1 „Când toate-acestea le-am sfârşit,
Către Basan, noi am pornit.
Peste Basan, ca împărat,
Fusese Og, înscăunat.
Cu tot poporul, înainte
El ne-a ieşit – mai ţineţi minte? –
Şi ne-am luptat atunci, cu ei,
Într-un ţinut chemat Edrei.
2 Domnul mi-a spus: „Să nu ai teamă
Căci Eu ţi-i dau – de bună seamă –
Pe toţi aceştia-n mâna ta.
Cu ei, trebuie-a te purta
Precum făcut-ai cu Sihon,
Cel care fost-a la Hesbon,
Şi-mpărăţea peste-Amoriţi.
Deci trebuiesc toţi, nimiciţi.”
3 Domnul – precum a cuvântat –
Pe Og, în mână, ni l-a dat,
Cu al Basanului ţinut
Şi oamenii ce i-a avut.
Bătuţi au fost cu toţi, de noi,
Şi nimeni n-a scăpat apoi.
4 Cetăţile i le-am lovit –
Pe toate-atunci le-am cucerit
Şi le-am luat în stăpânire;
Şaizeci au fost – cum aveţi ştire.
Am mai luat ţinutu-Argob
Şi-ntreg Basanul, de la Og.
5 Cetăţile-au fost întărite,
Fiind, cu zid, împrejmuite.
Porţi mari, în ziduri, se aflau,
Pe cari, zăvoare, se puneau.
Erau în număr foarte mare
Cetăţile acelea care
N-au fost prea tare întărite –
N-au fost, cu zid, împrejmuite.
6 Le-am nimicit, făr’ ‘osebire,
Pe toate, cu desăvârşire,
Cum am făcut şi cu Sihon –
Cel care domn fost-a-n Hesbon.
Cetăţi am nimicit – atunci –
Bărbaţi, femei, precum şi prunci.
7 Doar prada din cetăţi apoi,
Şi vite, am luat cu noi.
8 În acel timp, am cucerit,
De la cei care au domnit
În ţara Amoriţilor,
Toate ţinuturile lor
Ce sunt dincoace de Iordan –
Cum Dumnezeu avuse-n plan –
Pornind de la râul Arnon,
Până la muntele Hermon.
9 (Hermonu-i Sirion numit,
De către neamul Sidonit,
Iar Amoriţii îl numesc
Senir, când despre el vorbesc.)
10 Am cucerit, precum se ştie,
Cetăţile de pe câmpie,
Ţinutul Galaadului
Şi-acela al Basanului,
Până la Salca ajungând
Şi-apoi, Edreiul, atingând,
Cetăţi cari ale lui Og sânt,
Pe al Basanului pământ.
11 (Doar Og, cel care-nscăunat
Fosta-n Basan, ca împărat,
A mai rămas, dintr-un popor –
Din cel al Refaimiţilor.
Patul pe care l-a avut
Acesta, e, din fier, făcut
Şi-acum, la Raba, se găseşte –
Cetate-n care stăpâneşte
Poporul lui Amon. Socoţi,
Lungimea lui, la nouă coţi,
Iar patru e lăţimea lui,
Şi-i după cotul omului.)”
12 „Am luat ţara-n stăpânire
Şi-am dăruit-o moştenire:
O parte Rubeniţilor,
Şi-apoi alta Gadiţilor,
Aşa după cum ei îmi cer.
Le-am dat ţinutul Aroer
Cari, pe Arnon, e aşezat
Şi de asemeni, le-am mai dat,
Muntele Galaadului –
Jumate din cuprinsul lui –
Şi cu cetăţile pe care,
Acel ţinut muntos le are.
13 Cealaltă jumătate-apoi,
Am dat-o – precum ştiţi şi voi –
La jumătatea dintre case
Din seminţia lui Manase;
Le-am dat ţinutu-Argobului
Şi-acela al Basanului
Cari, mai de mult, a fost numit –
După cei ce l-a locuit
Şi au dat nume ţării lor –
Drept ţara Refaimiţilor.
14 Iair – feciorul lui Manase –
În stăpânire-atunci luase
Ţinutu-Argob, pân’ la hotare,
Cu ţările acelea care
Sunt ale Gheşuriţilor
Şi ale Macatiţilor,
Punând apoi, numele lui,
Cetăţilor Basanului,
Încât ştiut e al lor şir,
Drept târgurile lui Iair.
