1 Moise vorbit-a, în ăst fel,
Copiilor lui Israel,
Lângă Iordan, într-o câmpie
Ce se-ntindea înspre pustie,
Chiar lângă Suf, între Paran,
Între Tofel, între Laban
Şi Di-Zahab, şi între tot
Ţinutul de la Haţerot.
2 (De la Horeb, spre-acel ţinut –
Drept Cades-Barnea cunoscut –
Dacă urmezi al căii fir
Până la muntele Seir,
Se află o distanţă mare,
Cari, unsprezece zile, are.)
3 În anul patruzecilea,
În luna a unsprezecea,
În ziua-ntâi, din cursul ei,
Moise-a transmis, către Evrei,
Tot ceea ce a poruncit
Domnul, atunci când i-a vorbit.
4 Lucrul acesta s-a-ntâmplat
După ce ei au câştigat
Lupta, purtată cu Sihon,
Cari locuise la Hesbon,
Şi cu cel cari, Og, se numea
Şi în Basan împărăţea.
La Aştarot, Og a domnit,
Dar şi-n Edrei, a locuit.
Sihon fusese-nscăunat,
Peste-Amoriţi, ca împărat.
5 La apele Iordanului,
În ţarina Moabului,
Moise-a-nceput să lămurească
Legea şi astfel, să vorbească:
6 „Al nostru Domn şi Dumnezeu,
Care ne-a însoţit mereu,
Când – la Horeb – am poposit,
A zis: „Iată, aţi locuit
Destul, pe munte. Înapoi,
7 Întoarceţi-vă, acum, voi.
La muntele-Amoriţilor,
Să plece dar, al Meu popor,
Şi-n toate-mprejurimile.
Să împânziţi câmpiile,
Să vă urcaţi pe munte-apoi,
Să coborâţi, în vale, voi;
Spre miazăzi, să vă-ndreptaţi
Şi pe al mării mal să staţi.
Să intre dar, al vost’ popor,
În ţara Canaaniţilor,
Iar din Liban, veţi merge voi,
Până la Eufrat apoi.
8 Priviţi dar, cu luare-aminte:
Ţara vă este înainte.
Trebuie numai să intraţi
Şi-n stăpânire s-o luaţi,
Pentru că Domnul a promis,
Părinţilor voştri şi-a zis,
Atuncea când El a jurat,
Că ăst ţinut trebuie dat,
Pentru Avram, Isac şi-apoi
Iacov, precum şi pentru voi
Care sunteţi sămânţa lor,
Alcătuind acest popor.”
9 „În vremea ‘ceea, v-am spus eu:
„N-am să vă pot purta, mereu,
De unul singur, negreşit.
10 Iată că Domnul v-a-nmulţit
Şi numărul poporului
E ca stelele cerului.
11 Domnul mereu să vă-nmulţească,
De-o mie de ori, să sporească
Numărul vostru. Să vegheze,
Şi să vă binecuvânteze,
Aşa cum a făgăduit.
12 Din ăst’ motiv, eu m-am gândit
Şi-n urmă-apoi, m-am întrebat:
În ce fel oare-aş fi purtat,
Povara voastră, iar apoi,
Şi certurile dintre voi?
13 De-aceea-am spus ca să luaţi,
Din seminţii, nişte bărbaţi
Ce-s înţelepţi şi pricepuţi
Şi cari sunt bine cunoscuţi,
Căci vrut-am să-i aşez, apoi,
Mai mari să fie, peste voi,
Ca să conduc acest popor,
Numai cu ajutorul lor.
14 Voi mi-aţi răspuns: „Am socotit
Că-i bine-aşa cum te-ai gândit.”
15 Atunci, eu am chemat să vie –
Din fiecare seminţie –
Pe toţi bărbaţii acei cari
S-au dovedit a fi mai mari.
Pe ei i-am aşezat apoi,
Drept căpetenii, peste voi.
I-am aşezat, capi, peste-o mie,
Capi peste-o sută-am pus să fie
Şi peste cincizeci mai apoi,
Ca dregători, aflaţi la voi,
În fiecare seminţie.
