1 „În toate părţile, se ştie,
Cum că, la voi, este curvie.
Şi încă o curvie care,
Nici la păgânele popoare,
Iată, că nu se pomeneşte.
Ştiu că la voi, unul trăieşte
Chiar cu femeia cea pe care,
De soaţă, tatăl său o are.
2 Cu toate-acestea, v-aţi fălit,
În loc ca să vă fi mâhnit,
Iar pe cel care s-a purtat
Aşa, afară, să-l fi dat!
3 Voiesc să vă mai spun apoi,
Căci chiar dacă n-am fost la voi,
În trup, cu duhul m-am aflat
Alături, şi l-am judecat –
Ca şi cum eu aş fi văzut –
Pe-acela care a făcut
Fapta aceea, cum v-am spus.
4 În Sfântul Nume-al lui Iisus
Fiind cu toţii adunaţi –
Şi voi şi duhul meu, dragi fraţi,
Doar prin acea putere mare,
Pe cari, al nostru Domn o are –
5 Am hotărât ca, de îndat’
Omul acel să fie dat,
Satanei, ca să îl muncească
Şi carnea să i-o nimicească,
Pentru ca duhul – negreşit –
Să poată a-i fi mântuit,
În ziua când, din cer, de sus,
Va reveni Domnul Iisus.”
6 „Nu-i bine cum vă lăudaţi.
Sau nu ştiţi voi – dragii mei fraţi –
Că dramul de-aluat, din oală,
Dospeşte-ntreaga plămădeală?
7 Deci trebuie ca, măturat,
Să fie vechiul aluat,
Ca astfel – fără îndoială –
Să fiţi o nouă plămădeală –
Aşa precum v-aţi arătat –
În care nu e aluat,
Căci al nost’ Paşte, negreşit –
Hristosul deci – a fost jertfit.
8 Acuma, trebuie să ştim
Ca praznicul să-l prăznuim,
Nu cu acel vechi aluat,
Sau cu acel amestecat
Cu răutăţi şi viclenie,
Ci cu azimi de curăţie
Şi doar de adevăr, mereu –
Acesta este sfatul meu.”
9 „V-am scris dar, în scrisoarea mea,
Că legătură, nimenea
Să n-aibă cu aceia cari
Se dovedesc a fi curvari.
10 Prin felu-n care i-aţi ales,
Eu cred că nu m-aţi înţeles.
N-am zis de-acei curvari, pe care,
În ea, lumea aceasta-i are;
N-am zis de cei ce dovedesc
Căci după bani se lăcomesc;
De-asemenea, nu m-am gândit
La hrăpăreţi, când am vorbit;
Nu m-am gândit nici la cei care
Aduc, la idoli, închinare;
Nu m-am gândit, precum că voi
Nu veţi mai fi cu ei apoi,
Căci dacă-ar fi să-i părăsiţi,
Ar trebui ca să ieşiţi,
Din astă lume, negreşit.
11 Când vă scriam, eu m-am gândit
Să n-aveţi legătură dar,
Cu oamenii care – măcar
Că îşi zic „fraţi” – se dovedesc
Că sunt curvari, sau lăcomesc
La bani, sau sunt închinători
La idoli, ori defăimători,
Sau hrăpăreţi, ori pot să fie
Cuprinşi de patimi de beţie.
Cu oamenii aceşti, dragi fraţi,
Nu trebuie nici să mâncaţi.
12 Într-adevăr, pe cei de-afară,
Îi judec eu? Şi vă-ntreb iară:
Nu trebuie să-i judecaţi
Pe cei ce-s, între voi, aflaţi?
13 Pe cei de-afară, Dumnezeu
Are să-i judece, mereu.
Voi daţi afară, negreşit,
Pe cel cari, rău, s-a dovedit.”