11
„O, de-aţi putea, dragii mei fraţi,
Ca, de la mine, să răbdaţi,
Măcar, puţină nebunie!
Faceţi-mi dar, pe plac, şi mie,
Şi încercaţi să vă siliţi,
Acuma, să mă suferiţi!
Căci sunt gelos, pe voi, dar ea –
Adică, gelozia mea –
E după voia Domnului,
Pentru că eu – în faţa Lui –
Cu un bărbat, v-am logodit
Şi-n acest fel, v-am pregătit
Ca să vă-nfăţişez, pe voi,
În faţa lui Hristos apoi,
Ca pe-o fecioară, prea curată.
Însă, mă tem, acuma, iată,
Când şarpele a reuşit,
Cu şiretlicul folosit,
Pe Eva, să o amăgească,
Să nu cumva să izbutească
Să vă înşele şi pe voi
Şi să vă-ntoarcă, înapoi,
De la credinţa cea curată
Ce, în Hristos, vă este dată.
Şi-ntr-adevăr, dacă cumva,
La voi, soseşte cineva
Să vă vestească-un alt Iisus,
Afar’ de Cel ce L-am adus –
Pe cari l-am propovăduit –
Sau dacă-i vorba de primit,
Cumva, un duh, necunoscut,
Pe care voi nu l-aţi avut,
Şi-o Evanghelie, pe cari noi
Nu am vestit-o, printre voi,
Oh, cât de bine-atuncea, ştiţi
Pe-acela, să-l îngăduiţi!
Dar, socotesc, în gândul meu,
Că, mai prejos, nu sunt nici eu,
Faţă de-aceşti apostoli dar,
Care, „nespus de-aleşi”, vă par.
Chiar dacă sunt un necioplit,
Prin felu-n care am vorbit,
Nu-s şi-n cunoaştere. Apoi,
Lucrul acesta, printre voi,
Necontenit, l-am arătat.
Sau, săvârşit-am un păcat,
Dacă, pe mine m-am smerit,
Ca să puteţi voi, la sfârşit,
S-ajungeţi a fi înălţaţi,
Sau pentru că – dragii mei fraţi –
Fără de plată, am venit
Şi, Evanghelia, v-am vestit?
Ba încă, eu am despuiat
Alte Biserici, şi-am luat
O plată, de la ele-apoi,
Ca să vă pot sluji, pe voi;
Iar când, la voi, am poposit
Şi, în nevoie, m-am găsit,
Feritu-m-am, ca nu cumva,
Să îi fiu sarcină, cuiva.
Dacă, nevoi m-au încolţit,
De ele-atunci, au îngrijit
Fraţii care-au venit apoi,
Din Macedonia, la voi.
În toate, eu am căutat –
Şi am să caut, ne-ncetat –
Să mă feresc, ca nu cumva,
Să-ngreunez, pe cineva.
10 Pentru-adevărul lui Hristos,
Cari e în mine, ne-ndoios,
Nimeni, să îmi răpească, n-are,
Această pricină, cu care,
Pe al Ahaiei mare-ntins,
Pot să mă laud, înadins!
11 De ce?… Căci nu vă iubesc eu?…
Dar, asta, ştie Dumnezeu!
12 Dar eu lucrez, neîncetat,
Căci vreau să fie retezat
Orice prilej, al celor care
Caută, fără încetare,
Motiv, ca să le vină bine,
De-a fi asemănaţi, cu mine,
În toate lucrurile lor,
Prin care ei, laude, vor.
13 Să ştiţi că oamenii acei,
Apostoli mincinoşi sunt ei.
De-asemenea, sunt lucrători,
Cari se vădesc înşelători
Şi se prefac – neîndoios –
Că sunt în slujba lui Hristos,
Şi că ajuns-au ca să fie –
De El – puşi, în apostolie.
14 Şi nu-i un lucru de mirare,
Căci chiar Satan poate apare,
Ca şi un înger de lumină.
15 Astfel, şi-ai lui pot ca să vină,
Să pară, peste-ntinsul firii,
Că-s slugi ale neprihănirii.
Sfârşitul lor are să vie
Şi după fapte-o să le fie.”
16 „Iarăşi, doresc eu, să vă spun:
Să nu credeţi că sunt nebun;
Sau, dacă vreţi, pot ca să zic,
Ca să mă suferiţi, un pic,
A fi nebun, să pot astfel,
Ca să mă laud, puţintel.
17 Ceea ce spun, fără-ndoială,
Când am aşa o îndrăzneală
Ca să mă laud, către voi,
Nu după Domnul spun, apoi;
Ceea ce spun, pare să fie
Rostit numai din nebunie.
