1 „Când, ne-nţelegeri, între voi,
Se vor ivi, mergeţi apoi,
Ca pricina s-o-nfăţişaţi
Şi judecată s-aşteptaţi,
De la acei nelegiuiţi?
2 Dar vă întreb: oare, nu ştiţi
Că sfinţii sunt aceia care
Vor judeca, pe fiecare,
Din astă lume? Dacă voi
Aveţi a-i judeca apoi,
Pe toţi, nevrednici vă găsiţi,
Ca judecată să rostiţi
În lucruri mici şi ne-nsemnate
Cari, între voi, au fost iscate?
3 Nu ştiţi că-i veţi judeca voi,
Chiar şi pe îngeri, mai apoi?
Şi-atunci, vă-ntreb, dragii mei fraţi:
Oare, nu o să judecaţi
Şi lucrurile mici, pe care,
Viaţa, de pe pământ, le are?
4 Când ne-nţelegeri, voi aveţi,
În lucrurile vieţii, vreţi,
Judecători să căutaţi,
Cari nici măcar nu sunt luaţi
În seamă, de cei sfinţi, pe care
Biserica, în ea, îi are?
5 Lucrul acesta-i spus de mine,
Ca să vă facă de ruşine.
Nu se găseşte, printre voi,
Un înţelept, care – apoi –
Să judece dar, cu dreptate,
Între un frate şi alt frate?
6 Când e o pricină-ntre fraţi,
Voi, însă, grabnic, alergaţi
La cei necredincioşi apoi,
Ca ei să judece-ntre voi.
7 Chiar faptul că vă judecaţi,
E un cusur, dragii mei fraţi.
Dacă sunteţi nedreptăţiţi,
De ce nu vreţi să suferiţi?
Oare de ce nu încercaţi,
Ca paguba, să o răbdaţi?
8 Voi singuri, însă-i păgubiţi
Şi singuri îi nedreptăţiţi –
Prin felu-n care vă purtaţi –
Pe cei cari sunt ai voştri fraţi!
9 Nu ştiţi căci cei ce se vădesc
A fi nedrepţi, nu moştenesc
Împărăţia cea pe care,
Al nostru Dumnezeu o are?
De-aceea, zic, dragii mei fraţi,
Ca nu cumva să vă-nşelaţi
Voi singuri, în astă privinţă.
Pentru că nu e cu putinţă
Ca cineva, dintre cei cari
Se dovedesc a fi curvari,
Sau cineva dintre cei care
Le-aduc, la idoli, închinare,
Sau cei care sunt preacurvari,
Ori sodomiţi, sau acei cari
Malahi se dovedesc să fie,
10 Hoţi, sau cu patimi de beţie,
Ori lacomi şi defăimători,
Sau hrăpăreţi şi-asupritori,
Să poată ca să moştenească
Împărăţia cea cerească –
Pe care-o are Dumnezeu –
Spre a o stăpâni, mereu.
11 Aşa au fost unii din voi –
Precum am spus. Însă, apoi,
Aţi fost spălaţi şi-aţi fost sfinţiţi
Şi socotiţi neprihăniţi,
În Sfântul Nume-al lui Iisus,
Prin Duhul Tatălui de Sus.”
12 „Să ştiţi că, pe acest pământ,
Îngăduite, toate-mi sânt.
Dar nu tot ce se-ngăduieşte
Înseamnă că îmi foloseşte.
Chiar dacă am îngăduire
Faţă de toate, stăpânire,
Nu va putea pune, nimic,
Asupra mea. De-aceea, zic:
13 Mâncărurile s-au făcut
Doar pentru pântec, şi-i ştiut
Că pântecul – la fiecare –
Este făcut pentru mâncare.
Acestea toate sunt vădite
Că au să fie nimicite,
De către Dumnezeu. Se ştie,
Că trupul nu-i pentru curvie,
Ci, pentru Domnul, este el,
Iar Domnu-i pentru trup, astfel.
14 Deci, Dumnezeu, cari L-a-nviat
Pe Domnul – sunt încredinţat –
Căci cu puterea Sa, apoi,
O să ne-nvie şi pe noi.
15 Nu ştiţi că trupul vostru este
Un mădular, care zideşte
Al lui Hristos trup? Aşadar,
Cum să iau eu, un mădular,
Al lui Hristos, şi să-ndrăznesc,
Drept mădular, să-l folosesc
Pentru o curvă? Nu, nici gând!
Nu pot să fac aşa, nicicând!
16 Nu ştiţi că cine s-a lipit
De-o curvă, a şi devenit
Un singur trup cu ea, apoi?
Căci este scris: „Astfel – cei doi –
Un singur trup, alcătuiesc.”
17 Cu-aceia care se lipesc,
De Domnul, este tot la fel:
Un singur duh, vor fi, cu El.
18 Deci, fiecare, vreau să ştie,
Să se ferească de curvie;
Un alt păcat de-i săvârşit,
Nu este-n trup înfăptuit.
Însă, acela ce curveşte,
Să ştie că păcătuieşte
Chiar împotriva trupului,
Adică împotriva lui.
19 Nu ştiţi că trupul se vădeşte
Templul, în care locuieşte
Duhul Cel Sfânt, ce L-aţi primit
Şi-i de la Dumnezeu venit?
De-asemenea, nu ştiţi că voi
Nu mai sunteţi ai voştri-apoi?
20 Căci cu un preţ, dragii mei fraţi,
Aţi fost, acuma, cumpăraţi.
În al vost’ trup şi duh, mereu,
Să-L proslăviţi pe Dumnezeu,
Căci duhul şi cu trupul sânt
Ale lui Dumnezeu Cel Sfânt.”