1 „Anul întâi se dovedea,
De când Dariu împărăţea.
Med era el, de al său neam.
În acel timp, la el eram,
Ca să-l ajut, să-l întăresc
Şi sprijin să îi dăruiesc.
2 Acum, tot adevărul – iată –
Am să-l dezvălui, de îndată.
În Persia, trei împăraţi
Au să mai fie-ncoronaţi.
Al patrulea, când o să vie,
Strânge mai multă bogăţie
Decât toţi ceilalţi. Apoi când
Puternic se va simţi stând –
Prin bogăţia adunată –
Are-a se răscula, de-odată,
Contra împărăţiei care
Puterea Greciei o are.
3 Dar un puternic împărat –
Viteaz – se va fi arătat
Şi va domni în timpu-acel.
Putere o să aibă el,
Şi astfel o să stăpânească
Aşa precum o să voiască.
4 Cum se va întări, de-odată,
La fel va fi şi sfărâmată
Împărăţia lui. Zdrobită
Are să fie şi-mpărţită
În cele patru vânturi, dar
Nu între cei care apar
Urmaşi ai lui. N-o să mai fie,
Tare, a lui împărăţie,
Precum sub el a fost odată,
Căci în bucăţi va fi tăiată,
Dată fiind altora care
Nu sunt urmaşii ce îi are.
5 Acela care o să fie
Mai mare peste-mpărăţie
În miazăzi, se va vedea
Cum că putere va avea.
Dar unul dintre-aceia cari
Se vor vădi ai lui mai mari,
Mai tare fi-va, decât el.
O mare-mpărăţie-astfel
Va-ntemeia şi-o să domnească.
6 În urmă, au să se unească
Acele două-mpărăţii,
La numai câţiva ani, să ştii.
Fata celui ce-i împărat
În miazăzi încoronat,
În miazănoapte o să vie,
Căci ea are a-i fi soţie
Celui care s-a înălţat,
În miazănoapte, împărat.
În acest fel, fără-ndoială,
O să se facă o-nvoială.
Însă această încercare,
Ca mijloc de ajutorare,
Nici un folos nu va avea.
Alte-ncercări, de-asemenea –
Aşa cum o să se vădească –
Nu vor putea să-i folosească.
Fata, la moarte, va fi dată
Apoi, la fel şi al ei tată –
Cu tot alaiul ce-l avea –
Şi cei ce s-au legat de ea.
7 În locul ei, are să vină –
Chiar din aceeaşi rădăcină
Din care şi ea a ieşit –
Un alt lăstar, deosebit.
Acesta va porni apoi,
Cu Siria, un greu război.
Împărăţia cea aflată
În miazănoapte aşezată,
În a lui mână, va cădea,
Să facă cu ea, ce va vrea,
Căci el va fi biruitor.
8 Va ridica, din locul lor,
Oameni şi în Egipt apoi,
Îi va muta, prinşi de război.
De-asemenea, vor fi mutate
Şi chipurile lor turnate,
Precum şi toţi idolii cei
Care le sunt lor, dumnezei.
Au să mai fie strămutate
Vasele scumpe, ce-s lucrate
Din aur şi argint. Astfel,
În pace îl va lăsa el,
Vreo câţiva ani, pe cel aflat
În miazănoapte, împărat.
9 Acesta însă – mai apoi –
O să pornească un război,
Cu cel ce este împărat
În miazăzi încoronat,
Numai că el, în urmă, iară,
O să se-ntoarcă-n a lui ţară.
10 Totuşi, feciorii lui, apoi,
Au să înceapă alt război.
O oaste mare va avea,
Care va fi asemenea
Precum apele râului
Ce au ieşit din matca lui.
Oastea aceasta adunată,
Precum o apă revărsată
Are să fie. Astfel, ea
Să-nainteze va putea.
În contra lui o să se suie
Şi-l va împinge-n cetăţuie
11 Pe cel în miazăzi aflat.
Atunci acesta, mâniat,
Grabnic la luptă o să vie
Cu cel ce este la domnie
În miazănoapte aşezat.
