1 „După ce fi-vor scoase-afară
Popoarele, din a ta ţară –
Din ţara pe cari Dumnezeu
Ţi-o dă spre-a fi a ta, mereu –
După ce fi-vor nimicite,
După ce fi-vor locuite
Cetăţile – casele lor –
Numai de către-al tău popor,
2 Tu, trei cetăţi, să despărţeşti,
În ţara pe care-o primeşti,
Din partea Domnului, în dar.
3 Vei face drumuri aşadar,
Şi în trei părţi, să împărţeşti
Ţara pe care-o moşteneşti.
Să faci aşa, pentru acei
Cari fi-vor ucigaşi, căci ei,
În aste trei cetăţi, pe care,
Ai să le faci, găsesc scăpare.
4 Legea aceasta, să se ştie
Că folosită o să fie
De către ucigaşul care
A omorât din întâmplare,
Adică făr’ să fi voit
Şi fără a-şi fi duşmănit
Aproapele, mai dinainte.
5 Aşa de pildă – ia aminte –
Dacă doi oameni, la pădure,
Vor tăia lemne c-o secure,
Şi dacă fierul o să pice
Din coadă când o să ridice
Un om, securea, să lovească
În lemn, şi o să-l nimerească
Pe-al său tovarăş, din greşeală –
Şi va pieri – fără-ndoială,
Acela care a ucis,
Să fugă, după cum am zis,
Într-una din cetatea care
Ai să o faci, pentru scăpare,
6 Ca nu cumva, pe urma lui,
Răzbunătorul sângelui
Să vină – de mânie-aprins –
Iar acel om să fie prins,
Fiind de moarte-apoi lovit –
Căci drumul, lung, s-a dovedit –
Deşi tovarăşului său,
N-a vrut să-i facă nici un rău,
Şi deci nu-i vinovat vădit,
Pentru că nu l-a duşmănit.
7 Eu, de aceea, astăzi, vreau,
Astă poruncă să îţi dau:
În ţara ce ai s-o primeşti,
Tu, trei cetăţi, să despărţeşti.
8 Atuncea când al tău Domn are
De gând ca primele-ţi hotare
Să le lărgească, negreşit –
Cum a jurat când a vorbit
Cu-ai tăi părinţi – şi-ţi va fi dată
Ţara, în stăpânire, toată,
9 Tu trebuie doar să păzeşti
Aste porunci şi să-mplineşti
Ceea ce astăzi, îţi spun eu,
Iubind pe Domnul Dumnezeu,
Umblând mereu pe a Lui cale.
Atunci, pe lângă ale tale
Cetăţi – pe cari le construieşti –
Mai trebui, trei, să zideşti,
10 Pentru a nu se fi vărsat
Sânge de om nevinovat,
În ţara pe cari Dumnezeu
Ţi-o dă s-o stăpâneşti, mereu;
Să nu fii vinovat găsit,
Pentru omorul săvârşit.
11 Dar dacă întâmpla-se-va
Că o să fugă cineva
Într-una din cetatea care
Lăsată e, pentru scăpare,
După ce laţuri i-a întins –
Din vrăjmăşie – şi l-a prins
Pe frate’ său şi-n mod voit –
El – moartea i-a pricinuit
În acest fel aproapelui,
12 Bătrânii din cetatea lui,
Oameni să pună, să se ducă,
Să-l prindă şi să îl aducă,
În mare grabă, înapoi
Şi pentru fapta lui, apoi,
Să-l dea pe mâna celui care
Va avea drept de răzbunare,
Fiind din neamul mortului.
Răzbunătorul sângelui,
Să îl ucidă, negreşit,
Pentru omorul săvârşit.
13 Milă, să n-ai de omu-acel,
Ci tu să ştergi, din Israel,
Sângele care s-a vărsat –
Al omului nevinovat –
Căci fericit, în ţara ta,
Atuncea, vei putea a sta.”
14 „Să nu îi muţi, aproapelui,
Hotarele pământului
Cari, de strămoşi, îi este dat,
Atunci când te vei fi aflat
În ţara ce, în stăpânire,
Domnul ţi-o dă, drept moştenire.
15 Un singur martor, să se ştie
Că nu ajunge ca să fie
Un om, prin el, învinuit,
Pentr-un păcat ce-a săvârşit,
Sau pentru o nelegiuire.
De-aceea, eu vă dau de ştire
Că orice fapt are să fie
Întemeiat, când, mărturie,
Au să depună, despre el,
Doi sau trei martori – toţi, la fel.
16 Atunci când întâmpla-se-va
Că se va înălţa, cumva,
Un martor mincinos, vorbind
În contra unui om, dorind –
Ca pentru vreo nelegiuire –
Vină să-i scoată prin vorbire,
17 Atunci cei doi împricinaţi
Vor trebui înfăţişaţi
În urmă-n faţa Domnului
Şi-a celor ce-s în slujba Lui –
Adică a preoţilor
Şi a judecătorilor.
18 Judecătorii, negreşit,
Vor cerceta, amănunţit,
Pricina lor şi, ne-ndoios,
Afla-vor dacă-i mincinos
Martoru-acel şi au să ştie
Dacă minţeşte-n mărturie,
Voind doar ca să-i facă rău
Unui anume frate-al său.
19 Când vă veţi lămuri apoi,
Că a minţit martorul, voi
Aveţi a-i face, negreşit,
Aşa precum a plănuit
Să-i facă el, aproapelui,
Pe baza mărturiei lui.
Să scoţi dar, răul, în ăst fel,
Din mijlocul lui Israel.
20 Când, despre ce s-a întâmplat,
În urmă, se va fi aflat,
Toţi se vor teme, iar apoi,
Nimeni din cei cari sunt la voi
Nu are să mai îndrăznească,
Aşa ceva, să-nfăptuiască.
Deci faptele nelegiuite
N-au să mai fie săvârşite.
21 Să n-ai vreo milă, ci pe faţă,
Vei cere viaţă pentru viaţă,
Ochi pentru ochi, dinte la dinte.
De-asemenea, să iei aminte
Că trebuie a cere până
Chiar şi o mână pentru mână,
Sau un picior pentru picior,
Din partea vinovaţilor.”