1 „Iată, dorim, acum, dragi fraţi,
Ca voi, cu toţii, să aflaţi
Ştiri, despre harul minunat,
Pe care Dumnezeu l-a dat,
Peste Biserici, câte sânt,
Pe-al Macedoniei pământ.
2 Peste acestea au trecut
Multe necazuri, şi-am văzut
Precum că toate fost-au mari.
Ele, în schimb, s-au ţinut tari,
Şi-atunci, din marea bucurie
Şi lucia lor sărăcie,
Belşug de dărnicie-apare.
3 Mărturisesc că, fiecare –
De bună voie – a donat
Cât a putut, ba chiar au dat,
Cu mult, peste puterea lor.
4 Ei ne-au rugat dar, fraţilor –
Şi, tot mereu, au stăruit –
Căci, să ia parte, au dorit,
Şi ei, la lucru-acesta mare,
De strângere şi-ajutorare
A sfinţilor. Eu am văzut
5 Că, acest lucru, l-au făcut,
Nu numai cum aş fi dorit,
Ci mai mult, căci s-au dăruit –
Întâi de toate – Domnului,
Şi nouă-apoi, prin voia Lui.
6 Pe Tit, atunci, noi l-am rugat,
Să isprăvească de-adunat,
Sfârşind strângerea ‘ceea mare,
Făcută pentru-ajutorare –
Pe cari, de altfel, o conduse,
Pentru că el o începuse.
7 Aşa precum o dovediţi,
Că ştiţi, în toate, să sporiţi –
Şi în cuvânt şi în credinţă,
În râvnă şi în cunoştinţă –
Şi în iubire, pentru noi,
Cătaţi ca să sporiţi apoi,
Şi-n binefacerea pe care,
O facem, spre-ntrajutorare.
8 Prin ceea ce v-am spus, nu vreau
Ca o poruncă, să vă dau,
Ci râvna altora, doresc –
Prin ce v-am scris – să o stârnesc,
Şi vreau să fie încercată
Iubirea voastră, de-i curată.
9 Cu toţi cunoaşteţi, căci v-am spus,
De harul Domnului Iisus:
Bogat era, dar, pentru voi
Sărac, El S-a făcut apoi,
Pentru ca voi, îmbogăţiţi,
Prin sărăcia Lui, să fiţi.
10 Deci, în astă privinţă, vreau,
Un sfat, acuma, să vă dau,
Iar sfatu-acesta – ne-ndoios –
O să vă fie de folos,
La ceea ce aţi început,
Acum un an – cum am văzut;
Nu doar să faceţi, ci să ştiţi,
Cu-adevărat, ca să doriţi
11 Să terminaţi ce-aţi început,
Pentru că treaba ce-aţi avut –
Şi cari, din râvnă, e pornită –
Să fie şi înfăptuită,
Potrivit stări-n cari sunteţi
Şi-a mijloacelor ce le-aveţi.
12 Căci dacă e bunăvoinţă,
Atuncea, este cu putinţă,
Ca tot ce fost-a dăruit,
Să fie-apoi, bine primit,
Seamă ţinând, doar, la ce are
Omul să dea, nu la ce n-are.
13 Nu-i vorba de-a fi uşuraţi
Unii, iar alţii, strâmtoraţi.
14 Ci vreau, ca toţi să aveţi ştire,
Că-i vorba de o potrivire.
Vreau – în împrejurarea dată –
Prinosul vostru ca să poată
S-acopere, nevoia lor,
Pentru ca astfel – fraţilor –
Prinosul lor să poată-apoi –
Când e nevoie, pentru voi –
Să vă ajute, iar – din fire –
Să fie, deci, o potrivire
15 Exact aşa precum s-a zis
Şi cum e, în Scriptură, scris:
„Cel ce a strâns mult, ne-ndoios,
N-are nimica de prisos,
Iar cel care a strâns un pic,
Nu duce lipsă, de nimic.”
16 „Să fie mulţumiri, mereu,
Aduse, pentru Dumnezeu,
Care, în Tit, a pus apoi,
Aceeaşi râvnă, pentru voi.
17 Căci el, îndată, a primit
Al nost’ îndemn şi, stăpânit
De-o arzătoare râvnă-apoi,
De bunăvoie-a mers, la voi.
18 Un frate l-a mai însoţit,
Cari, laude, şi-a dobândit,
În Evanghelie – l-aţi ştiut,
Căci el e bine cunoscut
Şi în Biserici care sânt
Aflate pe al vost’ pământ.
19 Bisericile l-au ales
De-a ne-nsoţi – bine-nţeles –
În timp ce-o să se desfăşoare
Lucrarea pentru ajutoare,
Pe care o s-o facem noi,
Spre slava Domnului, şi-apoi,
Ca o dovadă-n faţa voastră,
Pentru bunăvoinţa noastră.
20 În chipu-acesta, noi dorim,
Ca nu cumva, să ne trezim
Că îndrăzneşte cineva,
De a ne defăima, cumva,
Privind belşugul, foarte mare
Avut, pentru ajutorare,
De cari, acum, ne străduim
Ca tot mai bine, să-ngrijim.
21 Căci căutăm, necontenit,
Ca să lucrăm, mereu, cinstit,
Atât în faţa Domnului,
Cât şi în faţa omului.
22 Pe-al nostru frate, l-am trimis,
Cu ei – aşa precum am zis –
Căci râvna care-a arătat-o,
Mai înainte-am încercat-o,
În felurite-mprejurări,
Date de-atâtea întâmplări,
Şi-acum, văzut-am că arată,
O râvnă, şi mai înfocată,
Dată de-ncrederea pe care –
În voi – fratele-acest o are.
23 Iată ce vreau eu, a vă cere:
Astfel, avându-l în vedere
Pe Tit, care-i părtaşul meu –
Pe cari, tovarăş, îl am eu,
În lucrul ce-l fac, printre voi –
Şi, pe toţi fraţii, care-apoi,
Sunt, de Biserică, aleşi,
Pentru a fi, la voi, trimeşi –
Şi care, fără îndoială,
Pentru Hristos, se vădesc, fală –
24 Vă rog, dovadă, să le daţi,
De dragoste; să le-arătaţi,
Astfel, că avem dreptul, noi,
Ca să ne lăudăm, cu voi.”