1 „Acum, în cele privitoare
La strângerea de ajutoare,
Pentru cei sfinţi, faceţi şi voi,
Precum am rânduit, apoi,
Şi în Bisericile toate,
Cari în Galatia-s aflate.
2 Atunci când prima zi apare –
A săptămânii – fiecare,
Din ce se poate, să adune
Şi-apoi, deoparte, vreau a pune,
Ceea ce-a strâns, ca – negreşit –
Totul să fie pregătit,
Pe când am să sosesc, la voi;
Pentru că nu vreau ca, apoi,
Când am să vin, în grabă mare,
Să se adune ajutoare.
3 După ce eu am să sosesc,
În urmă, am să pregătesc,
Epistole, pentru cei care
Îi socotiţi vrednici şi-n stare,
Să ducă darul, de la voi,
Către Ierusalim, apoi.
4 Dacă găsesc că, este bine,
Să merg şi eu, îi iau cu mine.
5 Prin Macedonia, vreau eu,
Ca să mai trec, în drumul meu,
Şi cred doar că, abia apoi,
Am să ajung şi pe la voi.
6 Poate că am să zăbovesc –
Puţin – la voi, sau, mă gândesc,
Că, poate, voi ierna la voi,
Ca să mă însoţiţi apoi,
Acolo unde voi avea,
De mers, după menirea mea.
7 De astă dată, nu voiesc,
În treacăt, ca să vă zăresc,
Pentru că eu, acuma, vreau,
Cu voi, o vreme, ca să stau;
Am să rămân dar, negreşit,
Cât timp îmi e îngăduit,
De Domnul. Dar, bine-nţeles,
8 Mai poposesc încă-n Efes,
Până la Cincizecime. Vreau,
În acest loc, ca să mai stau,
9 Căci s-a deschis o uşă mare
Şi largă, şi sunt mulţi cei care,
Potrivnici, mi se dovedesc,
Căci, împotrivă-mi, se unesc.
10 Dacă soseşte Timotei,
Să aveţi grijă, dragii mei,
Ca, fără teamă, printre voi,
Să se simţească el, apoi.
El este prins – cum sunt şi eu –
În lucrul Domnului, mereu.
11 Deci, nimeni să nu îndrăznească,
Atunci, să îl dispreţuiască.
În pace, să-l petreceţi voi,
Pentru că eu doresc, apoi,
Ca lucrul să îi meargă bine
Şi să ajungă iar, la mine,
Unde, cu fraţii, ne rugăm
Necontenit, şi-l aşteptăm.
12 Cât despre fratele Apolo,
Eu l-am rugat ca, pe acolo,
Să îşi croiască şi el drum,
Dar n-a voit, până acum.
Însă, fiţi siguri, că soseşte,
Când, înlesnire, dobândeşte.”
13 „Vegheaţi! – acesta-i sfatul meu;
Tari – în credinţă – fiţi, mereu;
Necontenit, oameni să fiţi
Şi, ne-ncetat, să vă-ntăriţi!
14 Tot ceea ce-o să faceţi voi,
Faceţi din dragoste, apoi!
15 Un alt îndemn am, fraţilor:
E cunoscută, tuturor –
Mă gândesc eu – casa pe care,
Stefana, printre voi, o are.
Ea – al Ahaiei, negreşit –
Drept cel dintâi rod, s-a vădit,
Şi-acuma-n slujba sfinţilor
S-a aşezat ea, fraţilor.
16 Cu aşa oameni, vreau, apoi,
Să vă purtaţi, supuşi, şi voi;
Supuşi, de-asemenea, să fiţi
La cei care, neobosiţi,
În lucru-acesta, ostenesc
Şi, plini de râvnă, se vădesc.
17 Mă bucur, căci am auzit,
Cum că Stefana a sosit,
Că Fortunat este cu ea,
Şi Ahaic, de-asemenea.
Ei sunt cei care-au împlinit,
Ceea ce vouă v-a lipsit.
18 Prin ei doar, am simţit şi eu,
Că răcorit e duhul meu,
Precum şi-al vostru, totodată.
Un sfat vă dau, acuma, iată:
Pe aşa oameni, voi să ştiţi,
Neîncetat, să-i preţuiţi.”
19 „Bisericile care sânt,
Acum, pe-al Asiei pământ,
Vă spun dar, multă sănătate.
De-asemenea, al nostru frate,
Pe care-l ştiţi şi voi – Acuila –
Şi cu nevasta lui, Priscila,
Şi cu Biserica pe care
Acesta-n casa lui o are,
Tot sănătate, v-au urat,
S-aveţi, în Domnul, ne-ncetat.
20 Toţi fraţii noştri, pentru voi,
Trimis-au sănătate-apoi.
Din partea mea – dragii mei fraţi –
Doresc şi eu, să vă uraţi,
C-o sărutare sfântă-apoi –
Toţi – sănătate, între voi.
21 Urările de sănătate,
Cari în epistolă-s aflate,
Cu mâna mea, le-am scris, să ştiţi,
Eu, Pavel, fraţii mei, iubiţi.
22 Dacă, cumva, se dovedeşte,
Că cineva nu Îl iubeşte
Pe Domnul nost’, Hristos Iisus,
Să fie, anatema, pus!
Mai înainte de-a fi gata
Epistola, zic: „Maranata!”
(Cuvântul, tălmăcit, e bine,
Prin „Iată, Domnul nostru vine!”)
23 Doresc ca harul, cel de sus,
Al Domnului Hristos Iisus,
Să vă călăuzească-apoi.
24 Dragostea mea este cu voi,
Chiar dacă sunt, departe, dus –
În Domnul nost’, Hristos Iisus –
Până când voi putea să vin,
Ca să vă vizitez. Amin.”