24
„Atunci când întâmpla-se-va
Să se însoare cineva,
Cu o femeie, după care,
În faţă-i, ea – trecere – n-are,
Căci omul a descoperit,
În ea, ceva nepotrivit
Şi ruşinos, are-nvoire,
O carte pentru despărţire
Să-i scrie şi să i-o aducă
Şi să o lase să se ducă
Din casa lui, unde va vrea.
Astfel, femeia va putea
Ca soţul să şi-l părăsească,
Iar dacă are să-şi găsească
Un altul, se va mărita
Şi-n casa lui, apoi, va sta.
Dacă şi-acest ultim bărbat –
Cu care ea s-a măritat –
O va urî, are-nvoire,
O carte pentru despărţire
Să-i scrie şi să i-o aducă
Şi-apoi, s-o lase să se ducă.
Dacă bărbatul, bunăoară –
Din întâmplare – o să moară,
Atuncea, primul ei bărbat –
Cel de la care a plecat –
Nu va putea ca înapoi,
Nevastă, să şi-o ia apoi,
Căci nu-i este îngăduit,
Pentru că ea s-a pângărit,
Iar acest lucru – vă pot spune –
Că nu-i decât o urâciune –
Şi tot aşa, va fi, mereu –
Pentru-al tău Domn şi Dumnezeu.”
„Cel care-i proaspăt însurat,
La oaste, nu va fi luat.
Să nu se pună peste el,
Vreo sarcină, ci omu-acel,
Un an de zile – negreşit –
Va trebui a fi scutit,
Din pricina familiei lui.
Astfel, în timpul anului,
Omul va trebui să ştie
Să-şi veselească-a lui soţie.
Zălog, oprit este oricine,
Pietre de râşniţă a ţine.
Îngăduit nu vă e vouă
A lua pietrele-amândouă
Şi nici pe cea care-i aflată
Pe râşniţă – sus – aşezată;
Dacă le veţi lua, cumva,
Luaţi zălog viaţa cuiva.
Când cineva o să-ndrăznească,
Pe al său frate, să-l răpească –
Deci dacă o să fure el,
Un fiu, dintr-ai lui Israel –
Pentru ca rob să-l fi făcut
Sau pentru ca să-l fi vândut,
Omul acela – negreşit –
Cu moartea fi-va pedepsit.
Să cureţi astfel, orice rău,
Din mijlocul neamului tău.
Ia seama bine: te păzeşte!
De rana leprei, te fereşte!
Să faceţi tot ce, sfătuiţi,
Veţi fi de preoţii Leviţi.
Neîncetat, voi să vegheaţi,
Căci trebuie ca să lucraţi
După poruncile pe care –
Azi – vi le dau, la fiecare.
Să-ţi aminteşti ce ai văzut –
Ceea ce Domnul i-a făcut
Mariei – când pe drum eram,
Căci, din Egipt, tocmai plecam.”
10 „Când, cu ceva, are să-ţi fie
Îndatorat, frate’ tău, ţie,
Să nu intri în casa lui
Ca să îi iei tu, fratelui,
Lucrul pe cari l-a zălogit.
11 Vei sta afară, liniştit,
Iar cel pe cari l-ai ajutat
Cu împrumut, ţi-l va fi dat.
Afară, el are să vie,
Ca să îţi dea, zălogul, ţie.
12 Dacă sărac e omu-acel,
Tu, cu zălogul de la el,
Să nu te culci, cumva, la tine.
13 Dă-l înapoi – ia seama bine! –
Pân’ la apusul soarelui,
Ca să se culce-n haina lui
Şi să te binecuvânteze,
Ca Dumnezeu să-ţi însemneze,
Drept lucru bun, în faţa Lui,
Ceea ce-i faci aproapelui.
14 Pe cel ce este simbriaş –
Fiind sărac şi nevoiaş –
Să nu-l nedreptăţeşti defel,
Oricine-ar fi omul acel –
Chiar de, străin, are să-ţi fie,
Sau chiar de, frate, îţi e, ţie.
15 Pân’ la apusul soarelui,
Plată să-i dai, pe munca lui,
Căci e sărac şi îşi doreşte,
Mult, plata pentru cari munceşte.
Să-i dai deci, plata, căci altfel,
La Domnul, o să strige el,
În contra ta şi vinovat
Vei fi atunci, pentru păcat.
16 Nu omorâţi – să ţineţi minte! –
Pentru copii, pe un părinte.
Şi nici pentru părinţii lor,
Nu luaţi viaţa pruncilor.
Ci să plătească fiecare,
După păcatul ce îl are.
17 Să nu-i atingi străinului –
Şi-asemenea orfanului –
Vreun drept de-al lor; nici văduvei,
Haina, zălog, să nu i-o iei.
18 Mereu, să îţi aduci aminte,
De starea ta de mai ‘nainte:
De vremea-n care locuiai
La Egipteni şi rob erai;
De vremea-n care te-a luat
Domnul şi te-a răscumpărat
Din starea-n care-ai fost atunci.
De-aceea-ţi dau aste porunci.
Tu trebuie să le păzeşti
Şi ne-ncetat, să le-mplineşti.”
19 „Când seceri şi când vei uita
Un snop, pe câmp – în urma ta –
Nu te întoarce după el.
Rămâne ca snopul acel,
Să fie al orfanului,
De-asemeni al străinului
Şi-al văduvei, iar Dumnezeu
Va binecuvânta, mereu,
Lucrările mâinilor tale,
Ce le vei face, pe-a ta cale.
20 Măslinii, când îi scuturaţi,
Să nu veniţi să adunaţi
Măslinele rămase, iară,
În frunza lor, a doua oară.
Căci ele – câte-au să rămâie –
Privite trebuie să fie
Ca parte a orfanului,
Precum şi a străinului,
Şi-a văduvei de-asemenea.
21 Când, de cules, tu vei avea,
Struguri din vie bunăoară,
Să nu îi strângi şi-adoua oară.
Ciorchinii care-au să rămâie,
Priviţi vor trebui să fie
Drept parte a orfanului,
Precum şi a străinului.
De-asemeni, strugurii acei
Vor fi şi partea văduvei.
22 Când în Egipt tu te aflai,
Să-ţi aminteşti că rob erai.
Deci pentru starea ta de-atunci,
Astăzi, îţi dau aste porunci.
Tu trebuie să le păzeşti
Şi ne-ncetat, să le-mplineşti.”