1 „Ca unii cari lucrăm mereu,
Alăturea de Dumnezeu,
Vă sfătuim să încercaţi,
Neîncetat, să căutaţi
Să nu vă fie, în zadar,
Dat, al lui Dumnezeu, sfânt har.
2 Pentru că El spune mereu:
„La vremea potrivită, Eu,
Necontenit, te-am ascultat
Şi-n urmă, Eu te-am ajutat,
În ziua mântuiri-apoi.
Luaţi dar, seama bine, voi,
Că azi e ziua mântuirii
Şi, peste-ntreg cuprinsul firii,
Acum e vremea potrivită,
Cari trebuie-a fi folosită.”
3 Necontenit, noi căutăm
Ca, nimănui, să nu îi dăm
Prilej de poticniri, vreodată,
Pentru a nu fi defăimată
A noastră slujbă, mai apoi.
4 În orişice privinţă, noi
Dorim să arătăm, mereu,
Că Îl slujim, pe Dumnezeu,
Şi-I suntem vrednici slujitori.
De-aceea, suntem răbdători,
Când un necaz ne-apasă tare,
Ori, în nevoi, sau strâmtorare,
Pe-al nostru drum, ne-am pomenit.
5 Răbdare-avem, necontenit,
Şi când bătaie căpătăm,
Ori când, în temniţă, ne-aflăm,
Sau în răscoalele iscate,
În osteneli nenumărate,
În posturi şi-n vegheri apoi.
6 Deci, vrednici, vrem ca să fim noi,
Prin curăţie, rugăciune,
Răbdare şi înţelepciune,
Prin bunătatea arătată,
Prin dragostea adevărată –
Neprefăcută – prin Duh Sfânt;
7 Apoi, şi prin acel cuvânt
Cari este-al adevărului,
Şi prin puterea Domnului,
Şi-apoi, prin armele pe care,
Neprihănirea doar le are.
8 În slăvi sau în ocări ce vin,
Ori în vorbirile ce ţin
Atât de rău cât şi de bine,
Suntem priviţi, de orişicine,
Ca nişte-nşelători, măcar
Că spunem adevărul doar.
9 Deşi suntem bine ştiuţi,
Părem a fi necunoscuţi.
Suntem ca unii cari murim,
Dar iată, însă, că trăim.
Suntem ca nişte pedepsiţi,
Fără a fi, morţii, sortiţi.
10 Drept nişte întristaţi părem,
Deşi, mereu, veseli, suntem.
Mulţi sunt, de noi, îmbogăţiţi,
Dar noi, săraci, suntem priviţi.
Părem a nu avea nimic,
Dar stăpânim totul, vă zic.”
11 „Slobozi, la gură, ne-am vădit,
Faţă de voi, prin ce-am vorbit.
De-aceea, Corintenilor,
Vă spunem vouă, tuturor,
Că-n acest fel, ne-am răcorit
Şi inima ni s-a lărgit.
12 Prea bine ştim că, pentru noi,
Nu sunteţi, la strâmtoare, voi.
Însă, s-a strâns inima voastră,
Mereu, doar din pricina noastră.
13 Faceţi acum, la fel, şi voi:
Lărgiţi-vă-n inimi apoi,
Pentru că, astfel, v-am vorbit,
Căci fii ai mei, v-am socotit.”
14 „La jug, să nu vă înjugaţi,
Cu cei necredincioşi, dragi fraţi.
Ce legături pot să se lege,
Între cei cari sunt făr’ de lege,
Şi cei ce sunt neprihăniţi?
Sau, oare, cum vă-nchipuiţi
Că întunericul se-adună,
Stând, cu lumina, împreună?
15 E vreo-nţelegere pe care
Hristos, cu Belial, o are?
Ce legături – mă rog frumos –
Sunt între cel necredincios
Şi cel ce crede? Sau – zic eu –
16 Un Templu al lui Dumnezeu,
Cum poate să se-mpace-apoi,
Cu idolii? Voi ştiţi, că noi,
Suntem Templul lui Dumnezeu,
Precum a zis chiar El, mereu:
„Eu am să locuiesc, cu voi,
Şi în al vost’ mijloc, apoi,
Eu am să umblu, ne-ncetat,
Căci printre voi, voi fi aflat.
Eu voi fi Dumnezeul lor,
Iar ei vor fi al Meu popor.”
17 De-aceea, Domnu-a zis: „Ieşiţi,
Din al lor rând, şi vă grăbiţi
Ca să vă depărtaţi de ei.
Nu vă atingeţi” – dragii mei –
„De ceea ce e necurat,
Iar Eu vă voi primi, de-ndat’.
18 Vă voi fi Tată” – Domnul zice –
„Iar voi Îmi sunteţi fii şi fiice.”