1 „Să ai luare-aminte multă –
Acum – Israele, şi-ascultă
Ce te învăţ – porunci şi legi –
Pe care vreau să le-nţelegi
Şi-n urmă, să le împlineşti,
În ţara ce ai s-o primeşti
Acuma, de la Dumnezeu –
Acela care-a fost, mereu,
Domn, pentru-ai tăi părinţi. Să ştii
2 Că nu ai voie, ca să vii,
Să schimbi ceva, din ce-ţi voi spune;
Să nu scoţi şi-apoi, nici nu pune
Nimic, la ceea ce ţi-am spus.
Ai să păzeşti ce ţi-am adus –
Poruncile lui Dumnezeu –
Aşa precum ţi le-am dat eu.
3 Voi – cei prezenţi – toţi aţi văzut,
Ceea ce Domnul a făcut,
Din pricina lui Bal-Peor:
Din al lui Israel popor,
Atuncea, El i-a nimicit
Pe cei care-au păcătuit
Şi după Baal-Peor, s-au dus,
Exact aşa precum a spus.
4 Voi, însă – cei ce v-aţi lipit
De Dumnezeu – voi aţi trăit.
5 Legi şi porunci, v-am învăţat,
Pe care Domnul mi le-a dat.
Acum, voi trebuie să ştiţi
Ca, tot mereu, să le-mpliniţi,
În ţara-n care-o să intraţi,
În stăpânire s-o luaţi.
6 Deci legile să le păziţi,
Poruncile să le-mpliniţi,
Căci ele fi-vor, pentru voi,
Înţelepciunea voastr-apoi,
Priceperea pe cari o are
Al vostru neam, printre popoare.
Ele vor auzi atunci,
De-aceste legi şi-aste porunci,
Şi au să zică mai apoi,
Când pomeni-vor despre voi:
„Neamul acesta, am văzut
Că-i înţelept şi priceput!”
7 Şi cine-i neamu-acela care,
Pe dumnezeul său, îl are
Atât de-aproape cum, mereu,
Noi Îl avem pe Dumnezeu,
Cari ne răspunde când strigăm
Şi când, în sprijin, Îl chemăm?
8 Şi cine-i neamu-acela care,
Legi drepte şi porunci, mai are,
Aşa precum e legea noastră,
Pe care-o pun în faţa voastră?
9 Mereu dar, seama, să luaţi
Şi sufletul să vi-l vegheaţi,
În zilele ce le-aţi primit,
Pe astă lume, de trăit,
Ca nu cumva, în urmă, voi
S-ajungeţi să uitaţi apoi,
Lucruri pe care le-aţi văzut,
Însă din inimi le-aţi pierdut.
Să spuneţi tot ce s-a-ntâmplat,
Celor ce vă vor fi urmat.
10 Să v-amintiţi de ziua-n care,
A lui Israel adunare,
În faţa Domnului s-a dus –
Chiar la Horeb – iar El mi-a spus:
„Strânge acum, poporul Meu,
În faţa Mea, pentru că Eu,
S-asculte vreau, să ia aminte,
La ale Mele mari cuvinte,
Ca să se teamă, tot mereu –
Cât va trăi – de Dumnezeu.”
11 Atunci voi v-aţi apropiat,
De munte şi smeriţi aţi stat.
Muntele-ntreg era aprins,
Iar flacăra ce l-a cuprins,
Până la cer s-a înălţat.
Totul, în jur, s-a-ntunecat
De nori cari încercau să iasă
Din negura aceea deasă.
12 Din mijlocul flăcărilor,
A auzit al vost’ popor,
Glasul lui Dumnezeu, vorbind,
Din muntele Horeb, venind;
Însă, deşi se auzea,
Pe Domnul, nimeni nu-L vedea.
13 Domnul a dat, poporului,
Acolo, legământul Lui,
Ce cuprindea zece porunci,
Pe cari va poruncit atunci,
Să le păziţi, neîncetat.
Apoi, în piatră, le-a săpat.
14 În vremea ‘ceea, mi-a vorbit
Domnul, şi El mi-a poruncit,
Prin ceea ce mi-a spus atunci,
Să vă învăţ legi şi porunci,
Pe cari, în ţara ce-o primiţi,
Voi trebuie să le-mpliniţi.
