntărâtat să fie
Al nostru Domn, la gelozie?
Mai tari, gândiţi, că suntem noi,
Decât e Dumnezeu, apoi?”
23 „Să ştiţi că, pe acest pământ,
Îngăduite, toate sânt.
Toate mi se îngăduiesc,
Însă, nu toate mă zidesc.
24 Vă rog, acum, dragii mei fraţi,
Ca nu cumva, să căutaţi,
Folosul vostru, tot mereu.
De-aceea, iată sfatul meu:
Folosul altuia-ncercaţi,
Necontenit, să-l căutaţi.
25 Mâncaţi din tot ce aţi văzut
Că-i, pe piaţă, de vândut,
Fără, însă, a căuta,
Necontenit, a cerceta
Ceva, din pricini care vin
Din cuget, căci de el se ţin.
26 Căci „toate cele care sânt,
Precum şi-acest întreg pământ,
Sunt ale Domnului”, să ştiţi.
27 Atuncea când sunteţi poftiţi,
La masă, de-un necredincios –
Şi mergeţi – eu vă rog frumos,
Ca să luaţi bine aminte,
Căci ce vă pune înainte,
Va trebui ca să mâncaţi,
Fără ca voi să cercetaţi
Ceva, din pricini care vin
Din cuget, şi de el doar, ţin.
28 Atunci când, întâmpla-se-va,
Ca să vă spună cineva,
Că, „Pentru idoli, e jertfit
Lucrul acesta”, negreşit,
Voi nu trebuie să luaţi,
Nimic, din el, ca să mâncaţi,
Din pricina cugetului
Şi-apoi din cea a omului,
De care fost-aţi înştiinţaţi.
Vă spun, din nou, dragii mei fraţi,
Căci „toate cele care sânt –
Precum şi-acest întreg pământ –
Sunt ale Domnului”, mereu.
29 Când vă vorbeam, de cuget, eu,
Nu la al vostru mă gândeam,
Ci de al altuia vorbeam.
De ce să vină cineva
Şi să mă judece, cumva,
Pe mine, dacă m-a văzut
Că slobozenie am avut?
30 Dacă mănânc, şi-am mulţumit,
De ce să fiu, de rău, vorbit,
Pentru un lucru ce-l primesc
Şi pentru care mulţumesc?
31 Fie că beţi sau că mâncaţi,
Ori faceţi altceva, dragi fraţi,
Să faceţi totul, tot mereu,
Spre lauda lui Dumnezeu.
32 Să nu fiţi, prin a voastră fire,
Prilejul de păcătuire,
Aflat în calea Grecilor,
Precum şi a Iudeilor,
Sau a Bisericii, pe care,
Al nostru Dumnezeu o are.
33 Aşa cum mă silesc şi eu,
Să caut nu folosul meu,
Ci doar folosul tuturor
Fiind pe plac oamenilor,
La fel, vă sfătuiesc, pe voi
Să faceţi ca şi mine-apoi.”