1 Cuvântul Domnului de Sus,
Care lui Osea i-a fost spus,
Osea fiind acela care,
Pe Beri, drept părinte-l are.
Acest cuvânt ce l-a primit
Osea e un cuvânt rostit
Pe vremea-n care împărat,
În Iuda, Ozia a stat.
Iotam luă, apoi, domnia,
Urmat de-Ahaz şi Ezechia.
Cuvântul care-a fost rostit,
Al lor timp l-a acoperit.
Ieroboam, acela care,
Părinte, pe Ioas, îl are
A fost, în vremea ‘ceea, cel
Care-a domnit în Israel.
2 Întâi, când Domnul i-a vorbit
Lui Osea, El i-a poruncit:
„Du-te şi cată-ţi o soţie,
Cari curvă trebuie să fie.
Copii, de-asemenea să-ţi iei,
Cari din curvie vor fi ei.
Căci astă ţară, negreşit,
Mare curvie-a săvârşit,
Când ea, pe Domnul, L-a lăsat!”
3 Osea s-a dus şi a luat
Chiar pe a lui Diblaim fată,
Care, Gomera, e chemată.
Ea, un fecior, a zămislit,
4 Iar Domnul astfel a vorbit:
„Pune-i, copilului acel,
Un nume: cheamă-l Izreel.
Pentru că, iată, în curând,
Să pedepsesc, Mi-am pus în gând,
Casa lui Iehu. Negreşit,
Pedeapsă îşi va fi primit
Pentru tot sângele vărsat,
La Izreel. Voiesc – de-ndat’ –
Capăt să pun, în acest fel,
Domniei lui, în Israel.
5 În ziua ‘ceea, să se ştie
Cum că sfărmat are să fie
Arcul avut de Israel,
În valea de la Izreel.”
6 Ea zămisli încă o dată,
Şi astfel dobândi o fată.
Domnul, atuncea, i-a vorbit,
Lui Osea şi i-a poruncit:
„Fetei, un nume îi vei pune
Şi, „Lo-Ruhama”, îi vei spune.
(Pentru că numele ce-l are
Înseamnă „Cea fără-ndurare”.)
Nu voi avea milă, defel,
De casele lui Israel.
N-am să le dau, iertarea Mea!
7 Milă, în schimb, Eu voi avea,
De Iuda şi de casa lui,
Iar prin puterea Domnului –
Acela care, tot mereu,
E al lui Iuda Dumnezeu –
Le voi aduce izbăvire.
Însă această mântuire,
Nu le-o voi da prin arc apoi,
Prin sabie sau prin război;
Şi nici prin cai n-o vor avea,
Sau călăreţi, de-asemenea.”
8 După ce ea a înţărcat
Pe Lo-Ruhama, a urmat
Un alt fiu, iar Domnul a spus:
9 „Numele care va fi pus
Ăstui copil, vreau să se ştie
Că Lo-Ami, are să fie.
(Numele dat de Dumnezeu
Înseamnă „Nu-i poporul meu”.)
Deci, acest nume, să-i puneţi,
Căci voi, popor, nu Îmi sunteţi.
Din astă pricină, nici Eu
Nu sunt al vostru Dumnezeu.”
10 „Totuşi, copiii cei pe care
Neamul lui Israel îi are
Mulţi au să fie-n largul zării,
La fel precum nisipul mării
Ce nu poate-a fi măsurat
Şi-asemenea, nici numărat.
Dacă li se zicea, mereu
Că „Nu sunteţi poporul Meu”,
Li se va spune, mai târziu
„Fiii lui Dumnezeu Cel viu!”
11 Atuncea, ai lui Iuda fii
Şi ai lui Israel copii,
Toţi, împreună-au să se-adune
Şi-o căpetenie-şi vor pune.
Cu ea în frunte-apoi, afară,
Ieşi-vor ei, atunci, din ţară,
Căci mare o să fie-astfel,
Acea zi, a lui Izreel.”