15 Pentru că voi nu L-aţi zărit,
Pe Dumnezeu, când v-a vorbit
Aflat în para focului,
Pe muntele Horebului,
Vegheaţi mereu – atenţi să fiţi –
Şi sufletul să vi-l păziţi,
16 Ca nu cumva să vă stricaţi
Şi-un chip cioplit să vă lucraţi
Sau poate vreo înfăţişare
A unui idol, ori chip care
Este de om sau de femeie,
17 Sau formă ce poate să ieie
Un chip de dobitoc sau care
Aduce cu vreo zburătoare,
18 Cu dobitoace care sânt
Drept târâtoare pe pământ,
Sau care-aduce cu vreun peşte
Care în ape vieţuieşte.
19 Vegheaţi – atâta doar vă cer –
Ca nu cumva, privind spre cer
Şi văzând soare, lună, stele,
S-ajungi să te închini la ele
Şi la oştirea cerului,
Căci sunt lucrarea Domnului
Şi sunt în slujba tuturor –
A tuturor popoarelor.
20 Domnul, de mână, v-a luat;
Deoparte, El v-a aşezat
Dintre popoarele ce pier,
Căci din cuptorul cel de fier –
Din al Egiptului ţinut –
V-a scos şi, liberi, v-a făcut.
21 S-a mâniat pe mine-apoi,
Domnul, de vină fiind voi
Şi de aceea a jurat
Că eu nu am să fiu lăsat
Să trec Iordanul, să apuc,
În ţara voastră, să vă duc
Şi să păşesc, cu mulţumire,
Privind a voastră moştenire.
22 Peste Iordan, nu voi putea
A trece. Eu voi rămânea
Aici – în acest loc – să mor.
Dar al lui Israel popor,
Va trece-n ţara ‘ceea bună
Pe care are s-o supună.
23 Atenţi să fiţi! Vegheaţi mereu,
Şi nu uitaţi de Dumnezeu,
De legământul Său, pe care,
El – cu întreaga adunare
A fiilor lui Israel –
L-a încheiat atunci. Astfel,
Să nu vă faceţi chip cioplit,
Pentru că Domnul v-a oprit.
24 Să ştie dar, al vost’ popor,
Că e un foc mistuitor
Şi că gelos este, mereu,
Al vostru Domn şi Dumnezeu.”
25 „Atunci când voi aveţi să fiţi,
În ţară – să o locuiţi –
Şi când o să aveţi copii
Şi-apoi şi ei vor avea fii,
Dacă se va-ntâmpla ca voi
Să vă ciopliţi un chip apoi,
Sau faceţi vreo înfăţişare
După un lucru oarecare,
Ori dacă rău o să lucraţi
Şi astfel o să-L mâniaţi
Pe-al vostru Domn şi Dumnezeu,
26 Martor – în contra voastră – eu
Iau astăzi cerul şi pământul,
Că se va împlini cuvântul
Pe care-l spun şi-o să pieriţi,
Din ţara ce o s-o primiţi,
Peste Iordan. Nu veţi avea,
Atuncea, zile multe-n ea.
27 Domnul, a voastră adunare,
O-mprăştie peste popoare,
Lăsând din ale voastre ramuri
Un număr mic doar, printre neamuri,
28 Iar printre oamenii acei,
Sluji-veţi unor dumnezei
Care, de om, sunt făuriţi –
Din piatră sau din lemn ciopliţi –
Cari n-au auz şi nici vedere,
Nu pot mânca, nu au putere
Şi cu miros, nu-s înzestraţi.
29 Dacă atunci o să-L cătaţi
Pe Domnul Dumnezeu apoi,
Îl veţi găsi doar dacă voi,
Din toată inima voiţi –
Din tot sufletul – să-L găsiţi.
30 Când toate se vor fi-ntâmplat,
Întreg poporul, strâmtorat –
În zilele de la sfârşit –
Se va întoarce, negreşit,
La Domnul şi smerit va sta
Şi de-al Său glas, va asculta.
31 Căci Dumnezeul vostru are
O nesfârşită îndurare
Şi nu o să vă părăsească,
Nici nu o să vă nimicească.
Nu-şi uită al Său legământ,
Pe care, El, cu jurământ,
Cu-ai voşti’ părinţi l-a încheiat
Şi nu poate a fi-ncălcat.
32 „Întreabă timpul ce-a trecut
De când, pe lume, a făcut
Domnul, pe om; să cercetezi
Cerul întreg: să îl scrutezi,
De la un cap al cerului,
La celălalt capăt al lui;
Spune-mi, a fost vreo întâmplare –
Cândva, sub cer – aşa de mare,
Şi dacă s-a mai auzit
Ceva, din ce am povestit?
