1 „Iată ce legi şi ce porunci,
Va trebui ca voi – atunci,
Neîncetat – să le păziţi;
Cu grijă, să le împliniţi
Şi cu atenţie, mereu,
În ţara pe cari, Dumnezeu
Vi-o dă, cum a făgăduit,
Cu-ai voşti’ părinţi, când a vorbit.
2 Să nimiciţi, ne-ntârziat,
Orişice loc veţi fi aflat,
În care, oamenii acei –
Din ţară – altor dumnezei,
Le folosesc, să le slujească.
Oriunde au să se găsească:
Pe munţi, pe dealuri, pe câmpie –
Indiferent unde-au să fie –
3 Altarele, să le surpaţi;
Stâlpi idoleşti să dărâmaţi;
De-asemenea, în orice loc,
Copacii ardeţi-i în foc
Atuncea când o să aflaţi
Că sunt, la idoli, închinaţi.
Mai trebuie-a fi nimicite
Şi chipurile ce-s cioplite,
Care, în ţară, se găsesc
Şi-alţi dumnezei închipuiesc.
Să faceţi astfel, ca să piară
Numele lor, din acea ţară.”
4 „Voi, grijă, să aveţi mereu,
Faţă de-al vostru Dumnezeu.
Să nu faceţi cum au făcut
Cei cari, în ţară, au şezut,
5 Ci voi, pe-al vostru Dumnezeu,
La sfântul Său locaş, mereu,
Să-L căutaţi. Veţi înţelege
Că Domnul vostru va alege,
Un loc doar, dintr-o seminţie,
Unde urmează ca să vie
Apoi, din ‘naltul cerului,
Spre-a-Şi aşeza Numele Lui.
6 În locu-ales, trebuie-apoi
Ca, jertfe, să aduceţi voi
Şi zeciuiala Domnului
Şi primul rod al câmpului,
Sau daruri care sunt menite
La juruinţele-mplinite,
Ori daruri care se adună
Şi date sunt de voie bună,
Precum şi-ntâi născuţii care
Şi turma şi cireada-i are.
7 Veţi merge dar, la locul Lui,
Şi-acolo-n faţa Domnului,
Voi, jertfele, să le mâncaţi.
Acolo, să vă bucuraţi
Cu toţi ai voşti’, fără-ncetare,
Pentru orişice bun cu care,
Domnul v-a binecuvântat.
8 În ţară, când veţi fi intrat,
Să nu mai faceţi ca acum,
Când noi aflaţi suntem pe drum
Şi fiecare ştiţi că face
Numai aşa precum îi place,
9 Căci nu sunteţi în locu-n care,
Domnul, de gând, să vi-l dea, are,
Drept moştenire, s-aveţi tihnă
Şi-apoi să dobândiţi odihnă.
10 Dar încurând, o să păşiţi
Peste Iordan şi-o să primiţi
Ţara aceea-n stăpânire,
Căci Domnul vi-o dă moştenire.
Acolo veţi avea voi tihnă –
Acolo veţi primi odihnă,
Căci Domnul vă v-a fi scăpat
De cei ce v-au înconjurat,
Şi-o să trăiţi – de bună seamă –
În ţară, fără nici o teamă.
11 Un loc va fi – se înţelege –
Pe care Domnu-l va alege.
În locul ce o să-l găsească,
Va face ca să locuiască
Numele Său. Acolo, voi
O să aduceţi mai apoi,
Tot ceea ce vă poruncesc:
Arderi de tot cari se jertfesc,
Sau zeciuiala Domnului,
Ori primul rod al câmpului,
Sau daruri care au menire
Spre-a juruinţei împlinire.
12 Acolo, să vă adunaţi
Cu-ai voşti’ şi să vă bucuraţi,
În faţa Domnului apoi.
Copiii vă vor fi cu voi
Şi robii voşti’ de-asemenea.
Levitul care o să stea
Acolo, va veni apoi,
Ca să se bucure cu voi,
Pentru că el – precum se ştie –
Nu are parte de moşie,
În ţara ce o s-o primiţi,
Pe care o s-o stăpâniţi.
13 Arderi de tot, nu vei putea
S-aduci în orice loc vei vrea,
14 Ci arderea ce o aduci,
Va trebui ca să o duci
În locu-anume stabilit
De Dumnezeu, pentru jertfit,
Care urmează ca să fie
Ales doar, într-o seminţie.
Acolo, să-mplineşti mereu,
Tot ceea ce-ţi voi spune eu.
15 Când vei voi – precum socoţi –
Să-njunghii vite, ai să poţi
Lucrul acest să-l săvârşeşti,
De câte ori ai să doreşti
Carne, să ai pentru mâncare.
Cât ai, prin binecuvântare,
Din partea Domnului, primit,
Are să-ţi fie-ngăduit
A folosi, pentru mâncare.
Deci să mănânce fiecare:
Şi cel care va fi curat,
Dar şi cel care-i necurat,
Cum se mănâncă, bunăoară,
Un cerb, sau poate-o căprioară.
