1 „În ce priveşte – fraţilor –
Lucrul jertfit idolilor,
Nu sunteţi voi, în neştiinţă,
Căci vă ştiu, plini de cunoştinţă.
Dar cunoştinţa, îngâmfare
Aduce, pentru fiecare.
Numai iubirea se vădeşte,
Că-i singura care zideşte.
2 Dacă va crede cineva,
Precum că el ştie ceva,
Omul acel n-a cunoscut,
Încă, ce trebuie ştiut.
3 Atunci când întâmpla-se-va
Că Îl iubeşte cineva,
Pe Dumnezeu, sigur să fie,
Precum că Dumnezeu îl ştie.
4 Acuma dar, despre mâncare,
Din toate lucrurile care,
La idoli, au ajuns jertfite,
Vă voi da sfaturi, potrivite.
Deci, fiţi atenţi, la ce vă zic:
Un idol nu este nimic,
Căci doar un singur Dumnezeu
Există şi va fi, mereu.
5 Chiar dacă-ar fi, după cum ştiţi,
Mai mulţi, unii aşa numiţi
Drept „dumnezei” şi care sânt
Fie în cer sau pe pământ
(Şi-ntradevăr, sunt mulţi acei
Care se cheamă „dumnezei”,
Şi totodată – pe pământ –
Pe lângă ei, şi mulţi „domni” sânt),
6 Totuşi, există – pentru noi –
Un singur Dumnezeu apoi,
Adică Tatăl Cel Divin –
De unde toate-acum ne vin,
Şi pentru care, noi trăim –
Şi-un singur Domn pe care-L ştim:
Iisus Hristos, prin care sânt
Toate, de pe acest pământ,
Şi, de asemenea, apoi,
Prin El, suntem, acum, şi noi.
7 Păcat, că nu orice fiinţă
Are această cunoştinţă.
Unii fiind obişnuiţi,
Până acum – după cum ştiţi –
Cu idolii, dacă mănâncă
Din jertfa lor, mai gândesc, încă,
Precum că lucrul – negreşit –
Pentru un idol, e jertfit,
Iar al lor cuget, arătat
Drept slab fiind, e întinat.
8 Dar nu carnea este cea care,
Plăcuţi – pe noi, pe fiecare –
Ne face, pentru Dumnezeu.
Nimic, de-aceea, vă spun eu,
Că nu avem să câştigăm
Dacă, din ea, o să mâncăm.
Nici dacă nu mâncăm, vă zic
Căci n-avem de pierdut, nimic.
9 Acum, însă, vă rog, dragi fraţi,
Ca bine seama să luaţi,
La slobozenia arătată;
Să nu faceţi, din ea, vreodată –
Pentru cei cari sunt slabi din fire –
O pricină, de poticnire.
10 Căci dacă, întâmpla-se-va,
Ca să te vadă, cineva,
Pe tine – care ai ştiinţă
Despre această cunoştinţă –
Precum că-n temple idoleşti,
La masă, stai ca să prânzeşti,
Atuncea, al său cuget – care
E slab – nu-l va împinge, oare,
Ca să mănânce, negreşit,
Din ceea ce a fost jertfit,
Pentru un idol? Iar astfel,
11 O să ajungă omu-acel –
Care, în cuget, s-a vădit
Că este slab – să fi pierit,
Din pricina ştiinţei tale,
Când tu i-ai apărut în cale.
Să nu greşeşti, astfel, cumva,
Pentru că vreau, să-ţi spun, ceva:
Şi pentru el – neîndoios –
Să ştii, că a murit Hristos!
12 Dar dacă, astfel – dragilor –
Voi, împotriva fraţilor,
Ajungeţi să păcătuiţi
Şi-n al lor cuget slab, loviţi,
Păcătuiţi, neîndoios,
Chiar împotriva lui Hristos.
13 De-aceea, dacă o mâncare,
Pe unul din ai mei fraţi, are
Să îl aducă, în păcat,
Atuncea – carne – niciodat’,
N-am să mănânc, să nu găsească
Prilej, ca să păcătuiască.”