Oştirea ăstui împărat
Are să fie nimicită
De către oastea rânduită
De cel ce este împărat,
În miazăzi încoronat.
12 Atuncea, împăratul are
A fi cuprins de îngâmfare
Şi-o să doboare zece mii,
Dar nu va birui. Să ştii
13 Că împăratul cel aflat
În miazănoapte aşezat,
Se va întoarce înapoi,
Căci oastea ce-o va strânge-apoi,
Va fi mai mare decât cea
Ce înainte o avea.
Dar după câţiva ani apoi,
El va fi gata de război.
Cu oastea lui, bine-narmată,
O să pornească de îndată,
Spre cel ce este aşezat
În miazăzi, drept împărat.
14 În acel timp, vor încerca
Mai mulţi, de a se ridica
În contra celui aşezat
În miazăzi ca împărat.
Atunci, alăturea de ei,
Veni-vor nişte derbedei –
Chiar din al tău popor ieşiţi –
Căci şi ei fi-vor răzvrătiţi,
Spre-a se-mplini vedenia.
Însă să ştii că vor cădea.
15 Cel care este împărat
În miazănoapte aşezat
Va cuceri, pe negândite,
Cetăţile cele-ntărite.
Când o să vină acea zi,
Oştirile din miazăzi,
Să ţină piept nu vor putea.
Nici ele şi de-asemenea
Nici floarea oamenilor care
În slujbă împăratu-i are,
Căci nimeni n-o să izbutească,
Atunci, să i se-mpotrivească.
16 Cel ce-mpotriva lui porneşte
Va face după cum doreşte,
Căci n-o să fie nimenea,
Cari împotrivă să îi stea.
El se va îndrepta, de-odată,
Spre ţara ‘ceea minunată.
În ea, are să se oprească
Şi are ca să nimicească
Tot ce, în mâini, îi va cădea.
17 Apoi, se va gândi să ia
Întreaga lui împărăţie.
Astfel, la el are să vie,
Cu gânduri ce vor să se-arate
Precum că sunt gânduri curate.
El, prefăcut, are să fie,
Iar pe-a lui fiică, de soţie
O să i-o dăruie, cu gând,
De-al pierde-apoi, cât mai curând;
Dar orişicum el va umbla,
Ăst lucru nu se va-ntâmpla.
Şi planul n-o să-i izbutească.
18 În urmă, are să privească
Înspre ostroavele acele
Şi va lua multe din ele.
O căpetenie va veni,
Capăt să pună ruşinii
Făcută de-mpăratu-acel
Şi-o va întoarce peste el.
19 De-asemeni, el se va uita
Spre ţară şi se va-ndrepta
Spre cetăţuile pe care,
Întinsa lui ţară le are.
Însă o să se poticnească
Şi nimeni n-o să-l mai găsească
După ce, astfel, va cădea.
20 Cel cari în locu-i o să stea,
Va pune, drept conducător –
În urmă – un asupritor.
Acesta, pus are să fie,
Pe partea din împărăţie
Cari mai frumoasă se vădeşte.
Domnia lui nu dăinuieşte,
Căci în câteva zile-apoi –
Fără mânie sau război –
El o să fie nimicit.
21 Apoi, un om dispreţuit,
În locul lui, o să domnească,
Fără putere-mpărătească.
El se va ridica de-odată
Şi-astfel împărăţia toată
O să o ia în stăpânire,
Numai prin a lui uneltire.
22 Oştirea se va revărsa
Ca şi un râu în faţa sa,
Dar o să fie nimicită.
O căpetenie – vădită
A legământului – şi ea,
Atunci, cu oastea, va cădea.
23 După ce au să se unească
Cu el, el o să născocească
O viclenie: foloseşte
Puţină lume când porneşte
Şi totuşi, o să biruiască.
