1 „Noi ştim, şi-astfel, suntem pe pace,
Cum că atunci când se desface
Cortul acesta, pământesc –
Adică straiul cel trupesc –
Avem, în cer, drept moştenire,
Mereu, o altfel de clădire,
Ce, veşnică, este durată
Şi cari, de Dumnezeu, ni-e dată,
Căci nu-i, de mână omenească,
Zidită, ci este cerească.
2 În cortul nostru, fiecare
Gemem, având o arzătoare
Dorinţă, ca să încercăm,
Peste acest trup, să purtăm –
Pentru că este pământesc –
Locaşul nostru, cel ceresc.
3 Lucrul acesta, negreşit,
Are să fie-nfăptuit,
Dacă, atunci când, îmbrăcaţi,
Urmăm a fi – dragii mei fraţi –
N-avem ca, dezbrăcaţi apoi,
Să fim găsiţi, de-acest trup, noi.
4 Chiar dacă gemem, apăsaţi,
În cortu-acesta, dezbrăcaţi,
Nu vrem să fim, de el apoi,
Ci, îmbrăcaţi, voim ca noi
Să fim, cu trupul cel ceresc,
Peste cel care-i pământesc,
Spre-a fi, de viaţă, înghiţit
Tot ce e-n noi, morţii, sortit.
5 Iar Dumnezeu este Cel care,
Pe noi, pe toţi – pe fiecare –
Pentru aceasta ne-a creat
Şi-arvuna Duhului, ne-a dat.
6 Plini de încredere apoi,
Întotdeauna, suntem noi;
Dacă acasă ne găsim
În trup, departe pribegim,
De Domnul – pentru că-ncercăm,
7 Doar prin credinţă, să umblăm,
Aşa după cum ni se cere
Şi, nicidecum, după vedere.
8 Deci, plini de-ncredere, trăim,
Şi-am vrea, mai mult, să părăsim
Trupul acesta, ca apoi,
La Domnu-acasă, să fim noi.
9 De-aceea, noi ne şi silim
Ca ne-ncetat, plăcuţi să-I fim,
Şi să putem rămâne-acasă,
Departe, când suntem, de casă.
10 Căci trebuie ca toţi – odată –
La scaunul de judecată,
Al lui Hristos, să ne-adunăm,
Şi-n faţa Lui, să aşteptăm
Răsplata, bine meritată,
Ce are să ne fie dată,
Pentru tot binele-mplint,
Sau pentru răul săvârşit,
Pe vremea-n care ne găseam
În trup şi, pe pământ, trăiam.”
11 „Ca unii care, bine ştim
Frica de Domnul, noi dorim,
Pe oameni, ca să căutăm,
Mereu, să îi încredinţăm;
Dar Dumnezeu este Cel care
Ne-a cunoscut, pe fiecare,
Şi am nădejde că şi voi –
În cugete – ne ştiţi, pe noi.
12 Cu-aceasta, nu ne lăudăm
Singuri, ci vrem ca să vă dăm –
În ce-i referitor la noi –
Temei de laudă, ca voi
Să le răspundeţi celor care
Văd laude-n înfăţişare
Şi nu în ceea ce – fireşte –
Numai în inimi, se găseşte.
13 Într-adevăr dar, dacă noi,
Din minţi, părem ieşiţi apoi,
Să ştiţi că, pentru Dumnezeu,
Din minţi, suntem ieşiţi, mereu.
Dar dacă minţi întregi avem,
Întregi, doar pentru voi, suntem.
14 Pe toţi ne strânge – ne-ndoios –
Mereu, iubirea lui Hristos.
În felul nostru, noi gândim
Şi, de aceea, socotim
Că dacă Unul a murit
Pentru toţi ceilalţi, negreşit,
Şi ceilalţi au pierit apoi.
15 El a murit dar, pentru noi,
Ca toţi cei care se găsesc,
Pe astă lume – şi trăiesc –
De-acum, să nu mai trebuiască,
Doar pentru ei, ca să trăiască,
Ci să trăiască, pentru El –
Adică, doar pentru Acel
Cari, pentru ei, S-a arătat
Şi a murit şi-a înviat.
16 Astfel, de-acum în colo, noi
N-avem a mai cunoaşte-apoi,
În felul lumi-acesteia –
Să ştiţi – nicicând, pe nimenea.
Chiar dacă noi – cum am văzut –
Că pe Hristos, L-am cunoscut
În felul lumii, nici pe El
Nu Îl mai ştim, acum, astfel.
17 Dacă e cineva-n Hristos,
Omul acela – ne-ndoios –
Nu e cu lumea, pe măsură,
Căci nouă este-a sa făptură.
Tot ce e vechi s-a dus şi-apoi,
S-au făcut numai lucruri noi.
18 Şi-aceste lucruri vin, mereu,
Doar de la bunul Dumnezeu,
Cel care, prin Hristos – pe noi –
Cu El ne-a împăcat apoi.
Astfel, după ce ne-a iertat,
Slujba-mpăcării, El ne-a dat.
19 Să ştiţi, că în Hristos, mereu,
Se află însuşi Dumnezeu,
Căci astfel a găsit că-i bine,
De-a împăca lumea, cu Sine,
Nemaiţinând, la nimenea,
Păcatele ce le avea,
La socoteală; iar apoi,
El ne-a însărcinat, pe noi,
Ca-n astă lume, să venim,
Unde să propovăduim,
La toţi – în cele patru zări –
Vestea acestei împăcări.
20 Noi, astfel dar, am fost aleşi
Şi-n astă lume-apoi trimeşi,
Căci suntem împuterniciţi
Ai lui Hristos, aşa să ştiţi!
Şi, ca şi cum chiar Dumnezeu
Ar îndemna prin noi, mereu,
Fierbinte vă rugăm, frumos,
În Sfântul Nume-al lui Hristos,
Cu Dumnezeu – dragii mei fraţi –
De-ndată, să vă împăcaţi!
21 Pe Cel care n-a cunoscut
Nici un păcat, El L-a făcut,
Păcat să fie, pentru noi,
Ca să putem să fim apoi –
Prin El – neprihănirea care,
Al nostru Dumnezeu o are.”