1 „Spre marea Roşie apoi,
Ne-am îndreptat – în urmă – noi,
Ţinându-ne de drumul care
Taie pustiu-acela mare –
Aşa cum Domnu-a poruncit –
Şi multă vreme-am ocolit
Seirul – muntele aflat
Chiar în pustie aşezat.
2 Domnul, atuncea, mi-a vorbit:
3 „Ajunge cât aţi ocolit
Muntele-acesta. Înapoi –
Spre miazăzi – să mergeţi voi.
4 Poporului lui Israel,
Să îi vorbeşti, în acest fel:
„Veţi trece pe la ai voşti’ fraţi,
Care-n Seir sunt aşezaţi –
Copiii lui Esau, ei sânt.
Când treceţi prin al lor pământ,
Să vă păziţi bine apoi,
Chiar dacă ei se tem de voi.
5 Cu ei, să nu vă-ncăieraţi,
Pentru că n-o să căpătaţi
Nici o bucată de pământ,
Căci, în Seir, stăpâni, ei sânt.
Eu, lui Esau, i-am dăruit,
Muntele-acesta, negreşit.
6 De la ei, hrană, când luaţi,
Cu preţ de-argint, s-o cumpăraţi.
Chiar şi la apa de băut,
Daţi – în argint – preţul cerut,
7 Pentru că Domnul Dumnezeu
Te-a binecuvântat, mereu,
În lucrul tău – precum se ştie –
Şi-asemeni în călătorie,
Când prin pustiu ai pribegit,
Încât nimic nu ţi-a lipsit.”
8 Astfel, pe lângă-ai noştri fraţi,
Cari în Seir sunt aşezaţi,
Noi, pe departe, am trecut
Şi tot departe ne-am ţinut
De drumul cari – precum se ştie –
Îţi poartă paşii, spre câmpie.
La depărtare de Elat
Şi Eţion-Gheber, am stat.
Spre al Moabului pustiu,
Noi ne-am întors, într-un târziu.”
9 „Domnul mi-a zis, astfel, apoi:
„Să nu faci, cu Moab, război,
Căci tu, nimic n-ai să primeşti,
În ţara lui, să stăpâneşti.
Căci Eu am dat aurul tot,
În mâna fiilor lui Lot.
10 (Mai înainte-aici erau
Alţi oameni care locuiau
În număr mare; ca statură,
Înalţi au fost, cam de-o măsură
Cu cei ce fost-au Anachimii;
Oameni-acei erau Emimii
11 Şi au trecut drept Refaimiţi,
Cum şi-Anachimi-au fost numiţi;
Doar Moabiţii îi numeau
Emimi, când despre ei, vorbeau.
12 Seirul fost-a locuit
Atuncea, de neamul Horit.
Ai lui Esau copii veniră
Şi de pe munte-i izgoniră
Şi au şezut în locul lor,
Cum şi-al lui Israel popor
Făcu atunci când a intrat
În ţara care i s-a dat,
De către Domnu-n stăpânire,
Ca să îi fie moştenire.)
13 Apa Zeredului, acum,
S-o treceţi şi porniţi la drum!”
Peste Zered, noi am trecut;
14 Drumul pe care l-am făcut,
Din Cades-Barnea, prin pustiu,
Pân-am ajuns, într-un târziu,
La apa râului Zered –
Aşa precum cu toţii cred –
E lung. În ani, el a avut,
Treizeci şi opt, şi a ţinut
Până bărbaţii de război,
Pe rând, căzură, dintre voi,
Aşa cum Domnul a jurat
Atuncea când a cuvântat.
15 În contra lor, a fost, mereu,
Întins, braţul lui Dumnezeu,
Până aceştia au pierit.
16 Când toţi oştenii au murit,
17 Mi-a vorbit glasul Domnului:
18 „Să intri-n al Moabului
Ţinut, chiar azi. Veţi merge voi,
Pân’ la cetatea Ar apoi,
19 Unde va trebui să fii
Lângă ai lui Amon copii.
Cu ei, să nu te războieşti
Pentru că nu ai să primeşti –
Acolo – nici o moştenire
Căci Eu am dat în stăpânire
Ţara – cu-al ei avut cu tot –
În mâna fiilor lui Lot.
20 Această ţară – precum ştim –
Trece drept a lui Refaim,
Căci înainte-a locuit,
În ea, poporul Refaimit –
Sau neamul Zamzumimilor,
În graiul Amoniţilor.
21 Ei erau mulţi, iar ca statură,
Înalţi au fost – cam de-o măsură
Cu neamul Anachimilor.
Din faţa Amoniţilor,
Domnul, pe toţi, i-a nimicit,
Iar ei – în urmă – au venit
Şi au şezut în locul lor,
Unde-i şi azi acel popor.