16 Am dat apoi – precum se ştie –
Poruncă, la acei pe care,
Judecători, poporu-i are,
Şi-am zis: „Voiesc să judecaţi,
Doar cu dreptate, pe-ai voşti’ fraţi.
Să judecaţi dar, cu dreptate,
Mereu, între frate şi frate,
Şi între frate şi străin.
17 Să nu priviţi, la cei ce vin,
În faţa voastră: nu cătaţi,
La cei pe care-i judecaţi.
Să-i ascultaţi pe fiecare –
Şi pe cel mic şi pe cel mare.
Atunci când judecaţi – vă zic –
Să nu vă temeţi de nimic,
Pentru că numai Dumnezeu
E Cel ce judecă, mereu,
Făcând dreptate. Când aveţi,
Vreo pricină ce n-o puteţi
S-o dovediţi cum se cuvine,
Veniţi şi-aduceţi-o la mine.”
18 În vremurile de atunci,
V-am dăruit aste porunci,
Iar voi, aşa, aţi şi făcut –
Aţi împlinit, ce v-am cerut.”
19 „De la Horeb, noi am plecat
Şi spre pustiu, ne-am îndreptat.
A mers astfel, al nost’ popor,
La muntele-Amoriţilor,
Aşa precum a poruncit
Domnul, atunci când ne-a vorbit.
Acel pustiu, noi l-am trecut –
Grozav a fost, cum aţi văzut –
Dar pân’ la urmă-am reuşit,
La Cades-Barnea, de-am sosit.
20 Acolo, zis-am către voi:
„Iată-n sfârşit, ajuns-am noi,
La muntele-Amoriţilor,
Pe care, pentru-al nost’ popor,
Domnul îl dă. Luaţi aminte:
21 Domnul vă pune înainte,
O ţară-ntinsă. Deci intraţi,
Şi-n stăpânire o luaţi,
Cum Domnu-a spus. De bună seamă,
Nimeni să n-aibă nici o teamă!”
22 Voi toţi, la mine aţi venit
Şi-n felu-acesta mi-aţi vorbit:
„Mai înainte să pornim,
Vrem – ţara – să o iscodim.
Iscoade, vom trimite noi,
În ţară, ca să ştim apoi,
Ce drumuri o să apucăm
Şi-n ce cetăţi o să intrăm.”
23 Aste cuvinte mi-au părut
Că bune sunt şi am cerut
Ca doisprezece inşi să vie –
Deci unul dintr-o seminţie –
Pe care, i-am trimis apoi,
Să iscodească pentru voi.
24 Ei au plecat – cum aţi cerut –
Şi peste munte au trecut.
În vale, la Eşcol, s-au dus
25 Şi-apoi, din ţară, au adus
Roade pe care le-aţi văzut.
Dare de seamă, au făcut,
Asupra ţării, şi-au vorbit:
„O ţară bună, am primit,
De la al nostru Dumnezeu.”
26 Dar voi v-aţi îndoit, mereu.
Pe munte, n-aţi vrut să urcaţi,
În ţara voastră să intraţi,
Ci voi v-aţi răzvrătit, mereu,
Faţă de Domnul Dumnezeu.
27 Aţi stat în corturi şi-aţi cârtit,
Zicând că „Domnul, negreşit,
Din al Egiptului ţinut,
Ne-a scos afară, căci a vrut,
Să nimicească ăst popor,
Prin mâna Amoriţilor.
28 Atunci, de ce să ne suim?
Cu ei, ca să ne războim?
Dar fraţii noştri ne-au muiat
Inima, când au cuvântat:
„Poporul ţării – ca măsură –
Este mai mare, la statură.
Cetăţile ce le-a durat,
Până la cer, s-au înălţat.
Între ai ei locuitori,
Sunt şi ai lui Anac feciori.”
29 Eu v-am răspuns: „Nu vă speriaţi
Şi frică, să nu arătaţi,
30 Pentru că Domnul Dumnezeu,
‘Naintea voastră, e mereu
Şi El se va lupta apoi –
În ţara ‘ceea – pentru voi –
Aşa cum bine aţi văzut,
Prin tot ceea ce a făcut,
De când a fost al vost’ popor,
În ţara Egiptenilor.