24 Apoi, o să se năpustească –
Fulgerător, pe negândite –
În locurile dovedite
Mai roditoare, în ţinut.
Atuncea, el va fi făcut
Ceea ce nu au săvârşit
Părinţii lui, când au trăit,
Precum şi nici acel pe care,
Tată, al său părinte-l are.
Va-mpărţi prada jefuită
Şi bogăţia dobândită;
La multe o să se gândească
Şi planuri are să urzească
În contra cetăţuilor.
Dar toate-acestea ţine-vor
Numai o vreme, iar apoi,
25 Se va găti pentru război.
O oaste mare-o să adune.
În fruntea ei, el se va pune,
Cu forţa şi mânia lui
Şi-n contra împăratului
În miazăzi încoronat,
O să pornească-nverşunat.
Cel de la miazăzi, apoi,
O să se prindă în război,
Căci va avea o oaste mare
Ce-o să se dovedească tare.
Dar – după cum se va vedea –
Să ţină piept, nu va putea,
Căci planuri rele se urzesc
Şi împotrivă-i se vădesc.
26 Cei cari, la masa lui, vor sta –
Şi care se vor ospăta
Din ale lui bucate – sânt
Cei ce-au să-l vâre în mormânt.
Precum un râu – se va vedea –
Oastea-i se va împrăştia,
Iar numărul morţilor are
Să se vădească a fi mare.
27 Cei doi – adică cei aflaţi
Pe jilţurile de-mpăraţi –
Doar rău să-şi facă, vor căta.
Chiar la o masă de vor sta
Şi împreună au să fie,
Îşi vor vorbi cu viclenie.
Însă nu au să izbutească
Şi astfel are să sosească
Sfârşitul – cum e stabilit –
Numai la timpul potrivit.
28 Când are să se-ntoarcă-apoi,
În a lui ţară, înapoi,
Cu sine, mare bogăţie
Va duce, însă, vrăjmăşie
Va ţine în inima lui,
În contra legământului
Cel sfânt şi, împotrivă-i, el
Are ca să lucreze-astfel.
29 Apoi, la vremea rânduită –
Mai din ‘nainte stabilită –
Are să se pornească iar,
Spre miazăzi, mânios. Dar,
De astă dată – ţine minte –
Nu-i va mai merge ca-nainte.
30 Nişte corăbii vor veni
Cari, din Chitim, se vor porni.
Acestea vor înainta
Şi împotriva lui vor sta.
El, deznădăjduit apoi,
Se va întoarce înapoi
Şi o să fie – ne-ndoios –
Atuncea, foarte mânios,
Pe legământu-acela sfânt.
Îi va căta pe cei ce sânt
În contra legământului,
Să-i capete de partea lui.
Cu mâna-n sân, nu o să stea,
Pentru că el va încheia
Un pact, cu toţi cei care sânt
Potrivnici ăstui legământ.
31 O oaste, va trimite el,
Spurcând Locaşul sfânt astfel
Şi cetăţuia, totodată.
Va face, jertfa necurmată
Să înceteze şi va pune
A pustiirii urâciune,
În loc. O să se folosească
De linguşiri, s-ademenească
Pe cei cari, împotrivă, sânt,
Căci rupt-au legământul sfânt.
32 Însă aceia din popor
Cari ţin la Dumnezeul lor,
Atuncea se vor ţine tari
Şi au să facă isprăvi mari.
33 Cei înţelepţi, se va vedea
Că-nvăţătură, au să dea
Mai multor oameni din popor.
În urmă, unii cădea-vor.
Pentru un timp, vor fi loviţi
De sabie sau înghiţiţi
De flăcări. Alţii au să cadă,
Jefuitorilor, drept pradă
Şi vor ajunge ca să fie
Luaţi şi duşi iar, în robie.
34 Când vor cădea, un ajutor
Are să li se deie lor.
Alăturea, au să le fie
Unii, doar din făţărnicie.
