1 „Acela cari va fi scopit –
Sau famenul – este oprit
Să intre-n adunarea Lui,
Adică-n cea a Domnului.
2 Cel cari născut e din curvie,
Nu va putea, nici el, să vie
În adunarea Domnului –
Şi nici altul din neamul lui –
Chiar dacă e al zecelea.
3 Nu va intra, de-asemenea,
În adunare, Amonitul;
Nu va intra nici Moabitul –
Chiar dacă e al zecelea
În neamul ce îl va avea.
Deci ei opriţi vor fi să vie,
În adunare, pe vecie,
4 Căci ei nu v-au întâmpinat
Când, călători, voi v-aţi aflat –
Când, din Egipt, voi aţi ieşit –
Aşa cum ar fi trebuit,
Cu pâine; şi nici nu v-au dat,
Apă să beţi, ci au chemat –
Pe preţ de-argint, de la Petor –
Pe Balaam, al lui Beor,
Să vă blesteme – căci şedea
Chiar în Mesopotamia.
5 Dar Domnul nu l-a ascultat,
Pe Balaam, şi a schimbat
Blestemu-n binecuvântare,
Căci v-a iubit, fără-ncetare.
6 De starea lor de propăşire,
Nu căutaţi să aveţi ştire.
7 Să nu urăşti pe Edomit,
Căci îţi e frate – negreşit –
Nici neamul Egiptenilor,
Pentru că şi al tău popor,
Străin, la el, a vieţuit.
8 De-aceea, este-ngăduit,
Ca-n adunarea Domnului,
Să intre şi copiii lui
Care vor fi al treilea ram,
Născuţi deci, în al treilea neam.”
9 „Când, la vrăjmaşi, cu oaste ieşi,
Grijă să ai să te fereşti,
Neîncetat, în drumul tău,
De orişicare lucru rău.
10 Atunci când întâmpla-se-va
Că vei avea pe cineva,
La tine, cari s-a arătat,
După o noapte, necurat,
Prin cine ştie ce-ntâmplare,
Din tabără, acela are
Să iasă-ndată, negreşit.
‘Napoi, nu va mai fi primit
11 Decât după ce s-a-nserat
Şi dacă-n apă s-a scăldat.
În tabără, va fi adus,
După ce soarele-a apus.
12 Să ai, afară, pregătit,
Un loc anume, folosit
De către cei care vor sta
Afară din tabăra ta.
13 Dintre unelte, niciodată,
Să nu-ţi lipsească o lopată.
La îndemână-o vei avea,
Să poţi ca să sapi gropi cu ea;
Iar murdăriile ieşite
Din trupul tău, acoperite
Vor fi, în acest fel, de-ndată –
De-aceea-ţi trebuie lopată,
Ca tu să le acopereşti
Afar’ din tabără când eşti.
14 Căci al tău Domn şi Dumnezeu,
În tabără, va fi mereu,
Pentru ca să te ocrotească
Şi pentru ca să-i dăruiască
Pe-ai tăi vrăjmaşi, în mâna ta.
De-aceea, îţi va arăta
Tabăra, sfântă şi curată,
Ca să nu vadă, niciodată,
Domnul, nimic nepotrivit
Şi necurat, ca părăsit
Să nu fii tu, de Dumnezeu,
Ci El, cu voi, să stea mereu.”
15 „Pe robul ce l-a părăsit
Pe-al său stăpân şi a fugit
Pentru a sta la tine-apoi,
Nu-l da stăpânului, ‘napoi,
16 Ci dacă robu-acela vine
Şi se va aşeza la tine,
Să-l laşi să stea-n mijlocul tău
Aşa precum e placul său.
Într-o cetate, dintre-a tale –
Unde el va găsi cu cale –
Acolo să îl găzduieşti
Şi nu cumva să-l asupreşti.
17 Tu să veghezi necontenit,
Să nu fie vreun sodomit,
Din toţi fiii lui Israel.
Veghează în acelaşi fel,
Ca dintre fetele pe care
Neamul lui Israel le are,
Să nu aveţi curve apoi.
18 Câştigul unei curve, voi
Să nu-l aduceţi Domnului
Ca să-l lăsaţi în casa Lui.
De-asemenea, nici preţul care
E obţinut dintr-o vânzare
A unui câine, nu-l luaţi
Ca Domnului, apoi, să-l daţi.
Să nu-i lăsaţi, stăpânului –
Ca din vânzarea câinelui,
Cu banii strânşi – s-aibă putinţă
De-a-şi împlini o juruinţă.
Aste câştiguri, îţi pot spune
Că nu-s decât o urâciune –
Şi tot aşa vor fi mereu –
Pentru-al tău Domn şi Dumnezeu.”
19 „Atunci când împrumuţi, cumva,
Pe al tău frate, cu ceva –
Argint, merinde, sau altfel
De lucruri date – de la el,
Dobândă, nu vei fi luat.
20 Doar dacă l-ai împrumutat
Pe un străin, tu vei putea
Cere dobândă ca să-ţi dea;
Dar de la frate’ tău, prin gând,
Să nu îţi dea să-i ceri, nicicând,
Căci binecuvântat, mereu,
Vei fi atunci, de Dumnezeu,
În ţara care o să-ţi fie
Dată în stăpânire, ţie.”
21 „Dacă vei face-o juruinţă,
Lui Dumnezeu, să-ţi dai silinţă
Să împlineşti, precum ai zis,
Tot ceea ce vei fi promis,
Căci Dumnezeu – fără-ndoială –
O să îţi ceară socoteală
Şi-ajungi apoi, că vinovat
Te pomeneşti, pentru păcat.
22 Dar dacă cu bună ştiinţă,
Nu ai să-I faci vreo juruinţă,
Lui Dumnezeu – căci te fereşti –
Atuncea, nu păcătuieşti.
23 De-aceea-ţi spun acum: păzeşte,
Tot ce vei spune şi-mplineşte
Mereu, oricare juruinţă
Făcută prin a ta voinţă,
Lui Dumnezeu – când nesilit,
De bună voie, ai vorbit!
24 Când intri-n via altuia,
Să ştii că, voie, vei avea,
Struguri, din ea, ca să îţi iei
Şi să mănânci, câţi ai să vrei.
Dar în găleată, nu cumva,
Să-ţi pui, din via sa, ceva.
25 Când intri-n holda altuia,
Să ştii că, voie, vei avea,
Spice, din ea, ca să îţi iei
Şi să mănânci, cât ai să vrei.
Dar secera – în holda lui –
Să nu-ndrăzneşti, cumva, s-o pui.”