31 Apoi, de grijă, v-a purtat
Când, prin pustie, aţi umblat.
Va dus, deci, Domnul, prin pustiu,
Precum un om, pe al său fiu,
Şi aţi ajuns aici, astfel.
32 Însă, încredere – în El –
Voi, niciodată, n-aţi avut,
33 Chiar dacă bine L-aţi văzut,
În fruntea voastră doar, umblând
Şi loc, pentru popas, cătând.
Noaptea-ntr-un foc vă însoţea,
Ca drumul să-l puteţi vedea,
Iar ziua, era ca un nor,
Mergând în faţa tuturor.
34 Dar Dumnezeu a auzit
Cuvintele ce le-aţi rostit
Şi-atuncea, El S-a mâniat,
Pe voi – pe toţi – şi a jurat:
35 „Nici un bărbat din cei pe care
Neamul acesta rău îi are,
Nu va putea vedea, nicicând,
Ţara pe care-aveam de gând
S-o dau în stăpânirea lor –
Cum le-am jurat părinţilor –
36 Afară de Caleb – cel care,
De tată, pe Iefune-l are.
Acel bărbat o va vedea
Şi va putea să intre-n ea,
Pentru că am găsit cu cale,
Ca lui şi-apoi seminţei sale,
S-o dau, căci a urmat, mereu,
Doar căile lui Dumnezeu.”
37 Domnul, precum o ştiţi prea bine,
S-a supărat chiar şi pe mine
Din vina voastră şi a zis:
„În ţara ce vi s-a promis,
De-acum, nici tu nu vei putea,
S-ajungi ca să pătrunzi în ea.
38 Ascultă dar, ce am să-ţi spun:
Doar Iosua – fiul lui Nun –
Am hotărât că va putea,
Pe Israel, să-l ducă-n ea;
Pentru că el are menire,
Să îi dea ţara-n stăpânire.
39 De-asemenea, ai voştri prunci –
De care voi aţi zis atunci,
Cum că „de jaf ajung să fie” –
În astă ţară, au să vie;
Iar fii voşti’, cari gânguresc –
Şi astăzi nu deosebesc
Ce-i rău sau bine – vor putea,
În stăpânire, să o ia.
40 Aşa va fi! Acuma, voi
Vă veţi întoarce, înapoi.
Spre marea Roşie, porniţi
Ca, prin pustiu, să rătăciţi!”
41 Atunci, la mine, aţi venit
Şi-n felu-acesta, mi-aţi vorbit:
„Abia acum, noi am văzut,
Că este rău ce am făcut.
Vedem că am păcătuit,
Faţă de Domnul. Am greşit!
De-aceea, vrem să ne suim
În ţară şi s-o cucerim,
Aşa precum ne-a poruncit
Domnul, atunci când a vorbit.”
De-ndată, voi v-aţi înarmat
Şi-apoi, pe munte, v-aţi urcat.
42 Dar Domnul mi-a vorbit atunci,
Şi mi-a transmis aste porunci:
„Spune poporului, să ştie:
„Să nu purtaţi vreo bătălie,
Căci Eu n-am să vă însoţesc,
Şi-ai voşti’ vrăjmaşi vă biruiesc.”
43 Eu v-am vestit cuvântul Lui,
Dar împotriva Domnului,
Atuncea voi v-aţi răzvrătit
Şi-apoi, pe munte, v-aţi suit.
44 Dar Amoriţii, ţineţi minte
Că, înarmaţi, v-au stat, ‘nainte.
Ca nişte-albine, au venit
Şi din Seir v-au urmărit,
Până la Horma şi-aţi văzut
Că peste tot, ei v-au bătut.
45 Aţi plâns, în urmă, cu amar,
În faţa Domnului vost’, dar
Acesta nu v-a ascultat
46 Şi-astfel, la Cades voi aţi stat –
După înfrângerea-ndurată –
O vreme foarte-ndelungată.”