35 Din rândul înţelepţilor –
În acel timp – mulţi cădea-vor
Şi astfel fi-vor încercaţi,
Albiţi apoi, şi curăţaţi,
Până la vremea de sfârşit,
Aşa precum s-a stabilit.
36 Cel care-i împărat va face,
Atunci, numai precum îi place.
Se va-nălţa şi – negreşit –
Pe sine se va fi slăvit,
Cu mult mai mult decât toţi cei
Care se cheamă dumnezei.
Lucruri neauzite, el
Are să spună despre Cel
Ce-i Dumnezeul tuturor
Şi Domn al dumnezeilor.
Atunci, el o să propăşească,
Până când o să se sfârşească
Timpul menit pentru mânie,
Căci împlinit are să fie
Totul, precum s-a stabilit,
Exact la timpul potrivit.
37 De dumnezeii ce-i aveau
Părinţii lui – pe când trăiau –
Seamă, nu o să ţină el.
Seamă, nu va ţinea – defel –
Nici de-a femeilor dorinţă,
Căci va găsi de cuviinţă,
Mai sus decât toţi a se ţine,
Slăvindu-se numai pe sine.
38 Cinste va arăta mereu,
Pentru-al cetăţii dumnezeu,
Pe care nu îl cunoşteau
Părinţii lui, pe când trăiau.
Acestui dumnezeu, el are
Să îi aducă cinste mare:
Argint şi aur o să-i dea,
Lucruri de preţ de-asemenea
Şi pietre scumpe, tot mereu.
39 Avându-l pe ăst dumnezeu
De partea lui, va lucra el
Şi se va îndrepta, astfel,
În contra locurilor cari
Sunt întărite, fiind tari.
Cui îl va recunoaşte, iată
Că mare cinste-i va fi dată:
Moşii are să dobândească
Şi pus va fi el să domnească
Peste mulţi oameni, negreşit.
40 Însă, la vremea de sfârşit,
Cel care este împărat
În miazăzi încoronat,
Se va împunge-apoi, cu el.
În urmă, împăratul cel
Care se află aşezat
În miazănoapte-nscăunat,
Ca o furtună o să vie,
Asupra lui. El o să fie,
De cai şi care, întărit
Ş, de corăbii însoţit.
Va merge-asupra ţării lui,
Precum apele râului
Ce se vor revărsa din matcă
Şi-n jurul lor, totul, îneacă.
41 El o să intre, dintr-odată,
În ţara ‘ceea minunată
Şi zeci de mii de oameni, pradă,
În gheara morţii au să cadă,
Pentru că foarte mulţi, în ea,
În acea vreme, vor cădea.
Edomul va avea scăpare
Şi cu Moabul, după care
Fruntaşii în Amon aflaţi,
Din mâna lui vor fi scăpaţi.
42 Braţul el o să şi-l întindă,
Ţări felurite să cuprindă,
Şi nici ţara Egiptului
Nu va scăpa de mâna lui.
43 Pe aurul şi-argintul care
Ţara Egiptului la are,
Pe lucrurile minunate
Şi scumpe, în Egipt, aflate,
Precum şi peste-ntreaga fire,
El o să pună stăpânire.
Au să-l urmeze Libienii
Precum şi Etiopienii.
Cu mare-alai, ei au să vină
Şi după el au să se ţină.
44 Veni-vor nişte zvonuri care
Din miazănoapte vor apare,
Precum şi de la răsărit.
Când el le va fi auzit,
Înspăimântat are să fie
Şi va porni, plin de mânie,
Căci va voi să-i pedepsească
Pe mulţi şi să îi nimicească.
45 Va-ntinde corturile lui –
Corturi ale palatului –
Pe locurile care sânt
Chiar între muntele cel sfânt
Şi prea slăvit, şi între mare.
Apoi, în locu-acela are
Să se arate-al său sfârşit.
Nimeni nu se va fi găsit
Ca să îi fie-alăturea,
Pentru ca ajutor să-i dea.”