22 (Pentru copiii lui Esau –
Cari în Seir acuma stau –
Domnu-a lucrat, în acest fel.
Zdrobiţi Horiţi-au fost, de El,
Şi-atunci al lui Esau popor,
S-a aşezat în locul lor,
Unde şi astăzi îi găsim.
23 Aviţii – cei pe care-i ştim
Că-n satele ce se aflau
Până la Gaza, locuiau –
Ajuns-au a fi nimiciţi
În urmă dar, de Caftoriţi –
Care sunt fiii lui Caftor –
Şi-au stat, apoi, în locul lor.)
24 Sculaţi! Treceţi râul Arnon!
Vi-l dau în mână pe Sihon –
Pe Amoritu-nscăunat,
Peste Hesbon, ca împărat –
Precum şi ţara lui. Porniţi
La luptă şi vă războiţi
Cu el şi cu al său popor,
Să cuceriţi ţinutul lor!
25 De azi – de-acuma înainte –
Eu seamăn groază – ia aminte –
Între popoarele pe care,
Acest pământ, sub cer, le are.
Această groază se va-ntinde
Şi-o frică mare-i va cuprinde;
De teama ta, vor auzi
Şi-o frică mare-i va-ngrozi.”
26 „Din Chedemot, deci din pustie,
Soli am trimis – precum se ştie –
Ca să se ducă la Sihon,
Cari împărat e, la Hesbon
Şi gând de pace, i-am trimis.
Solii, în acest fel, i-au zis:
27 „Îngăduie-mi măria-ta,
Să pot să trec prin ţara ta.
Am să mă duc, fără-ncetare,
Ţinând mereu, doar drumul mare.
Nu mă abat spre dreapta lui,
Şi nici spre stânga drumului.
28 Cu preţ de-argint am să-ţi plătesc
Hrana pe care-o folosesc.
Îţi voi plăti, de-asemenea,
Şi apa pe care-o voi bea.
N-am să-ţi pricinuiesc vreun rău,
Ci trec numai, pe drumul tău –
29 La fel precum am mai făcut
Când prin Seir eu am trecut,
Lăsat de-ai lui Esau copii,
Precum şi de-ai lui Moab fii
Care, în Ar, hălăduiesc.
Atâta numai, eu doresc:
Îngăduie-mi să trec acum,
Prin ţara ta, pe al tău drum,
Până voi trece de Iordan
Şi intru – precum am în plan –
În ţara pe cari, Dumnezeu
O dă, pentru poporul meu.”
30 Dar precum bine ştiţi, Sihon –
Cari împărat era-n Hesbon –
Prin ţara lui, nu ne-a lăsat
Să trecem, căci ne-nduplecat
I-a făcut duhul, Dumnezeu,
Şi astfel, şi-a-mpietrit, mereu,
Inima sa; căci Domnu-a vrut
Ca să îl dea – cum aţi văzut –
În mâna noastră. Domnu-a zis
31 Atunci şi astfel a promis:
„Încep să-i dau poporului,
Şi pe Sihon şi ţara lui.
Porneşte dar, şi tu să iei,
Ţara aceasta, de la ei.
Pune, pe ţară, stăpânire,
Căci ea îţi este moştenire.”
32 Sihon, în faţă, ne-a ieşit,
Chiar la Iahaţ. L-am biruit,
33 Căci Domnu-n mână ni l-a dat,
Cu toţi cei care l-au urmat –
Cu fiii şi poporul lui.
34 Cetăţile ţinutului,
Noi le-am luat şi le-am zdrobit.
De-asemenea, am nimicit
Bărbaţi, femei, precum şi prunci;
Deci i-am ucis pe toţi, atunci,
Şi n-am lăsat unul măcar,
Cu viaţă, în al lor hotar.
35 Doar vitele – după război –
Le-am răpit toate, pentru noi;
Şi prada, în cetăţi aflată,
De mâna noastră-a fost luată.
36 Din Aroerul aşezat
Pe malul râului chemat
Arnon, de la cetatea care,
În vale, locul său şi-l are
Şi pân’ la Galaad apoi,
Nici o cetate – pentru noi –
N-a fost prea tare, căci – mereu –
În mâna noastră, Dumnezeu,
Pe toate-acestea, le-a lăsat.
37 Dar voi nu v-aţi apropiat
De ţara fiilor pe care,
Amon, pe-acest pământ, îi are,
Şi nici de malul râului
Cari este al Iabocului;
De-asemeni, n-au fost atacate
Cetăţi ce-n munte-s aşezate,
Precum şi locuri anumite
Cari nu v-au fost îngăduite –
De Dumnezeu – să le loviţi
Şi nici ca să le cuceriţi.”