1 „În vremea ‘ceea, va apare
Al vostru voievod, cel care,
Drept Mihail, este chemat.
Atunci, el se va fi-nălţat,
Căci el, pentru al tău popor,
Se-arată-a fi ocrotitor.
Va fi un timp de strâmtorare.
Necazul fi-va foarte mare,
Precum n-a mai fost de când sânt
Neamuri aflate pe pământ.
Dar mântuit are să fie
Poporul tău, când o să vie
Vremea aceea. Negreşit,
Are să fie mântuit
Atunci, numai acela care,
În carte, scris, numele-şi are.
2 Mulţi dintre-aceia care sânt
Adormiţi – astăzi – în pământ,
Se vor trezi. Uni-au să vie
Ca să trăiască-n veşnicie,
În timp ce alţii vor obţine
Numai ocară şi ruşine
Cari veşnice se dovedesc.
3 Dar înţelepţii strălucesc,
Cu strălucirea cea pe care
Doar cerul necuprins o are.
Aceia cari vor da poveţe
Şi cari pe mulţi o să-i înveţe
Să umble în neprihănire,
Vor dobândi o strălucire
Asemeni stelelor şi deci,
Vor străluci în veci de veci.
4 Tu, Daniele, ia aminte
Şi-ascunde-apoi, aste cuvinte!
Pecetluieşte cartea-ndată,
Până la vremea arătată
Că este timpul de sfârşit.
Atuncea, o vor fi citit
Mulţi oameni, iar a lor ştiinţă –
Şi-asemeni a lor cunoştinţă –
În ăst fel o să se vădească
Precum că au ca să sporească.”
5 Eu, Daniel, am ridicat
Ochii şi-atunci când m-am uitat,
Pe doi bărbaţi eu i-am văzut
Cum în picioare au şezut:
Unul pe-un mal al râului
Şi-altul pe cel’lalt mal al lui.
6 Unul din ei a cuvântat
Şi-a zis către cel îmbrăcat
În strai de in şi se vădea
Deasupra apei că şedea:
„Spune-mi oare, cât timp mai este,
Până, minunile aceste
Au să ajungă la sfârşit?”
7 Atuncea, eu l-am auzit
Pe omul cel înveşmântat
În strai de in, care a stat,
Deasupra apei râului.
Către înaltul cerului,
El, braţele, şi-a ridicat
Şi-n urmă, omul a jurat
Pe-Acela care Se vădeşte
Precum că veşnic vieţuieşte,
Că „timpurile arătate
Vor fi trei vremi şi jumătate
Iar toate lucrurile-aceste –
De care voi aţi prins de veste –
Se vor sfârşi când, negreşit,
Poprorul sfânt va fi zdrobit
Şi-a lui putere, nimicită.”
8 Am auzit vorba rostită,
Însă n-am înţeles nimic.
Aatunci am îndrăznit să zic:
„Care-i sfârşitul, domnul meu,
Al ăstor lucruri, te-ntreb eu?”
9 El mi-a răspuns în acest fel:
„Acuma, du-te Daniel!
Ascunse şi pecetluite,
Vor fi cuvintele rostite,
Pe care tu le-ai auzit,
Până la vremea de sfârşit.
10 Mulţi au să fie curăţiţi,
Albiţi, precum şi lămuriţi.
Cei răi, rău, au să săvârşească,
Pentru că n-au să izbutească
Să înţeleagă chiar nimic.
Cei pricepuţi, însă, îţi zic,
Înţelepciune vor avea
Şi să-nţeleagă, vor putea.
11 De când n-o să mai fie dată
Jertfa ce este necurmată,
De când se-aşează peste fire
A urâciunii pustiire,
Pe-al timpului răboj, trecute
Mai sunt o mie două sute
Şi nouăzeci de zile. Iată,
12 Ferice de cei ce aşteaptă
Ca să ajungă astfel, deci,
O mie trei sute treizeci
Şi cinci de zile! Iar acum,
13 Tu pregăteşte-te de drum.
Du-te să dobândeşti hodină,
Până sfârşitul o să vină.
Atunci iarăşi, te vei sălta
Şezând în moştenirea ta,
La încheierea vremilor
Şi la sfârşitul zilelor.”