1 „Preoţii care-i veţi avea –
Leviţii de-asemenea,
Şi a lui Levi seminţie –
Să nu aibă nici o moşie
Sau moştenire-n Israel.
Drept hrană, pentru neamu-acel,
Vor fi doar jertfele gătite
A fi de flăcări mistuite
În cinstea Domnului, mereu,
Şi daruri cari, lui Dumnezeu,
Îi sunt aduse, ne-ncetat.
2 Aşa cum v-am mai arătat,
Ei n-au să aibă-n stăpânire –
Printre-ai lor fraţi – vreo moştenire,
Pentru că Domnul Dumnezeu
E moştenirea lor, mereu.
3 Iată ce are-al vost’ popor,
De dat, ca drept, preoţilor:
Aceia care se vor duce
Şi cari, drept jertfe, vor aduce
Un bou sau miel – preotului –
Spata să-i dea, pântecul lui
Şi fălcile. Să îi mai dea
4 Întâiul rod ce-l va avea
Din grâu, din untdelemn apoi,
Din must, din lâna de la oi.
5 Căci preotul a fost ales
De Dumnezeu, bine-nţeles,
Ca în Numele Domnului
Să-I împlinească slujba Lui
În toate zilele – şi el,
Şi-apoi şi fiii săi, la fel.
6 Atunci când întâmpla-se-va
Să plece un Levit, cumva,
Din locu-n care locuieşte –
Aşa precum el îşi doreşte –
Mergând într-un alt loc, pe care
L-a ales Dumnezeu, şi are
7 Să facă slujba Domnului,
Acolo, în Numele Lui –
La fel cu fraţii săi Leviţi –
8 Iată dar cum o să-l hrăniţi:
O să-i daţi părţile pe care
Orice Levit, la voi, le are.
Acestea fi-vor însoţite
Şi de foloasele ieşite
După ce se va fi vândut
Averea sa, al său avut
Ce i-a rămas în stăpânire,
De la părinţi, ca moştenire.”
9 „După ce iei în stăpânire
Ţara, pe care, moştenire,
Domnul ţi-o dă, să nu te iei
După locuitorii ei.
Tu, urâciunile pe care
Le făptuiesc aste popoare,
Să nu le-nveţi. Ia seama bine!
10 Nimeni să nu fie la tine,
Care, prin para focului,
Să-i treacă pe copiii lui;
Să nu fie vreun ghicitor,
Să nu fie vreun cititor
În stele-apoi, sau cineva
Cari are meşteşug, cumva,
De-a da veşti despre viitor,
Ori meşteşug de vrăjitor,
11 Sau care este priceput,
Descântece, de-a fi făcut;
Şi să nu fie nimenea
Dintre cei care vor putea
Să-ntrebe – când vor ca să cheme –
Duhuri de morţi, în orice vreme;
Necontenit, vegheaţi apoi,
Ca să nu fie printre voi,
Nimeni din cei ce folosesc
Ghiocul, sau care vorbesc
Cu morţii şi-ntrebări le pun.
12 Cei care fac astfel – vă spun –
Nu sunt pe placul Domnului.
Priviţi sunt, înaintea Lui,
Drept urâciune. Pentru ei,
Sunt alungaţi, acum, toţi cei
Care au locuit în ţară.
Domnul are să-i dea afară,
Din faţa ta şi-n locul lor,
O să se-aşeze-al tău popor.
13 În toate, să te ţii, mereu,
De al tău Domn şi Dumnezeu.
14 Fiindcă neamurile-acele –
De cei care citesc în stele
Şi de cei cari s-au ocupat
Doar de ghicit – au ascultat.
De-aceea, să le izgoneşti
Din ţara ce ai s-o primeşti.
Dar ţie nu ţi-e-ngăduit
Să faci le fel, căci e vădit
Că Domnul Dumnezeul tău
Urăşte lucru-acesta rău.”
15 „Domnul, în vremea care vine,
Ridică un proroc, ca mine,
Din rândul tău – dintre-ai tăi fraţi –
Iar voi, de el, să ascultaţi!
16 Atunci când el are să vie,
Sosirea lui are să fie
Răspuns la cererea pe care
Tu şi întreaga adunare
Aţi înălţat-o Domnului,
Lângă Horeb, când glasul Lui
N-aţi vrut ca să-l mai auziţi
Căci vă temeaţi să nu pieriţi.
Acolo, când tu auzeai,
Glasul lui Dumnezeu, ziceai:
„Nu vreau să-L mai aud, mereu,
Pe Domnul Dumnezeul meu.
Nu vreau să văd focul cel mare,
Ca să nu mor.” Deci, ascultare,
17 Domnul ţi-a dat şi mi-a vorbit:
„În tot ceea ce a gândit
Poporu-acesta, a zis bine.
18 De-aceea, un proroc, ca tine,
Eu le ridic, din rândul lor.
El le va spune, tuturor,
Tot ce voi porunci, mereu,
Pentru că-n a sa gură, Eu,
Cuvântul Meu adevărat,
Am să-l aşez, neîncetat.
19 Şi dacă întâmpla-se-va
Să nu asculte cineva,
Ceea ce o să-i spună el,
În al Meu Nume, omu-acel
Să ştie că – fără-ndoială –
Eu îi voi cere socoteală.
20 Prorocul cari o să-ndrăznească,
În al Meu Nume, să rostească
Doar un cuvânt nepotrivit,
Pe care nu l-am poruncit –
Sau va vorbi într-un alt nume,
Al altor dumnezei din lume –
Prorocu-acela, negreşit,
Cu moartea, fi-va pedepsit.”
21 Poate că-n inimă, gândeşti:
„Cum poţi ca să deosebeşti
Cuvântul ce s-a auzit,
Cari nu-i, de Dumnezeu, rostit?”
22 Când vorbele prorocului,
Spuse-n Numele Domnului,
Nu se-mplinesc, voi, negreşit,
Veţi şti că Domnul n-a vorbit.
Prorocu-acel, fără-ndoială,
Vorbit-a doar din îndrăzneală.
Faţă de el, de bună seamă,
Să nu aveţi dar, nici o teamă.”