15 Din Galaad, a dobândit
Machir, o parte. Au primit,
16 O altă parte, Rubeniţii
Şi totodată, şi Gadiţii;
Se întindea ţinutul lor,
Până-n albia apelor
Arnonului, fiindu-i dar –
Pe mijlocul apei – hotar.
Un alt hotar al locului,
Era apa Iabocului
Ce-i despărţea pe ai lor fii,
De toţi ai lui Amon copii.
17 Au mai primit câmpia care
Are Iordanul, drept hotare.
Ea, de la Chineret, porneşte
Şi-ajunge de se mărgineşte
Cu o câmpie mare, lată,
Chiar lângă Marea cea Sărată,
La poala muntelui numit
Pisga, aflat la răsărit.
18 Astă poruncă v-am dat eu,
Atuncea: „Domnul Dumnezeu,
Ţara vi-o dă, s-o stăpâniţi.
La luptă dar, voi să porniţi.
Pe toţi bărbaţii de război
Să-i înarmaţi, iar ei, apoi,
Să se aşeze-n fruntea lui –
Adică a poporului –
Ca să se lupte-n acest fel,
Lângă întregul Israel.
19 Femeile şi-ai voştri prunci,
Precum şi vitele, atunci –
Căci ştiu că multe vite sânt –
Le veţi lăsa, pe-al vost’ pământ –
Căci şi cetăţi aţi căpătat –
20 Până când Domnul va fi dat,
Şi pentru-ai voştri fraţi, odihnă –
Precum şi voi primit-aţi tihnă –
Şi vor lua în stăpânire,
Ţara pe care, moştenire,
Domnul le-o dă – cum are-n plan,
De mult – dincolo de Iordan.
După aceea, înapoi,
Aveţi a vă întoarce voi,
Deci la a voastră moştenire
Ce aţi primit-o-n stăpânire.”
21 În vremea ‘ceea, l-am chemat,
Pe Iosua şi-am cuvântat:
„Iată, ai tăi ochi au văzut,
Ceea ce Domnul a făcut,
Cu împăraţi-aceştia doi.
La fel va face, pentru voi,
Mereu, şi cu alţi împăraţi,
În contra cărora luptaţi.
22 Să nu te temi, căci la război,
Domnul se luptă pentru voi.”
23 „În acel timp, m-am aşezat
Şi Domnului, eu m-am rugat:
24 „Stăpâne Doamne! Ai făcut
Aşa încât eu am văzut
Mărirea şi puterea-Ţi mare,
Căci mă întreb: cine e oare,
Un dumnezeu în cer aflat –
Sau pe pământ – asemănat
Cu Tine, ca să fi putut
A face ceea ce-ai făcut,
Şi o putere-a arăta
La fel ca şi puterea Ta?
25 Te rog s-asculţi pe robul Tău
Şi împlineşte dorul său,
Să nu se risipească-n van:
Vreau, ţara de peste Iordan,
S-o văd şi eu. Tot ce doresc,
Este aceea să zăresc
Ţara cea bună, munţii care
Se-nalţă maiestos în zare,
Şi aş fi vrut de-asemenea,
Libanul, să-l mai pot vedea.”
26 Dar Dumnezeu S-a mâniat,
Pe mine. Nu m-a ascultat,
Iar pricina, sunteţi chiar voi.
De-aceea, Domnu-mi zise-apoi:
„Destul! Să nu Îmi mai vorbeşti,
De lucrul pe care-l doreşti!
27 Urcă pe vârful muntelui –
Pe Pisga – şi, în jurul lui,
Ochii apoi, să ţi-i roteşti
Şi-n patru vânturi, să priveşti:
Către apus, spre răsărit,
La miazăzi şi negreşit,
Spre miazănoapte. Vei vedea
Ţara, dar n-ai să intri-n ea.
Peste Iordan, n-ai să păşeşti,
Oricât de mult, tu îţi doreşti!
28 Lui Iosua, porunci, să-i dai
Şi tot mereu, grijă să ai
Să-l întăreşti, pentru că el
Ales este, a fi acel
Care va sta în fruntea lui –
Adică a poporului –
Şi o să aibă drept menire,
Ca să-i dea ţara-n stăpânire.
Tu – ţara – doar o vei vedea,
Dar n-ai să poţi intra în ea.”
29 Apoi, cum a găsit cu cale
Domnul, eu am rămas, în vale,
În dreptul Bet-Peorului –
Aflat la poala muntelui.”