1 „Nu sunt eu slobod, tot mereu?
Oare, nu sunt, apostol, eu?
Nu L-am văzut eu, pe Iisus –
Pe Domnul nost’, din cer, de sus?
Şi oare, nu îmi sunteţi voi,
Lucrarea mea, în Domnu-apoi?
2 Dacă, apostol, eu nu sânt,
Al altora, de pe pământ,
Ştiu bine, că măcar apoi,
Apostol sunt, doar pentru voi.
Pecete-n Domnu-mi sunteţi mie,
Pentru a mea apostolie.
3 Iată, răspunsul meu, pe care,
L-am pregătit, în apărare,
Pentru aceia ce cutează,
Acuma, de mă cercetează.
4 Noi, oare, dreptul, nu avem,
Ca să mâncăm şi ca să bem?
5 Nu avem dreptul ca apoi,
O soră, să purtăm, cu noi,
Care, nevastă, să ne fie –
Ca alţii – în apostolie,
Precum e Chifa şi ai lui,
Sau cum sunt fraţii Domnului?
6 Ori, numai eu şi cu Barnaba
Trebuie să ne facem treaba,
Şi n-avem dreptul ca să stăm,
Căci trebuie ca să lucrăm?
7 Dar cine merge la război,
Pe cheltuiala sa, apoi?
Sau spuneţi-mi, acuma, mie:
Cine-i cel ce sădeşte-o vie
Şi nu mănâncă – dragii mei –
Într-un sfârşit, din rodul ei?
Sau cine-i cel ce paşte-o turmă,
Şi nu mănâncă lapte-n urmă?
8 Nu-n felul oamenilor, eu
V-am spus aceasta, tot mereu?
Dar Legea, nu aşa a zis?
9 Moise, în Legea sa, a scris:
„Să nu legi gura boului,
La treieratul grâului!”
Sunteţi voi, oare, de părere,
Că Dumnezeu are-n vedere –
În ceea ce s-a scris – pe boi?
10 Sau El vorbeşte despre noi?
Da, pentru noi, ceea ce-a zis,
Se află, în Scriptură, scris.
Căci omul care a arat,
Are nădejde-n treierat –
Ştie că are partea lui,
La treieratul grâului.
11 Dacă eu seamăn, printre voi,
Bunuri duhovniceşti, apoi,
Credeţi că e un lucru mare
Că secer lucruri pieritoare,
Din bunurile care-acum
Le-aţi dobândit pe-al vieţii drum,
Pe cari, vremelnic doar, puteţi
În stăpânire, să le-aveţi?
12 Dar dacă alţii – peste voi –
Au acest drept, atuncea, noi
Nu suntem în măsură, oare,
S-avem un drept, cu mult mai mare?
Noi, însă, nu am folosit
Dreptul pe cari l-am dobândit,
Ci răbdăm totul, pentru că
Nu vrem să fim o piedică –
În Evanghelia lui Hristos –
Care, în cale, vi s-a scos.
13 Nu ştiţi căci cei care slujesc –
Şi slujbe sfinte-ndeplinesc,
În Templu – trebuie hrăniţi,
Din lucruri ce le dăruiţi,
Şi cari sunt ale Templului?
Cei ce slujesc altarului,
N-au, oare, parte, de-acel dar,
Ce se aduce, pe altar?
14 La fel, şi Domnu-a rânduit,
Dreptul de propovăduit:
Cei care propovăduiesc,
Din Evanghelie vieţuiesc.”
15 Eu, însă, nu m-am folosit,
De nici un drept ce l-am primit.
Şi nu vă scriu voind, cumva,
Ca să vă cer, acum, ceva
A face voi, şi pentru mine.
Să mor, găsesc că e mai bine,
Decât apoi, pricina mea –
De laudă – să mi se ia.
16 Dacă vă propovăduiesc
Şi, Evanghelia, o vestesc,
Ăst fapt nu e motivul meu,
Ca să mă laud, tot mereu,
Căci trebuie să o vestesc.
De-aceia, propovăduiesc.
De n-o vestesc, atunci, ştiu bine,
Că o să fie, vai, de mine!
17 Dar dacă lucru-acesta-l fac,
De bună voie, după plac,
Atuncea ştiu că o răsplată,
Urmează ca să-mi fie dată.
Chiar dacă nu mi-ar fi plăcut –
Şi-n silă, eu l-aş fi făcut –
Ar fi tot o isprăvnicie,
Care, îmi este dată, mie.
18 Care-i, atunci, răsplata mea?
Este ca Evanghelia,
Fără de plată, s-o vestesc
Şi-apoi, să nu mă folosesc,
De dreptul care este-al meu
Şi-n Evanghelie, îl am eu.
19 Sunt slobod, dar am căutat
Ca rob să fiu, neîncetat,
Aflat în slujba tuturor,
Căci numai astfel – fraţilor –
Puteam să îi câştig, apoi,
Pe cei mai mulţi aflaţi la voi.
20 Eu, cu Iudeii, am ştiut,
Iudeu ca să mă fi făcut.
Cu toţi cei care sunt sub Lege,
Am fost la fel – se înţelege –
Deci, ca şi cum, la rândul meu,
Sub Lege, aş fi fost şi eu.
(Măcar că eu nu sunt sub Lege.)
Făcând aşa, se înţelege,
Că am putut să-i dobândesc
Pe-aceia care se găsesc,
Sub astă Lege. Am vorbit
21 Şi celor ce i-am întâlnit,
Chiar dacă, lege, n-au avut.
Asemeni lor, eu m-am făcut
(Cu toate că aveam, mereu,
O Lege, a lui Dumnezeu,
Pentru că sunt, neîndoios,
Aflat sub legea lui Hristos),
Ca să-i câştig – se înţelege –
Pe cei ce sunt, lipsiţi, de lege.
22 Cu cei slabi, slab, m-am arătat,
Ca să-i câştig. Am căutat,
Ca să fac totul, tuturor,
Şi-am vrut ca, spre folosul lor,
În orice fel, să reuşesc,
Pe unii, să îi mântuiesc.
23 Deci, pentru Evanghelie, eu
Încerc să fac totul, mereu,
Pentru că, tare mult, aş vrea,
Parte, să am şi eu, de ea.”
24 „Nu ştiţi că, toţi aceia care
Iau parte, la o alergare –
Deşi fug toţi – doar unul ia
Premiul, care o să se dea?
Să alergaţi, în aşa fel,
Ca să primiţi, premiul acel!
25 Aceia cari, să lupte, vor,
În jocurile obştilor,
Atuncea când, cu toţi se-adună –
Vor şti, mereu, să se supună,
La tot felul de înfrânări
Şi tot felul de încercări.
Tot ce vor face, e legat,
De premiul care va fi dat,
Căci toţi cei care se adună,
Nădăjduiesc la o cunună;
Însă, aşa cum se vădeşte,
Cununa lor se veştejeşte.
Lucrul pe cari îl facem noi,
Aduce o cunună-apoi,
Care, nicicând, nu se-ofileşte,
Căci veşnică, se dovedeşte.
26 Eu fug, dar nu ca şi cel care
Aleargă numai la-ntâmplare,
Căci eu, atuncea când alerg,
Cunosc, prea bine, unde merg.
Mă lupt cu pumnul, dar nu sânt
Ca şi cel cari loveşte-n vânt.
27 Aspru, mă port, cu trupul meu
Şi-n stăpânire-l ţin mereu,
Ca nu cumva, eu, la sfârşit –
După ce-am propovăduit –
Să mă trezesc că sunt lăsat
Afară, fiind lepădat.”