1 „De daruri, care sunt cereşti –
Adică sunt duhovniceşti –
Doresc ca să aveţi ştiinţă,
Să nu fiţi în necunoştinţă.
2 Atuncea când, păgâni, eraţi,
Numai la idoli vă duceaţi,
Precum eraţi obişnuiţi
Şi cum aţi fost călăuziţi.
3 De-aceea, am să spun, mereu:
Prin Duhul de la Dumnezeu –
Atunci când întâmpla-se-va
Ca să vorbească cineva –
Nicicând, nu va putea fi spus,
Că „Anatema e Iisus!”
A spune, iar, nu va putea
„Iisus e Domnul”, nimenea,
De pe acest întreg pământ,
Decât numai, prin Duhul Sfânt.
4 Sunt multe darurile-aceste,
Însă, un singur Duh, doar, este.
5 Sunt multe slujbe – precum ştiţi –
Însă, un singur Domn, găsiţi.
6 Lucruri sunt multe, tot mereu,
Dar este-un singur Dumnezeu,
Cari face totu-n toţi apoi,
7 Şi, fiecare dintre noi,
Capătă-n Duh, o arătare
Din cari, folos, un altul are.
8 De pildă, despre-nţelepciune –
Prin Duh – îi este dat a spune,
Un anumit lucru, cuiva;
Altul primeşte altceva:
Va căpăta, poate, putinţă
De a vorbi de cunoştinţă.
Dar orice lucru, să ştiţi bine,
Că din acelaşi Duh, ne vine.
9 Tot prin acelaşi Duh, apoi,
Credinţă, au unii din voi,
Sau darul vindecărilor.
10 Minuni, fac alţii, fraţilor,
În timp ce unii prorocesc
Sau, duhuri, ei deosebesc.
Alţii, în limbi, pot să vorbească,
Iar unii ştiu să tălmăcească.
11 Dar toate-acestea, date, sânt,
Numai de către-Acel Duh Sfânt,
Care, în parte, dăruieşte,
La fiecare, cum voieşte.”
12 „Este un singur trup, în care,
Se află multe mădulare,
Căci mădularele acele,
Numai un trup, formează ele.
Deci, fraţilor, neîndoios,
La fel este şi cu Hristos.
13 După cum ştiţi, dragii mei fraţi,
De-un Duh, am fost noi, botezaţi,
Chemaţi fiind ca să venim
Şi-un singur trup s-alcătuim –
Fie Iudei sau Greci, cu stare
De robi sau slobozi. Fiecare,
Dintre acei care-s chemaţi,
De-un singur Duh, sunt, adăpaţi.
14 Deci, trupul nu e, aşadar,
Numai un singur mădular;
Ci mădulare sunt mai multe,
Şi ştiu, de-un singur Duh, s-asculte.
15 Dacă piciorul zice: „Eu,
Nu-s mână, deci nu-i trupul meu”,
Aceasta va-nsemna că el
Nu este din trupul acel?
16 Dacă urechea ar putea
Să spună, de asemenea:
„Pentru că ochi nu sunt, nici eu
Nu sunt, acum, în trupul meu”,
Prin acest fapt, se dovedeşte
Că nu, în trup, ea se găseşte?
17 Dar vreau să vă întreb, pe voi:
Dacă întregul trup apoi,
Ar fi doar ochi – loc – unde oare,
Atunci, auzul îşi mai are?
Când tot, auz doar, se vădeşte,
Mirosul unde se găseşte?
18 Acuma, Tatăl Cel de Sus,
Pe mădulare-n trup le-a pus,
Aşa precum El a găsit
Că este cel mai potrivit.
19 Dacă e doar un mădular,
Unde-i, atuncea, trupul dar?
20 Deci, e un singur trup, în care,
Se află multe mădulare.
21 Ochiul nu poate să îi spună
Mâinii, apoi: „Tu nu eşti bună,
Şi n-am, de tine, trebuinţă”.
Nici capul nu are putinţă,
Către picioare-a zice-apoi:
„Nu am nevoie eu, de voi”.
22 Ba chiar acele mădulare
Cari, fără-nsemnătate mare
Şi slabe, par, la început,
Sunt, pentru trup – cum s-a văzut –
Deci pentru-ntreaga sa fiinţă,
De cea mai mare trebuinţă.
23 Apoi, din trup, părţile care
Nu par a fi la cinste mare,
Când le-mbrăcăm, ne străduim,
Mereu, să le împodobim.
Deci, ele au să reuşească,
În acest fel, să dobândească
Mai multă frumuseţe-apoi.
24 Cele frumoase – ştiţi şi voi –
Nu trebuie împodobite,
Pentru că nu sunt nevoite.
Când Dumnezeu a întocmit,
Trupul, cu cale, a găsit
Ca să îi dea la fiecare,
Dintre acele mădulare,
Care par slabe – după noi –
Cu mult mai multă cinste-apoi.
25 Prin ce-a lucrat, ne dă de ştire,
Că nu-i nici o deosebire
Făcută-n trup, ci, fiecare,
Din ale sale mădulare,
Unul de altul se-ngrijesc
Şi, deopotrivă, îşi slujesc.
26 Când suferă un mădular,
Vor suferi cu toate dar.
Când preţuit are să fie
Un mădular, de bucurie,
Pline vor fi toate astfel,
Fiind alăturea de el.
27 Voi sunteţi trupul lui Hristos
Şi fiecare – ne-ndoios –
Sunteţi, în parte, mădulare,
Pe cari Hristos, în trup, le are.
28 Iar în Biserică, mereu
E rânduit, de Dumnezeu,
Întâi apostoli ca să fie,
Apoi prorocii ca să vie,
Şi-n rândul trei învăţători;
Apoi, sunt tămăduitori,
Precum şi cei ce fac minuni,
Cei ce, cârmuitori, sunt buni,
Cei ce au dar de ajutor,
Sau au darul vorbirilor
În diferite limbi. Apoi,
29 Voiesc să vă întreb, pe voi:
Toţi, ca apostoli, au venit?
Sau toţi, proroci, s-au dovedit?
Toţi sunt, cumva, învăţători,
Ori, de minuni, sunt făcători?
30 Sau, oare, toţi tămăduiesc?
În limbi, oare, cu toţi vorbesc?
Ori tălmăciri, pot toţi a spune?
31 Cătaţi deci, darurile bune,
Şi-am să v-arăt – stând împreună –
O cale ce-i nespus de bună.”