1 „Când, dintre voi, din al vost’ loc,
O să se nască un proroc,
Sau va ieşi un visător
De vise, care – la popor –
Despre un semn are a-i spune –
Ori îi vesteşte o minune –
2 Şi-atunci când se va fi-mplinit
Tot ceea ce el a vestit,
Are să spună „Să pornim
Pe-alţi dumnezei să îi slujim” –
Pe care nu-i cunoaşteţi voi –
3 Să n-ascultaţi de el apoi;
Pentru că Domnul Dumnezeu
O să vă-ncerce, tot mereu,
Să se convingă dacă ştiţi,
Din inimă, să Îl iubiţi
Şi din tot sufletul, mereu.
4 Să mergeţi după Dumnezeu,
Temându-vă neîncetat,
De El. Tot ceea ce v-a dat –
Poruncile ce le primiţi –
Va trebui să le păziţi.
De glasul Lui să ascultaţi,
De El să nu vă-ndepărtaţi,
Ci-ntotdeauna să-I slujiţi
Şezând mereu, de El, lipiţi.
5 Pe-acel prooroc sau visător,
Să-l ştergeţi din al vost’ popor.
Cu moartea, fi-va pedepsit,
Căci el, prin ceea ce-a vorbit,
La răzvrătire a-ndemnat,
Faţă de Cel ce v-a scăpat
Din a Egiptului robie,
Dorind – prin a lui vorbărie –
Să vă abată, negreşit,
De la ceea ce-a poruncit
Domnul şi de la calea Lui.
Din mijlocul poporului,
Să scoateţi dar, răul acel,
Să nu fiţi ispitiţi de el.”
6 „Dacă – mânat de un gând rău –
Are să vină frate’ tău –
Cari fiu îi este mamei tale –
Sau dacă va găsi cu cale,
Copila ce la tine creşte
Sau soaţa cari se odihneşte
La sânul tău, ori de-a venit
Prietenul cel mai iubit,
Şi toţi aceşti au să voiască,
În taină, să te-ademenească,
Spunându-ţi: „Haidem să găsim
Alţi dumnezei şi să-i slujim” –
Pe care nu i-ai cunoscut
Şi-ai tăi părinţi nu i-au ştiut –
7 Căci ei sunt ai popoarelor
Ce înconjoară-al tău popor –
8 Să nu te învoieşti cu ei,
Ca să slujeşti alţi dumnezei.
Cu milă, să nu îi priveşti.
Să nu-i ascunzi, ci să-i loveşti
9 Cu moartea, pentru-al lor păcat.
Al tău braţ fi-va ridicat
Întâi de toate-asupra lor
Şi-apoi, a-ntregului popor.
Mânia cadă peste ei.
10 Deci tu, pe oamenii acei,
Cu pietre să-i ucizi, îndat’.
Să moară, căci au căutat
Să te îndemne înspre rău
Şi de la Dumnezeul tău
Cari din robie te-a scăpat,
Să te abată-au încercat.
11 Să faci aşa – de bună seamă –
Ca tot poporul să se teamă
Şi ca să nu mai îndrăznească
Nicicând apoi, să săvârşească
Fapte de-acelea, socotite
A fi, mereu, nelegiuite.”
12 „Dacă vei auzi, cumva,
Că o să spună cineva,
Despre cetăţile pe care,
Domnul, să vi le deie, are –
Să le aveţi în folosinţă
Ca să vă fie locuinţă –
13 Cum că, din ele, au ieşit
Oameni ce-s răi şi-au amăgit
Pe cei care în ele-au stat
Spunându-le: „Haidem, de-ndat’,
Alţi dumnezei să ne găsim
Şi pe aceia să-i slujim” –
Pe care nu i-ai cunoscut
Şi-ai tăi părinţi nu i-au ştiut –
14 Tu cercetează, negreşit –
În amănunt – ce-ai auzit.
Dacă va fi adevărat
Zvonul acel şi-ntemeiat –
Dacă această urâciune
A fost făcută – tu vei pune
15 Mâna, pe garda sabiei
Şi-apoi, prin ascuţişul ei,
Să treci fiinţele aflate
Acolo, în acea cetate.
Cetatea, cu desăvârşire,
S-o nimiceşti, de peste fire,
Cu tot ce va cuprinde ea –
Şi vitele le vei tăia.
16 Întreaga pradă, să o iei
Şi-n urmă, în mijlocul ei –
Adică în piaţa care
Se află-n acea aşezare –
Să o aduci şi-n acel loc,
Ai să o arzi pe toată-n foc.
În faţa Domnului – cu ea –
Ai să mai arzi de-asemenea,
Toată cetatea ceea, până
Când un morman o să rămână,
De dărmături şi niciodată,
Nu va mai fi ea, ridicată.
17 Nimic din ce e blestemat
Şi trebuie a fi dărmat
Ca astfel să se nimicească,
De mâini să nu ţi se lipească,
Pentru ca Dumnezeu să fie
Întors, de la a Sa mânie
Şi să se-ndure-apoi, de tine,
Să-ţi dea iertări, să-ţi meargă bine,
Să te-nmulţească ne-ncetat,
Aşa precum El a jurat
Părinţilor, când le-a vorbit,
18 Doar dacă tu vei fi păzit
Poruncile pe care eu
Ţi le dau astăzi, tot mereu,
Şi dacă-n faţa Domnului
Vei face doar ce-I place Lui.”