18 De vreme ce sunt mulţi cei care
Se laudă fără-ncetare,
Doar după pământeasca fire,
Iată, acum, vă dau de ştire,
Cum că doresc, la rândul meu,
Ca să mă laud dar, şi eu.
19 Voi, însă, cu plăcere, ştiţi,
Pe cei nebuni, să-i suferiţi,
Pentru că voi sunteţi deştepţi
Şi toţi ajunsa-ţi înţelepţi!
20 Când vă robeşte cineva,
Dacă, „mâncaţi”, sunteţi, cumva,
Sau dacă cineva, apoi,
Va pune mâinile pe voi,
Dacă, de sus, sunteţi priviţi,
Ori, în obraz, sunteţi loviţi,
Voi trebuie – dragii mei fraţi –
Necontenit, ca să răbdaţi.
21 O spun, faţă de orişicine –
Şi-o spun, înspre a mea ruşine –
Precum că slabi ne-am dovedit!
Totuşi, oricine – negreşit –
Poate să pună, înainte,
Ceva; însă, luaţi aminte –
Voiesc, acuma, să se ştie,
Că eu vorbesc în nebunie –
Că pot să pun, la rândul meu,
Ceva, în faţă-acum, şi eu.
22 Oare, ăşti oameni sunt Evrei?
Şi eu sunt – sunt, la fel, ca ei!
Israeliţi s-au dovedit?
La fel, sunt şi eu, negreşit!
Sunt ei, sămânţa lui Avram?
Şi eu, astă sămânţă, am!
23 Ei, pe Hristos, oare-L slujesc? –
Ca un ieşit din minţi vorbesc –
Atuncea, spun, la rândul meu,
Că, mai mult decât ei, sunt eu.
În osteneală, negreşit,
Cu mult mai mult, m-am ostenit;
În temniţă, mai mult, am stat;
Bătăi, mai multe-am îndurat;
Primejdii, multe, m-au pândit
Şi-n pragul morţii, m-am găsit!
24 Iudeii, lovituri, mi-au dat:
De cinci ori, eu am căpătat,
Tot câte patruzeci, într-una,
Din care a lipsit doar una.
25 Vă fac, acum, de cunoscut,
Că, de trei ori, am fost bătut
Şi cu nuiele. Împroşcat,
Fost-am, cu pietre. S-a sfărmat
Corabia – până acum –
Doar de trei ori, în al meu drum.
O zi şi-o noapte, m-am aflat,
În fundul mării, îngropat.
26 De multe ori, pe când eram
Pe drumuri şi călătoream,
Primejdii multe m-au pândit:
Pe râuri, fost-am încolţit,
Tâlharii mă pândeau mereu,
Vânat am fost, de neamul meu;
Păgânii, şi ei, m-au gonit;
Nici în cetăţi, n-am fost ferit;
Primejdia mă urmărea
Şi în pustiu. De-asemenea,
Ea m-a găsit chiar şi pe mare,
Şi-apoi, între acei fraţi care,
Drept mincinoşi, s-au arătat.
27 Multe-am avut de îndurat:
Necaz şi osteneli, mereu,
Am întâlnit, în drumul meu.
Adesea, în priveghi, eram;
Foamea şi setea, o răbdam;
În posturi lungi, mereu, am stat;
Frigul, şi el, m-a încercat,
Căci straiele mi-au cam lipsit!
28 Pe lângă tot ce-am suferit,
Prin lucrurile de afară,
Purtam, în plus, înc-o povară,
Fiind, de gânduri, apăsat –
Pentru Biserici – ne-ncetat.
29 Cine e slab, şi-apoi şi eu
Să nu fiu slab, la rândul meu?
Păcat, făcut-a cineva,
Fără să ard şi eu, cumva?
30 Dacă, de laudă, vorbesc,
Atuncea am să îndrăznesc –
Cu lucrurile privitoare
La slăbiciunea mea cea mare –
Ca să mă laud dar, şi eu.
31 Martor îmi este Dumnezeu –
Tată al Domnului Iisus –
Că n-am minţit, în tot ce-am spus.
Şi Dumnezeu, neîncetat,
Să fie binecuvântat.
32 Areta a împărăţit,
Când, în Damasc, eu m-am găsit.
Atuncea, dregătorul lui,
Păzit-a, a Damascului
Cetate, căci a urmărit
Ca să mă prindă, negreşit.
33 Dar am scăpat, din mâna lui,
Căci, prin fereastra zidului
Cetăţii, jos, am fost lăsat,
În coşniţă stând, aşezat.”