1 „Israele, ascultă-acum:
Astăzi, porneşti din nou la drum.
Peste Iordan, ai să păşeşti
Şi-acolo ai să stăpâneşti
Peste popoare mult mai mari
Decât eşti tu şi mult mai tari,
Având cetăţile zidite
Până la cer şi întărite.
2 Acum, stăpân, tu ai să fii,
Peste ai lui Anac copii.
Ei sunt un neam deosebit,
Foarte înalţi, şi-ai auzit
Ce spune lumea despre ei:
„Sunt foarte mari oameni-acei.
Ei sunt ai lui Anac popor.
Cine se-mpotriveşte lor?!”
3 Să ştii că Dumnezeu va sta,
El Însuşi, înaintea ta.
Va fi un foc mistuitor
Care, pe-al lui Anac popor,
În faţa ta, o să-l smerească
Şi are să îl izgonească,
Iar tu-l vei pierde, negreşit,
Aşa cum Domnul a vorbit.
4 Când Domnul o să-i izgonească
Din faţă-ţi şi-o să-i nimicească,
Să nu cumva să te trezeşti –
În inima ta – să vorbeşti,
Gândind că „Domnul o să-mi dea,
Doar pentru bunătatea mea,
Ţara aceasta-n stăpânire”,
Căci iată, eu îţi dau de ştire
Că, pentru a lor răutate,
Popoarele sunt alungate.
5 Nu pentru bunătatea-ţi mare –
Sau curăţia ce o are
Inima ta – ai să primeşti
Ţara, ca să o stăpâneşti.
Pentru prea mare răutate,
Popoarele sunt alungate,
Din faţa ta, căci Domnul vrea,
În stăpânire să îţi dea
Ţara, ţinându-Şi legământul
Şi totodată, jurământul
Cu care El l-a întărit,
Cu-ai tăi părinţi, când a vorbit.
Iată că Domnul Dumnezeu
Îşi ţine-al Său cuvânt, mereu.
Avram, Isac şi – negreşit –
Iacov sunt cei care-au primit
Cuvântul legământului
Şi jurământul Domnului.
6 Nu pentru bunătatea ta,
Tu, ţara, o vei căpăta,
Căci tu eşti încăpăţânat.
7 Să nu uiţi cum ai aţâţat,
Mereu, a Domnului mânie,
Atunci când fost-ai în pustie.
De când Egiptu-ai părăsit
Şi pân’ acum, tot răzvrătit
Ai fost, în contra Domnului.
8 La muntele Horebului,
Pe Dumnezeu, L-ai aţâţat,
Până când El S-a mâniat
Până-ntr-atât, ca să voiască
În urmă, să te nimicească.
9 Pe munte-apoi, eu am urcat
Şi-acolo, Dumnezeu mi-a dat
Acele două table mari,
Din piatră – tablele pe cari,
Aşa după cum a promis,
El, legământul, Şi l-a scris –
Pe care l-a-ncheiat cu voi –
Iar eu vi l-am adus apoi.
Eu, patruzeci de zile-am stat,
Pe munte, sus. Nu am mâncat
Nimic, în timpul petrecut
Acolo, şi nici n-am băut.
10 Mi-a dat tablele – cele două –
Atunci, ca să vi le dau vouă.
Degetul Domnului a scris,
Pe table, ceea ce v-a zis
El, de pe vârful muntelui –
Vorbind din para focului –
În ziua când v-aţi adunat
Şi-n jurul muntelui, aţi stat.
11 Zile şi nopţi, am petrecut
Pe munte, sus, cum aţi văzut.
La patruzeci de zile-apoi,
Mi-a adus Domnul – pentru voi –
Tablele cari din piatră sânt,
Pe care, al Său legământ
Fusese, chiar atunci, înscris.
12 În urmă, Dumnezeu mi-a zis:
„De-aici, în grabă, scoală-te
Şi-ndat’ apoi, pogoară-te,
Căci iată că poporul tău
A săvârşit un lucru rău.
Neamul pe care l-ai luat
Tu, din Egipt, este stricat.
Oamenii săi s-au abătut
De la ceea ce le-am cerut.
Au părăsit calea pe care
Le-am arătat-o. Drept urmare,
Un chip cioplit, ei şi-au turnat.”
13 Apoi, El a continuat:
„Eu văd, acuma, foarte bine,
Ce fel de oameni sunt cu tine.
Acest popor s-a arătat –
Mereu – a fi-ncăpăţânat.
