1 Moise – şi-alăturea de el,
Bătrânii toţi din Israel –
Poporului, i-au poruncit:
„Păziţi tot ceea ce-aţi primit:
Poruncile ce vi s-au dat,
Pe care azi le-aţi căpătat!
2 Când de Iordan, veţi trece voi,
Intrând în ţara voastră-apoi –
Pe care-al vostru Dumnezeu
V-o dă s-o stăpâniţi mereu –
Voi, pietre mari, să adunaţi
Pe care să le ridicaţi,
Iar după ce o să sfârşiţi,
Cu var, o să le tencuiţi.
3 Pe-aceste pietre adunate,
În urmă, fi-vor încrustate
Toate cuvintele pe care
Această lege-acum le are.
Când de Iordan, veţi trece voi,
Să faceţi tot ce v-am spus noi,
În ţara pe cari Dumnezeu
V-o dă s-o stăpâniţi mereu –
În ţara pe-al cărei pământ,
Lapte şi miere, ştiţi că sânt,
Precum promis-a Dumnezeu,
Părinţilor voştri, mereu.
4 Când de Iordan, veţi trece voi,
Pe muntele Ebal apoi,
Pietrele vreau să le-adunaţi
Şi-acolo să le ridicaţi;
Iar după ce o să sfârşiţi,
Cu var o să le tencuiţi,
Aşa precum vă poruncesc
Eu, azi, aici, când vă vorbesc.
5 Acolo, trebuie să ştiţi
Că un altar o să zidiţi
Care va fi al Domnului.
În pietrele altarului,
Cu dalta, voi să nu ciopliţi,
Căci iată că sunteţi opriţi
Ca peste pietrele din el
Să treceţi fierul, în vreun fel.
6 Deci pietre-ntregi să adunaţi,
Atunci când o să ridicaţi
Altarul, pentru Dumnezeu.
Arderi de tot, va da, mereu,
Pentru al vostru Domn, în dar,
Poporul, pe al Său altar.
7 Jertfe de mulţumire, voi
O să aduceţi; iar apoi,
În faţa Domnului să staţi –
Acolo – să vă bucuraţi.
8 Pe pietrele ăstui altar,
Legea s-o scrieţi aşadar –
Cuvintele ce le-aţi primit –
Săpat adânc şi desluşit.”
9 Moise, de preoţi însoţit –
Care erau din neam Levit –
Către poporul adunat
În faţa sa, a cuvântat:
„Israele, să iei aminte
Şi să asculţi aste cuvinte!
Astăzi, în faţa Domnului,
Tu te-ai făcut popor al Lui.
10 Să umbli după Domnul tău
Şi să asculţi de glasul Său.
Să împlineşti, neîncetat,
Poruncile ce ţi le-a dat;
Păzeşte legea Domnului,
Şi toată rânduiala Lui.
Din partea Lui, azi, îţi vorbesc
Şi toate ţi le dăruiesc:
Porunca, legea, să se ştie
Că astăzi, eu ţi le-am dat ţie!”
11 Tot în aceeaşi zi, atunci,
Moise-a mai dat nişte porunci,
Poporului care a stat
În jurul său şi-a ascultat:
12 „Iată ce trebuie făcut,
După ce voi veţi fi trecut
De apele Iordanului:
Urcaţi pe creasta muntelui
Care – aşa după cum ştim,
Cu toţi – se cheamă Garizim.
Primul cari se va fi suit
E Simeon. Va fi-nsoţit
De Levi, Iuda, Isahar,
De Beniamin şi Iosif doar;
Pe munte, ei să se aşeze
Şi-apoi, să binecuvinteze
Întreg poporul adunat.
13 În ăst timp, se va fi urcat
Ruben – cari fi-va însoţit
De Gad, Aşer şi negreşit,
De Zabulon, Dan, după care
Neftali, ca să vină, are –
Pe muntele Ebal numit,
De unde ei vor fi rostit
Blestemu-n faţa tuturor.
14 Atunci, neamul Leviţilor
O să vorbească, cu glas tare,
Pentru întreaga adunare
A fiilor lui Israel,
Şi au să spună-n acest fel:
15 „Întotdeauna, blestemat
Să fie cel ce şi-a turnat
Un chip – sau cel ce a-ndrăznit
Să-şi făurească chip cioplit –
Căci urâciuni vor fi mereu
Pentru al nostru Dumnezeu,
Un lucru care a ieşit
Din mâini de meşter şi pitit
A fost apoi, în loc ascuns!”
Poporu-ntreg să dea răspuns:
Prin „Amin!”, el să întărească
Blestemul ce-o să se rostească.
16 „Întotdeauna, blestemat
Să fie cel ce-a cutezat
Ca pe părinţi să-i ocolească –
Adică să-i nesocotească!”
Prin „Amin!”, întregul popor
Va întări cuvântul lor.
17 „Întotdeauna, blestemat
Să fie cel ce-a cutezat
De a-i muta aproapelui,
Hotarele moşiei lui!”
Prin „Amin!”, întregul popor
Va întări cuvântul lor.
18 „Întotdeauna, blestemat
Să fie cel ce-a cutezat,
Pe orb, ca să îl amăgească,
Pe drum, ca să se rătăcească!”
Prin „Amin!”, întregul popor
Va întări, cuvântul lor.
19 „Întotdeauna, blestemat
Să fie cel ce-a cutezat
Ca să atingă dreptul care,
Străinul, printre voi, îl are,
Dreptul orfanului apoi,
Sau văduvelor de la voi!”
Prin „Amin!”, întregul popor
Va întări cuvântul lor.
20 „Întotdeauna, blestemat
Va fi cel care s-a culcat
Cu o femeie ce-o să fie,
Pentru al său tată, soţie!”
Prin „Amin!”, întregul popor
Va întări cuvântul lor.
21 „Mereu, să fie blestemat
Cel ce, cu vite, s-a culcat!”
Prin „Amin!”, întregul popor
Va întări, cuvântul lor.
22 „Întotdeauna, blestemat
Să fie cel ce s-a culcat,
Cu sora lui, cari se arată
A fi a mamei sale fată,
Sau cu acea soră pe care,
Drept fiică, tatăl său o are!”
Prin „Amin!”, întregul popor
Va întări cuvântul lor.
23 „Întotdeauna, blestemat
Să fie cel ce s-a culcat
Cu sora lui!” Al tău popor,
„Amin!”, la va răspunde, lor.
24 „Mereu, să fie blestemat
Cel ce-n ascuns a cutezat,
Aproapele, să îşi lovească!”
„Amin!”, poporul să rostească.
25 „Întotdeauna, blestemat,
Va fi cel care-a cutezat
Ca sângele neprihănit
Să-l verse, pentr-un dar primit!”
Prin „Amin!”, întregul popor
Va întări cuvântul lor.
26 „Întotdeauna, blestemat
Să fie cel ce-a cutezat
A nu-mplini aste cuvinte
Cari, azi, vă sunt puse-n ‘nainte,
Prin legea care vi s-a dat!”
Prin „Amin!”, va răspunde-ndat’,
Atunci, al tău întreg popor
Spre-a întări vorbirea lor.”