1 „Chiar de-aş vorbi limbi omeneşti,
Sau de-aş vorbi limbi îngereşti,
Însă, iubirea îmi lipseşte,
Să ştiţi atunci, că se vădeşte
Că toate n-au nici o valoare,
Că sunt aramă sunătoare;
Sunt un nimic dar, fraţilor,
Sunt un chimval zăngănitor.
2 Apoi, chiar dacă-ar fi să fie
Să am un dar de prorocie,
Să stăpânesc toată ştiinţa,
Sau dacă aş avea credinţa,
Cu care, munţii, aş putea
Să-i mut, după voinţa mea –
Însă, n-am dragoste – vă zic
Cum că, atunci, sunt un nimic.
3 Chiar dacă, avuţia mea,
Aş da-o, să hrănesc cu ea,
Pe cei săraci, care-o duc greu,
Sau ars, dacă, e trupul meu,
Dacă n-am dragoste – vă zic –
Nu-mi foloseşte, la nimic.
4 Dragostea-i plină de răbdare
Şi, multă bunătate, are;
Dragostea nici nu pizmuieşte,
Nici laude, ea nu doreşte,
Şi nu se umflă de mândrie;
5 Iubirea nu poartă mânie,
Nu caută folosul său
Şi nu are nici un gând rău.
Apoi, iubirea – ne-ndoios –
Se poartă numai cuviincios.
6 Ea nu se bucură – din fire –
De tot ce e nelegiuire,
Ci-n adevăr doar – dragii mei –
Se află bucuria ei.
7 Pentru iubire nu e greu
S-acopere totul, mereu;
Ea crede tot, necontenit;
Suferă totul, negreşit,
Şi, de asemeni, dovedeşte
Precum că tot nădăjduieşte.
8 De-aceea, dragostea curată
Nu o să piară niciodată.
Curând, nu are să mai fie,
Făcută, nici o prorocie,
Limbile n-au să mai vorbească,
Cunoaşterea o să sfârşească.
9 Acum, numai în parte ştim
Şi doar, în parte, prorocim.
10 Însă, aşa precum se ştie,
Atuncea când are să vie
Desăvârşirea, negreşit,
Acest, „în parte”, s-a sfârşit.
11 Pe vremea când, copil, eram,
Ca şi copiii, eu vorbeam;
Ca un copil, eu am gândit
Şi, tot aşa, am şi simţit.
Acum, om mare, mă găsesc,
Iar tot ce-a fost copilăresc,
În mine, e – de mult – uitat,
Pentru că fost-a lepădat.
12 Ca-ntr-o oglindă, azi, putem –
Întunecoasă – să vedem.
Dar va veni o dimineaţă,
Când vom privi faţă în faţă.
Astăzi, cunosc numai în parte,
Însă, în vremi ce nu-s departe,
Totul, deplin, voi fi ştiut,
Cum şi eu fost-am cunoscut.
13 Acum, aflaţi dar, dragii mei,
Cum că rămân aceste trei:
Credinţa-ntâi, iar după ea,
Nădejdea şi cu dragostea.
Dar cea mai mare, s-a vădit
A fi iubirea, negreşit.”