1 „Dacă în ţara ce-o primeşti
Tu, de la Dumnezeu, găseşti,
Pe câmp, întins – din întâmplare –
Un om ucis, făr’ a şti care
Este acel ce l-a lovit,
2 Să chemi bătrânii, negreşit,
Şi pe ai tăi judecători.
Să facă ei, măsurători,
Pentru a şti ce depărtare
E între prima aşezare
Şi trupul mort ce l-ai găsit.
3 După ce fi-va stabilit
Care-i cetatea căutată –
Deci care-i mai apropiată –
Bătrânii din cetatea ‘ceea,
Vor trebui, după aceea,
Ca să aleagă o viţea
Care, nicicând, de nimenea,
La muncă, nu a fost luată
Şi nici la jug, n-a fost legată.
4 Viţeaua trebuie adusă
Şi într-o vale apoi, pusă,
Care, de apă, e udată
Şi cari nu seacă niciodată.
Pământul ei, să nu-l araţi
Şi nici să nu îl semănaţi.
Duceţi viţeaua-n vale voi,
Unde-i tăiaţi capul apoi.
5 Atunci, preoţii au să vie –
Fiii lui Levi – ca să fie
Aproape, căci, bine-nţeles,
Pe-aceştia, Domnul i-a ales,
Ca-n a Lui slujbă, să lucreze
Şi ca să binecuvinteze
În Numele lui Dumnezeu
Şi pot a hotărî, mereu,
În certurile izbucnite,
Sau când sunt răni pricinuite.
6 Bătrânii din cetatea care,
La cea mai mică depărtare –
De trupul mort – are să fie,
În urmă, trebuie să vie
Ca, mâinile, să şi le spele
Asupra acelei viţele
La care, capul, i-au tăiat
7 Şi-apoi, să spună: „N-au vărsat
Mâinile noastre – negreşit –
Sângele celui ce-a pierit.
Ai noştri ochi nu au văzut,
Când al său sânge s-a pierdut.
8 Iartă-l dar, Doamne, pentru el,
Pe-al Tău popor, pe Israel.
Nu ţine-n socoteala lui,
Sângele scurs al omului –
Sângele-acest nevinovat,
Care aici a fost vărsat.”
Sângele-atunci – fără-ndoială –
Nu îţi e pus, la socoteală.
9 Deci astfel, fi-va curăţat
Sângele cel nevinovat,
Din neamul tău, făcând mereu,
Ce-I e plăcut, lui Dumnezeu.”
10 „Când o să mergeţi la război
Şi-n mâinile voastre, apoi,
Vrăjmaşii, prinşi, vă vor cădea –
Căci Dumnezeu o să vi-i dea –
11 Poate-ntre ei o să vedeţi
Femei frumoase, pe cari vreţi,
Neveste, să le-aveţi apoi.
12 Să le luaţi, acasă, voi
Şi-acolo, când vor fi intrat,
Să-şi taie unghiile-ndat’,
Să-şi radă capul, după care
13 Să-şi lepede straiul pe care,
Când au fost prinse, l-au purtat.
Vor plânge-o lună, ne-ncetat,
Pe-ai lor părinţi şi-abia apoi,
Puteţi intra, la ele, voi,
Ca de soţii, să le luaţi
Pentru ca să le fiţi bărbaţi.
14 Dacă, cumva, nu îţi va place
Femeia, să o laşi în pace,
Să plece unde o să vrea;
Dar pe argint, nu vei putea
Ca să o vinzi şi nici nu poţi,
Drept roabă ca să o socoţi –
Şi-astfel, de ea, să te slujeşti –
Căci n-ai voie s-o înjoseşti.
15 Dacă există un om care,
Acasă, două soaţe are,
Iar el, pe una, se vadeşte
Cum că mai mult o îndrăgeşte
Şi dacă întâmpla-se-va
Că omul va avea, cumva,
Copii născuţi de-aste femei,
Iar cel născut primu-ntre ei
E al aceleia pe care –
Soţul – nu o iubeşte tare,
16 Când va-mpărţi al său avut,
De cel care-i întâi născut
Va trebui grijă-a avea.
Nu-i este-ngăduit să-i ia
Dreptul pe cari l-a dobândit
Când el, pe lume, a venit,
Pentru a-l da celui pe care
L-a născut cea iubită tare.
Deci dreptul ce l-a căpătat,
Nu va putea a-i fi luat;
17 El trebuie recunoscut –
De tatăl său – drept prim născut –
Chiar dacă-i al femeii care
Nu e iubită foarte tare –
Şi, din averea dobândită,
Să îi dea partea cuvenită.”
18 „Dacă un om – întâmplător –
Are un fiu ne-ascultător
Şi îndărătnic, un fiu care
Nu o să deie ascultare
Cuvântului părintelui –
Al mamei, sau al tatălui –
Chiar dacă fost-a pedepsit,
Iată ce trebuie-mplinit:
19 Tatăl şi mama să se ducă,
Să-l ia şi-n urmă, să-l aducă
Bătrânilor – acei pe care,
Cetatea lor, atunci, îi are –
La poarta locuinţei lor.
20 Să spună-apoi, bătrânilor:
„Acesta-i fiul nostru. El
Nu vrea s-asculte-n nici un fel,
De vorbele părinţilor,
Căci este neascultător
Şi îndărătnic. Negreşit,
Beţiv şi lacom, s-a vădit.”
21 Pietre să fie adunate,
Iar cei cari fi-vor în cetate,
Cu ele-apoi, să îl lovească,
Pân’ are să se prăpădească.
Să-nlături, din mijlocul tău –
În felu-acesta – orice rău.
Israelul – de bună seamă –
Va auzi şi-o să se teamă.”
22 Dacă se va-ntâmpla, cumva,
Că omorât e cineva –
Pentru a sa nelegiuire
Care-i aduce osândire
La moarte – şi l-ai spânzurat,
23 Al său trup nu va fi lăsat
Noaptea, pe lemn, ci să-l luaţi
Şi-n acea zi să-l îngropaţi;
Căci omul spânzurat, mereu,
E blestemat, de Dumnezeu.
Să nu spurcaţi ţara pe care,
Iată că Domnul vostru are
Ca să v-o dea, în stăpânire,
Să o aveţi drept moştenire.”