33 Vă-ntreb acuma, fraţilor:
A fost, vreodată, un popor
S-audă glasul Domnului,
Vorbind din para focului –
Aşa precum L-aţi auzit –
Fără ca voi să fi murit?
34 A fost vreun dumnezeu să poată,
Pe-un neam, de la alt neam să-l scoată
Prin încercări şi semne mari,
Prin lupte-apoi – cu braţe tari –
Şi prin minuni înfricoşate,
Aşa cum numai Domnul poate,
Aşa precum El a făcut
În al Egiptului ţinut?
35 La toate-ai fost martor, mereu,
Ca tu să ştii că Dumnezeu
E Domnul şi-n afara Lui,
Alt dumnezeu, pe lume, nu-i.
36 Din cer, glasul I-ai auzit
Cum te-nvăţa şi ai zărit,
Jos – pe pământ – focul Lui, mare,
Arzând înflăcărat, din care,
Cuvintele Lui au ieşit
Şi pentru tine au vorbit.
37 Părinţii tăi au fost, mereu,
Iubiţi de Domnul Dumnezeu,
Care-a ales sămânţa lor,
Deci pe-al lui Israel popor.
38 Din faţa ta, a izgonit
Mari neamuri, şi ţi-a dăruit
Ţara în care locuiau,
Pe care ei o stăpâneau.
39 Să ştii – şi-n inimă să-ţi pui –
Că în afara Domnului,
Alţi dumnezei – în cer – nu sânt;
Şi nici aici jos – pe pământ –
Căci numai El este, mereu,
Singurul Domn şi Dumnezeu.
40 Păzeşte legea Domnului,
Poruncile din partea Lui –
Pe care vi le-am dăruit –
Să poţi ajunge fericit
Tu şi ai tăi fii după tine,
Ca totul să îţi meargă bine
Şi zile multe să trăieşti
În ţara pe care-o primeşti
Azi, de la Domnul, ca să-ţi fie,
În stăpânire, pe vecie.”
41 Dincoace de Iordan, atunci –
Prin ale Domnului porunci –
Moise s-a dus, spre răsărit
Şi trei cetăţi a pregătit,
42 Ca să servească, de scăpare –
Mereu – pentru acela care
Şi-a omorât, fără să vrea,
Aproapele – când nu avea,
Asupra lui vreo duşmănie
Şi nici nu i-a purtat mânie.
Dacă-n cetăţi, el va intra
Atunci, viaţa îşi va păstra.
43 Iată cetăţile pe care,
Le-a ales Moise, de scăpare:
Beţer e prima – în pustie –
Pe-a Rubeniţilor câmpie;
Ramot, a doua e chemată
Şi-n Galaad e aşezată,
Pentru a fi între Gadiţi;
A treia-i între Manasiţi –
Golan, se cheamă locu-acel
Şi în Basan se află el.
44 Aceasta-i legea cea pe care,
A lui Israel adunare,
Atunci, prin Moise, a primit-o,
Cum Dumnezeu a poruncit-o.
45 Iată ce legi şi ce porunci
Şi ce învăţături, atunci,
Moise i-a dat, lui Israel,
Când, din Egipt, ieşit-a el.
46 Dincoace de Iordan erau,
Când aste lucruri se-ntâmplau.
În vale, lângă Bet-Peor,
Sta al lui Israel popor,
La Amoriţii lui Sihon
Care domnea peste Hesbon,
Pe care Moise i-a lovit,
Puternic, şi i-a nimicit.
47 Israelul a dus apoi,
Cu împăratul Og, război –
Cel ce-n Basan e-nscăunat –
Şi-n urmă, ţara, i-a luat.
Og şi Sihon – după cum ştiţi –
Domnit-au peste Amoriţi;
Dincoace de Iordan erau
Şi către răsărit, şedeau.
48 Ţinutul lor se întindea
Din Aroer – cari se găsea
Pe malul râului Arnon –
Până la muntele Hermon,
Sau muntele Sionului.
49 Ţinutul, în cuprinsul lui –
Dincoace de Iordan – avea
Câmpia ce se întindea,
Din mal, spre răsărit de soare,
Pân’ la câmpia ‘ceea mare
Care la poale-a-nconjurat
Muntele ce-i, Pisga, chemat.