1 „Copii, doar pentru Dumnezeu,
Aveţi a fi voi toţi, mereu.
Să nu vă faceţi crestături;
Nici între ochi, răzuituri –
Dacă vă moare cineva –
Să nu vă faceţi voi, cumva.
2 Voi, pentru Domnul, pe pământ,
Alcătuiţi un popor sfânt,
Ales de către Dumnezeu,
Pentru a fi al Lui, mereu.
3 Un lucru urâcios apoi,
Să nu mâncaţi dar, nicicând, voi.
4 Astfel, aminte să luaţi
La ce puteţi ca să mâncaţi:
Din dobitoace, mâncaţi boi,
Capre de-asemenea şi oi;
5 Cerbi, căprioare să mâncaţi,
Bivoli şi zimbri să vânaţi;
Capre sălbatice apoi,
Şi capre negre. Pentru voi,
Mai sunt girafe. Deci să ştiţi
6 Că voie-aveţi să folosiţi
Doar dobitocul cela care,
Copită despicată are,
Sau unghia de la copită
În două-i este despărţită
Şi este şi rumegător.
7 Să nu mănânce-al vost popor,
Vreun dobitoc din cele care
Rumegă doar, fără-ncetare,
Sau dintre cele ce se-arată
Având copita despicată,
Ori doar cu unghia vădită
A fi în două despărţită.
Să le priviţi pe-aceste toate –
Întotdeauna – necurate.
8 Să nu mâncaţi porci, niciodată:
Ei au copita despicată,
Însă nu rumegă. Să ştiţi,
Drept necuraţi, să îi priviţi.
Să nu mâncaţi din carnea lor,
Iar trupul mort al porcilor,
Să nu-l atingă nimenea.
9 Din ape, voie veţi avea
Ca să mâncaţi vieţuitoare
Cu solzi şi cu înotătoare.
10 Să nu mâncaţi însă, din cele
Cari n-au să aibă solzi pe ele
Şi-asemeni, nici vieţuitoare
Care nu au înotătoare.
Drept necurate, voi să ştiţi
Ca tot mereu, să le priviţi.
11 Din păsări, pot a fi mâncate,
Doar cele care sunt curate.
12 Iată deci păsările care
Oprite sunt, de la mâncare:
Gripsorul, vulturul apoi
Nu-l veţi putea a-l mânca voi;
Oprit este de la mâncare,
De-asemeni, vulturul de mare;
13 Şi şorecarul e oprit,
Şoimul şi gaia – negreşit,
Cu toată spiţa neamului –
14 Corbul şi soiurile lui,
15 Struţul şi bufniţa apoi;
Nici pescărel şi nici coroi –
Cu toată spiţa ce o are –
Nu este bun, pentru mâncare.
16 Nici huhurez, să nu vânaţi;
Nici cocostârc, să nu mâncaţi,
Nici lebede. De-asemenea,
17 Nici pelicani, nu veţi avea –
Şi nici hereţi – pentru mâncare,
Precum nici corbul cel de mare.
18 Nici berze, voi să nu luaţi,
Nici pupeze să nu mâncaţi,
Nici carnea liliecilor
Şi nici bâtlani, sau neamul lor.
19 Pe târâtoarea, bunăoară –
Pe care o vedeţi că zboară –
Să o priviţi, neîncetat,
Ca pe ceva ce-i necurat,
Pe care, voi sunteţi opriţi,
Drept hrană, să o folosiţi.
20 Din păsări, pot a fi mâncate
Doar cele care sunt curate.
21 Nimeni dar, mâna, nu va pune,
Ca să mănânce-o mortăciune,
Ci să o daţi străinilor
Cari sunt la voi – vindeţi-o lor;
Căci pentru Domnul, pe pământ,
Voi toţi sunteţi un popor sfânt.
În lapte, de la mama lui,
Să nu fierbi carnea iedului.”
22 „Mereu să iei – fără-ndoială,
An după an – o zeciuială,
Din roadele ogorului.
23 Să stai în faţa Domnului,
În locu-n care, se-nţelege
Că Dumnezeu îl va alege
Să-Şi pună-n el, Numele Său,
Şi să mănânci din rodul tău:
Din zeciuiala grâului
Şi din a untdelemnului;
Să bei din mustul dăruit
Ca zeciuială, negreşit,
Şi să mănânci din cei pe care,
Întâi născuţi, turma-ţi îi are
Şi-asemenea, cireada ta.
În locu-acela, când vei sta,
Să-nveţi ca, de-al tău Dumnezeu,
Tu să ai teamă, tot mereu.
24 Când fi-vei binecuvântat,
De al tău Domn, şi eşti aflat
La o distanţă foarte mare,
Faţă de locu-acel pe care,
El l-a ales şi-apoi Şi-a pus
Numele Său, şi-i greu de dus
Acolo, zeciuiala ta,
Tu nu trebuie-a te-ntrista.
25 Preschimbă-ţi dar, fără-ndoială,
Atuncea, a ta zeciuială,
Pe dată, în argint. Cu el,
Ai să te duci în locu-acel,
Pe care Domnul l-a ales.
26 Acolo, tu – bine-nţeles,
Căci cu argintul dobândit –
Îţi iei tot ce-ţi vei fi dorit:
Vin, băuturi tari – de vrei – oi
Şi de asemenea şi boi.
Deci cu argint ai să plăteşti,
Ca să îţi iei tot ce doreşti
Şi-apoi, tu şi familia ta,
În faţa Domnului veţi sta.
Acolo, voi o să mâncaţi
Atunci, şi-o să vă bucuraţi.
27 Să te-ngrijeşti şi de Levit,
Care la tine-a locuit,
Căci el nu are – cum se ştie –
Nici moştenire, nici moşie.
De-aceea, să iei seama bine,
Şi la Levitul de la tine.
28 Trei ani la rând, ai să socoţi
Ca zeciuiala să o scoţi,
În urmă, din al tău venit,
În cel de-al treilea an ivit
Şi, în cetăţi, să ţi-o pui bine.
29 Atuncea, va veni, la tine,
Levitul, de care ai ştire,
Că e lipsit de moştenire,
Orfanul, văduva apoi –
Care vor locui la voi –
Şi vor mânca pe săturate,
Din zeciuiala din bucate,
Căci astfel, fi-vei – ne-ncetat –
De Domnul, binecuvântat,
În osteneala mâinii tale,
Şi-asemenea, pe a ta cale.”