14 Mă lasă dar acum, să merg
Să-i nimicesc şi să le şterg
Şi numele ce l-au avut,
Sub ceruri, pentru ce-au făcut.
Apoi, gândesc că este bine,
Un mare neam, să fac, din tine –
Mai mare decât neamul lor,
Decât este acest popor.”
15 În grabă, m-am întors apoi,
Din muntele-nfocat, la voi,
Ţinând în mâini tablele-acele,
Cu legământu-nscris pe ele.
16 Din depărtare, am zărit
Precum că aţi păcătuit,
Când aur mult aţi adunat
Şi-un chip cioplit, voi v-aţi turnat.
Atunci, din aurul acel,
V-aţi întocmit voi, un viţel
Şi-aţi părăsit astfel, de-ndată,
Calea, de Domnul, arătată.
17 Când v-am văzut, am aruncat
Tablele. Ele s-au sfărmat,
Sub ochii voştri, precum ştiţi.
18 M-am aruncat – vă amintiţi –
Apoi, cu faţa la pământ,
‘Naintea Domnului Cel Sfânt
Şi patruzeci de zile-am stat –
Şi nopţi la fel – şi n-am mâncat
Nimic şi nici nu am băut,
Din pricină la ce-aţi făcut –
Din pricina păcatelor
Făcute de al vost’ popor,
Prin care voi, neîncetat,
Pe Dumnezeu L-aţi mâniat.
19 Atunci, eu fost-am îngrozit,
Căci Domnului, voi I-aţi stârnit
Mânia şi aţi fost găsiţi
Buni de a fi doar nimiciţi.
Dar Dumnezeu m-a ascultat
Şi-n felu-acesta, aţi scăpat.
20 Şi pe Aron, Domnul avea
Mânie-atunci, încât voia
Să-l nimicească, negreşit,
Pentru că a păcătuit.
Eu m-am rugat şi pentru el
Şi a scăpat, în acest fel.
21 Viţelul ce l-aţi făurit,
Eu l-am luat şi l-am zdrobit,
După ce-ntâi l-am ars în foc.
Praf, am făcut, din el, pe loc,
Şi în pârâul ce-a ieşit
Din munte-apoi, l-am azvârlit.
22 Când la Tabera v-aţi aflat,
Pe Domnul, iar L-aţi aţâţat.
La fel, la Masa aţi făcut;
De-asemenea, când aţi trecut
Pe la Chibrot-Hatava dar,
L-aţi aţâţat pe Domnul, iar.
23 Atunci când Domnul v-a trimis,
Din Cades-Barnea şi a zis
„Suiţi-vă ca să luaţi
Ţara pe care-o căpătaţi
În stăpânire”, negreşit
De-ndată, voi v-aţi răzvrătit
Contra poruncii Domnului.
N-aţi ascultat de glasul Lui
Şi-aţi dovedit, în acest fel,
Că nu aveţi credinţă-n El.
24 De când vă ştiu, necontenit,
În contra Lui, v-aţi răzvrătit.
25 Mereu, cu faţa la pământ,
‘Naintea Domnului Cel Sfânt,
Eu patruzeci de zile-am stat –
Şi nopţi la fel – şi m-am rugat,
Pentru că Domnul a voit
Să vă distrugă, negreşit.
26 În mare grabă, mers-am eu
Şi L-am rugat pe Dumnezeu:
„Stăpâne Doamne, să-Ţi opreşti
Mânia. Să nu nimiceşti
Poporul Tău, pentru-a lui fire,
Căci el Îţi este moştenire.
Pe el, Tu l-ai răscumpărat,
Prin braţul Tău neînfricat.
Din al Egiptului ţinut,
L-ai scos şi, liber, l-ai făcut.
27 De-Avram, Isac şi Iacov dar,
Adu-Ţi aminte Doamne, iar.
Nu căuta la ăst popor,
La îndărătnicia lor,
La răutatea omului,
Precum şi la păcatul lui,
28 Ca să nu zică acea ţară,
Din care Tu ne-ai scos afară,
Că „Dumnezeu nu a putut
Să-i ducă, în acel ţinut,
În cari curge lapte şi miere.
Domnul nu a avut putere
Să le dea ţara-n stăpânire.
Ba după cum avem de ştire,
Chiar i-a urât şi-ntr-un târziu,
I-a şi ucis El, în pustiu.”
29 Totuşi, aşa cum e de rău,
Acesta e poporul Tău,
E moştenirea Ta, pe care,
Numai prin braţul Tău cel tare,
Tu, din Egipt, ai adunat-o
Şi-n stăpânire, ai luat-o.”