1 Anul al treilea se vădea,
De când în Persia şedea
Măritul Cir, drept împărat.
În timpu-acela i s-a dat,
Acest cuvânt, lui Daniel.
Şi Beltşaţar se cheamă el.
Cuvântul care i s-a dat,
Lui Daniel, e-adevărat
Şi despre o nenorocire,
Face acest cuvânt vorbire.
Iar Daniel a dovedit
Luare-aminte, negreşit,
Şi să-nţeleagă, a putut
Visul pe care l-a avut.
2 „Atunci, eu am găsit cu cale,
Trei săptămâni, să fiu în jale.
3 Bucate-alese n-am mâncat,
În a mea gură n-au intrat
Carne sau vin. Nici trupul meu,
În acel timp, nu l-am uns eu,
Până atunci când, negreşit,
Trei săptămâni s-au împlinit.
4 Când douăzeci şi patru zile
Din ale lunii întâi file
Se scurseră, tocmai şedeam
Pe malul râului. Eram
Chiar lângă râul Hidechel
(Sau Tigru, se mai cheamă el).
5 Când ochii mi i-am ridicat
Şi înainte m-am uitat,
Un om, atuncea, am văzut,
În faţă-mi cum a apărut.
Straiul pe care l-a purtat
Era făcut din in curat,
Iar brâul care i-a cuprins
Straiul şi mijlocul i-a-ncins,
Era din aurul pe care
Ţinutul din Ufaz îl are.
6 Avea un trup deosebit,
Ca piatra cea de hrisolit.
Ca fulgerul, îi strălucea
Faţa. Atunci când mă privea,
Ai săi ochi, mie îmi păreau
Precum că flăcări vii erau.
Apoi, braţele omului
Şi-asemeni picioarele lui
Precum arama lustruită
Mi s-au părut. Asemuită
Putea fi vocea omului,
Cu tunetul, căci glasul lui
Era ca vuietul pe care
Îl face o mulţime mare.
7 Eu, Daniel doar, am avut
Vedenia şi am văzut
Tot ceea ce am povestit,
Însă cei ce m-au însoţit
Nu au văzut-o. S-au speriat,
Totuşi – atunci – şi-au alergat,
Înspăimântaţi, căci – negreşit –
Să se ascundă au voit.
8 Rămas-am singur, după care,
Vedenia aceasta mare,
Eu am avut-o. M-au lăsat
Puterile şi mi-am schimbat
Culoarea-ndată. Mi-am simţit
Şi faţa cum mi s-a sluţit,
Căci orice vlagă mi-am pierdut,
Când aste lucruri le-am văzut.
9 Atuncea când l-am auzit
Pe acel om că mi-a vorbit,
Cu faţa la pământ – de-ndat’ –
Eu am căzut, jos, leşinat.
10 Apoi, o mână s-a întins
Asupra mea şi m-a atins.
În urmă, ea m-a ridicat
Şi pe-al meu loc m-a aşezat,
Unde rămasem tremurând,
Pe mâini şi pe genunchi şezând.
11 După aceea, glasu-acel
Îmi zise astfel: „Daniel,
Om prea iubit şi scump, aminte
Să iei dar, la aste cuvinte,
Pe care eu ţi le voi spune.
Hai, pe picioare-acum, te pune,
În locu-n care te găseşti!
Să stai acolo unde eşti
Şi să asculţi ce am de zis,
Căci eu, la tine, sunt trimis!”
După ce astfel mi-a vorbit,
Eu în picioare-am reuşit
Să mă ridic, dar tremuram,
Căci foarte-nspăimântat eram.
12 El zise-apoi: „De bună seamă,
Tu, Daniele, să n-ai teamă!
Rugile tale, înălţate
De tine, fost-au ascultate,
Încă din prima zi în care
Ţi-ai pus inima, cu răbdare,
Să caute, să înţeleagă
Şi-nvăţătură să culeagă,
Să ştii să te smereşti mereu
Faţă de al tău Dumnezeu.
Cuvintele pe cari le-ai spus,
Acum, la tine, m-au adus!
13 Dar căpetenia pe care,
În frunte, Persia o are,
Mi-a stat în cale-nverşunată.
Sunt douăzeci şi una – iată –
Zilele-n care mi-a ţinut
Piept şi să vin, nu am putut.
Dar Mihail, acela cari
E unul dintre cei mai mari,
Venitu-mi-a în ajutor
Şi am ieşit biruitor,
Acolo unde sunt aflaţi
Ai Persiei mari împăraţi.
14 Acuma vin – cum ai văzut –
Ca să îţi fac de cunoscut,
Cu-al tău popor, ce o să fie,
În vremile ce au să vie.
Căci tu – să ştii – vedenia
Pe care ţi-o voi arăta,
Voieşte ca să îţi arate
Acele vremi îndepărtate.”
15 Când el, astfel, a cuvântat,
Ochi-n pământ eu mi-am plecat,
Fără ca să fi spus ceva.
16 Apoi, iată că cineva,
Având chip asemănător
Copiilor oamenilor,
Îndată, mâna şi-a întins
Şi buzele mi le-a atins.
Atuncea, gura mi-am deschis
Şi-aste cuvinte i le-am zis,
Celui pe care l-am văzut
Că înainte mi-a şezut:
„O, domnul meu, vedenia
Groază-a adus, asupra mea
Şi-orice putere mi-a pierit!
17 Aş fi putut să fi vorbit,
Cumva – apoi – domnului meu,
Al cărui rob mă aflu eu?
Puterile mi le-am pierdut
Şi nici suflare n-am avut!”
18 Atunci, cel care îmi părea
Precum că chip de om avea,
Braţul, din nou, şi l-a întins
Şi m-a-ntărit, când m-a atins.
19 Apoi mi-a zis: „De bună seamă,
Om prea iubit, să nu ai teamă!
Frică, nu trebuie să-ţi fie,
Chiar de nimica! Pace ţie!”
Pe când el astfel îmi vorbea,
A revenit puterea mea
Şi-n felu-acesta am zis eu:
„Acum vorbeşte, domnul meu,
Pentru că iată, am simţit,
Puterea că mi-a revenit.”
20 El a vorbit atunci: „Ei bine,
Ştii pentru ce-am venit la tine?
Mă voi întoarce înapoi,
Şi am ca să mă lupt apoi,
Cu căpetenia Persiei.
Dar căpetenia Greciei
Are să vină mai apoi,
După ce voi pleca ‘napoi!
21 Am să îţi fac de cunoscut
Înscrisul care s-a trecut
În cartea adevărului,
Ca să cunoşti cuprinsul lui.
Nimeni nu-mi vine-n ajutor
În contra domnitorilor,
Doar voievodul vostru care,
Drept Mihail, numele-şi are.”