1 „În vremea ‘ceea, m-a chemat
Domnul şi-apoi, a cuvântat:
„Du-te, ia piatră şi-o ciopleşte
Şi alte table-alcătuieşte,
Precum cele dintâi erau.
Iată de-asemenea, mai vreau,
Să faci şi un chivot, de lemn.
Să faci aşa precum te-ndemn:
Să iei deci, tablele, cu tine
Şi-n munte, să le-aduci, la Mine.
2 Pe cele două table-apoi,
Eu am să scriu iar, pentru voi,
Cuvintele ce s-au aflat,
Pe tablele ce le-ai sfărmat.
Aceste două table noi,
Tu, în chivot, le pui apoi.”
3 După al Domnului îndemn,
Făcut-am un chivot de lemn –
Lemn de salcâm am folosit
Pentru chivot. Am mai cioplit
Şi tablele şi-apoi, m-am dus –
Cu ele-n mâini – pe munte, sus.
4 Pe ele, Domnu-a scris, atunci –
Ca la-nceput – zece porunci,
Adică tot ce a vorbit,
Când voi, la munte, aţi venit
Şi-aţi ascultat vorbirea Lui,
Ieşind din para focului.
Mi-a dat apoi, tablele-acele,
5 Iar eu m-am pogorât cu ele
Şi-n urmă, în chivot, le-am pus,
Aşa precum Domnul mi-a spus.
6 De la Berot-Bene-Iacan,
Voi aţi pornit, în acel an,
Şi la Mosera v-aţi oprit.
Aron, acolo, a murit
Şi-n urmă, fost-a îngropat.
Al său fiu, locul, i-a luat;
Deci Eliazar – precum se ştie –
Urmaş i-a fost, la preoţie.
7 Voi, spre Gudgoda, aţi pornit,
Unde o vreme-aţi poposit.
Când tabăra aţi ridicat,
Către Iotbata aţi plecat –
În ţara-n cari, pe-al ei pământ,
Multe şi mari pârâuri sânt.
8 În acel timp, a despărţit
Domnul, de voi, neamul Levit
Şi a lăsat în grija lui,
Chivotul legământului.
Leviţi-aveau să îl vegheze
Şi-aveau să binecuvinteze –
Stând înaintea Domnului –
Poporul, în Numele Lui;
Căci neamul lor este menit,
Pe Domnul, de a-L fi slujit.
Lucrul acesta-l fac, mereu,
Precum le cere Dumnezeu.
9 Deci a lui Levi seminţie
Nu are parte de moşie –
Nu va avea în stăpânire,
Cu ai săi fraţi, vreo moştenire,
Căci Domnu-i moştenirea lui
În mijlocul poporului.
10 Pe munte-apoi, eu am urcat
Şi patruzeci de zile-am stat
Şi patruzeci de nopţi. Mereu,
Am fost – de Domnul Dumnezeu –
Eu, ascultat. Atunci – la fel –
Eu fost-am ascultat, de El,
Şi-a renunţat să mai pornească,
Pe voi, ca să vă nimicească.
11 Domnul mi-a zis: „Scoală acum,
Şi pregăteşte-te de drum.
Ai să te duci, în fruntea lui –
Adică a poporului –
Ca să-şi ia ţara-n stăpânire
Căci Eu le-am dat-o moştenire,
Aşa cum am făgăduit,
Cu-ai lor părinţi, când am vorbit.”
12 „Acum, Israele, ce are –
Al tău Domn – să îţi ceară oare,
Decât ca să te temi, mereu,
De El – de al tău Dumnezeu –
Să umbli doar pe calea Lui,
Să Îi slujeşti doar Domnului,
Din inimă să Îl iubeşti –
Din suflet – şi să Îi păzeşti
13 Poruncile ce ţi le-a dat
Şi legile ce le-a lăsat,
Pe care azi, ţi le dau ţie
Ca, fericit, neamul să-ţi fie?
14 Iată că ceruri şi pământ –
Cu tot ce au – ale Lui sânt.
15 Şi totuşi, Domnul S-a lipit
De-ai voşti’ părinţi şi i-a iubit;
Iar după ei, urmară-ţi voi,
Pe care v-a ales apoi,
Dintre popoarele ce sânt
Aflate azi, pe-acest pământ.
16 Deci împrejur, să vă tăiaţi
Voi, inima, şi să nu staţi
Cu gâtu-nţepenit mereu,
17 Pentru că Domnul Dumnezeu
E Dumnezeul tuturor.
El este Domnul domnilor.
Doar El e Dumnezeul tare,
Doar El este Domnul Cel Mare
Şi Dumnezeu-nfricoşat
Care, nicicând, nu a cătat
La feţele oamenilor
Şi nu primeşte darul lor.
18 Domnul, dreptate, îi împarte
Orfanului şi-i ţine parte;
Pe văduvă o ocroteşte,
Iar pe străin, El îl iubeşte
Şi hrană-i dă şi-mbrăcăminte.
19 Voi, pe străin – să ţineţi minte –
Să îl iubiţi, neîncetat,
Căci în Egipt când v-aşi aflat,
Străini aţi fost şi voi, mereu.
20 Teamă s-aveţi, de Dumnezeu,
De-al vostru Domn să vă lipiţi,
Neîncetat să Îi slujiţi
Şi pe-al Său Nume să juraţi.
21 Nicicând dar, voi să nu uitaţi
Că Domnul este slava noastră.
El a făcut, în faţa voastră,
Mari lucruri şi grozave, care
Văzute-au fost de fiecare.
22 Părinţii voşti’ când au trecut
În al Egiptului ţinut –
În care, robi aţi fost voi prinşi –
Erau doar şaptezeci de inşi.
Dar Domnul vostru S-a-ngrijit
Ca să sporiţi, necontenit,
Iar numărul poporului
E ca stelele cerului.”