Deci carne a mânca, se poate,
Oricând, în orişice cetate.
16 Doar sângele, să nu-l mâncaţi,
Ci pe pământ, să îl vărsaţi.
17 Iată acum, ce nu se poate
Ca să mâncaţi voi, în cetate:
Nu veţi putea, fără-ndoială,
Din grâul dat ca zeciuială
Ca să mâncaţi; de-asemenea,
Nu veţi putea din must a bea;
Opriţi vor fi, de la mâncare,
Primii născuţi pe cari îi are
Cireada, sau turma de oi;
Sunteţi opriţi a mânca voi,
Din darul ce-i de trebuinţă
Spre-a împlini o juruinţă,
Din darurile ce se-adună –
Cari date sunt de voie bună –
Din primul rod al câmpului.
18 Acestea-n faţa Domnului,
Se vor mânca, în locu-acel
Care va fi ales, de El.
Acolo, le veţi mânca voi,
Cu-ai voşti’ copii, cu robi-apoi,
Precum şi cu Levitul care,
Loc, în cetatea voastră-şi are.
Acolo, să vă adunaţi
Cu toţi şi să vă bucuraţi,
În faţa Domnului, de toate
Acele bunuri căpătate.
19 În ţară, când o să trăiţi,
Voi, pe Leviţi, nu-i părăsiţi.
20 Când Domnul vă va fi lărgit –
Aşa cum a făgăduit –
Hotarele în care staţi
Şi veţi vrea, carne, să mâncaţi,
Zicând apoi, „Carne, am vrea,
Ca să mâncăm”, voi veţi avea
Atunci, această-ngăduinţă
Şi veţi mânca, după dorinţă.
21 Dar dacă, Dumnezeul tău –
Spre-a-Şi aşeza Numele Său –
O să aleagă un loc care
Este aflat la depărtare,
De-acela în care tu stai,
Atunci să ştii că, voie, ai
Ca să înjunghii vite, oi,
Şi să mănânci carne apoi,
Chiar în cetatea-n care eşti
Aşa precum tu îţi doreşti.
22 Din astă carne, bunăoară –
Ca dintr-un cerb sau căprioară –
Poţi să mănânci tu, cel curat
Şi-asemeni, cel ce-i necurat;
23 Dar sângele, să nu cumva,
Să îl mănânce cineva,
Căci el e viaţa trupului –
În el este sufletul lui.
Să nu mănânci dar, când vei vrea
Carne, şi sufletul din ea.
24 Deci sângele să nu-l mâncaţi,
Ci pe pământ, să îl vărsaţi,
Aşa cum apa e vărsată.
25 Să nu mâncaţi sânge, vreodată,
Ca fericiţi să fiţi şi voi –
Precum şi-ai voştri fii apoi –
Făcând, în faţa Domnului,
Ceea ce e pe placul Lui.
26 Doar lucrurile-acelea care
Date vor fi, spre închinare,
Lui Dumnezeu, şi daru-adus
Spre-a împlini – precum s-a spus –
O juruinţă, să se ştie
Că duse trebuie să fie,
În locu-n care, se-nţelege,
Că Dumnezeu îl va alege.
27 Arderi de tot, carnea apoi
Şi sânge, să aduceţi voi,
Doar pe al Domnului altar.
Din celelalte jertfe dar,
Pe-altar, sângele, să-l vărsaţi,
Iar carnea-n urmă s-o mâncaţi.
28 Luaţi aminte! Negreşit,
Păziţi tot ce v-am poruncit,
Ca fericiţi să fiţi şi voi –
Precum şi-ai voştri fii apoi –
Făcând, în faţa Domnului,
Doar ceea ce îi place Lui.”
29 „Atunci când din al vost’ pământ,
Duşmanii, izgoniţi vă sânt,
De către Domnul – şi-n a lor
Ţară, va sta al vost’ popor –
30 Voi, nu cumva, să vă lăsaţi,
În cursă prinşi şi să călcaţi
Pe urma lor. Să vă feriţi,
Ca nu cumva tentaţi să fiţi
Să cercetaţi despre-ai lor zei
Şi să-ntrebaţi: „Cum slujeau ei,
Acestora?”, zicând apoi,
„Haidem să le slujim şi noi”.
31 Nicicând dar, voi să nu-ndrăzniţi,
Aşa ceva, să săvârşiţi,
Faţă de Dumnezeu, căci ele –
Adică neamurile-acele –
Slujit-au dumnezeilor
Ce i-au avut, şi-n faţa lor,
Făcut-au urâciuni, mereu,
Care, de Domnul Dumnezeu
Urâte-au fost. Ei au luat
Şi, pradă focului, au dat
Pe fiii şi fiicele lor,
În cinstea dumnezeilor
Cărora ei, necontenit,
Şezând în ţară, le-au slujit.
32 Voi, ne-ncetat, să vă păziţi
Şi tot ce-am spus, să împliniţi.
Nu scoateţi, din vorbele mele,
Şi nu puneţi nimic, la ele.”