1 Iată cuvintele ce sânt
Cuprinse-n acel legământ
De care Domnul I-a vorbit,
Lui Moise, când i-a poruncit
Ca să-l încheie – pentru El –
Cu toţi fiii lui Israel,
În al Moabului ţinut,
Afară de cel ce-i făcut –
După porunca Domnului –
La muntele Horebului.
2 Moise, poporul, a chemat
Şi-apoi astfel, a cuvântat:
„Mereu, cu toţii aţi văzut
Ceea ce Domnul a făcut
Cu Faraon, cu toţi ai lui
Şi cu ţara Egiptului.
3 Mari încercări, voi aţi privit,
Minuni cum nu s-au pomenit
Şi semne multe, despre care,
Vă spun: n-au fost nicicând sub soare.
4 Dar Domnul, minte, nu va dat
Ca tot ceea ce s-a-ntâmplat
Să înţelegeţi; nu aveţi
Nici ochi cu care să vedeţi;
Şi nici urechi de auzit,
Voi, până astăzi, n-aţi primit.
5 Totuşi, El zice: „V-am purtat,
Un timp foarte îndelungat –
Care, în ani, dă patruzeci –
Pe-ale pustiului poteci.
Straiul ce l-aţi avut pe voi
Nu s-a-nvechit deloc; apoi
Şi încălţările purtate,
La fel de noi, au fost păstrate.
6 N-aţi mâncat pâine, n-aţi avut
Vin, băuturi tari, de băut,
Ca să cunoaşteţi că, mereu,
Eu vă sunt Domn şi Dumnezeu.”
7 În locu-acesta, la sfârşit,
Noi am ajuns şi ne-am oprit.
Aici era-mpărat Sihon –
Care domnea peste Hesbon –
Şi Og, care, ca împărat,
Era-n Basan înscăunat.
Ei, să se bată, au voit
Şi înainte ne-au ieşit.
Însă, aşa cum aţi văzut,
Până la urmă, i-am bătut
8 Şi-ale lor ţări, noi le-am luat.
Apoi, din ele, eu am dat
O parte, Rubeniţilor;
Alta apoi, Gadiţilor;
Iar jumătate din Manase,
A căpătat ce mai rămase.
9 Toate cuvintele ce sânt
Cuprinse în ăst legământ,
Neîncetat, să le-mpliniţi
Ca să puteţi să izbutiţi
În tot ceea ce-o să lucraţi.
10 În faţa Domnului, azi, staţi:
Voi, capii seminţiilor
Şi căpitanii oştilor,
Bătrânii toţi din Israel,
Bărbaţii ce-au ieşit din el,
11 Copii, neveste, iar apoi
Străinul care e la voi –
De la cel cari s-a ocupat
Doar de al lemnelor tăiat,
Pân’ la cel care, apă, scoate
Şi la cel cari face de toate.
12 Acum, aici, voi aşteptaţi,
În legământ, ca să intraţi
Cu-al vostru Domn. Ăst legământ
Este făcut cu jurământ,
Iar Domnul vostru vrea, apoi,
Să îl încheie, azi, cu voi,
13 Ca să Îi fiţi popor al Lui,
Iar El, Domnul poporului –
Aşa cum a făgăduit
Când cu Avram El a vorbit,
Când cu Isac de vorbă-a stat
Şi când lui Iacov i-a jurat.
14 Iată că Dumnezeu Cel Sfânt
Va încheia, ăst legământ,
În astă zi, nu doar cu voi,
15 Ci şi cu cei care, prin noi,
Astăzi, aicea, se găsesc,
Cât şi cu cei care lipsesc
Acum – când noi ne adunăm –
Ca-n faţa Domnului să stăm.”
16 „Cu toţii ştiţi cum locuiam
Când în Egipt noi ne aflam.
De-asemenea, voi aţi văzut
Cum, printre neamuri, am trecut.
17 Văzut-aţi câtă urâciune
Pot idolii lor să adune:
Din lemn şi piatră sunt lucraţi,
Din aur şi argint turnaţi.
18 Să n-aveţi, printre voi, aflat,
Vreun om – femeie sau bărbat –
Şi nici familie să nu fie,
De-asemeni nici o seminţie
În care-o inimă-ncuiată
Să fie şi să vă abată –
Adică să Îl părăsiţi
Pe Domnul nost’ – şi să slujiţi
La dumnezeii care sânt
Ai altor neamuri, pe pământ.
Să nu se afle printre voi,
O rădăcină care-apoi,
Otravă, are să vă dea
Şi cu pelin, de-asemenea.
19 Nimeni, după ce-a auzit
Cuvintele ce s-au rostit –
Cuvintele ce s-au aflat
În legământul încheiat
Cu jurământ – să n-aibă gând
Ca să se laude, zicând:
„Iată, de-acum, voi avea pace,
Indiferent de ce voi face,
Chiar dacă, să urmez aş vrea,
Pornirea din inima mea,
Chiar dacă setea o să-mi fie
Astâmpărată în beţie.”
20 Cel cari, astfel, va cugeta,
Iertare nu va căpăta
Nicicând, din partea Domnului.
Atuncea, gelozia Lui
Şi cu mânia Sa-nfocată
Se vor aprinde dintr-odată,
În contra omului acel
Şi au să cadă, peste el,
Toate blestemurile zise,
Care în astă carte-s scrise.
Domnul va şterge al său nume,
În felu-acesta, de pe lume.
21 Din seminţiile pe care
Poporul Israel le are,
Domnu-l va scoate pe acel
Care va face-n acest fel.
Omul acela – ne-ndoios –
Înspre pieire va fi scos,
Din mijlocul poporului,
Căci vor veni asupra lui,
Toate blestemele promise
Cari în a legii carte-s scrise.
22 Vârsta de oameni ce-au să vie,
Străinii care au să fie
Din alte ţări veniţi la voi,
Copiii voştri mai apoi –
Văzând numărul bolilor
Precum şi al urgiilor
Cu care Dumnezeu loveşte
Ţara pe cari vi-o dăruieşte,
23 Pucioasa, sarea, focul care
Se va întinde, ca o mare,
Peste întreg acest ţinut
Încât nu va mai fi văzut
Un fir de iarbă să mai crească,
Sămânţă care să rodească
Întocmai cum s-a întâmplat
În vremea-n care s-au surpat
Sodoma şi Gomora care
Plătit-au pentru-a lor purtare,
Adma apoi şi Ţeboim
Cari nimicite-au fost, cum ştim,
De către-a Domnului mânie
Şi de a Lui mare urgie –
24 Popoarele, toţi, îngroziţi,
Vor întreba, nedumeriţi:
„Oare de ce, Domnu-a făcut,
Acestei ţări, tot ce-am văzut?
Oare de ce, astă mânie?
De ce-a vărsat astă urgie?”
25 Răspuns, atunci au să primească
Şi au ca să se lămurească:
„Acest popor a părăsit
Pe Domnul şi-a nesocotit
Cuvântul legământului,
Pe care, Dumnezeul lui –
Şi al părinţilor ce-i are –
L-a încheiat când, cu braţ tare –
El – din Egipt, l-a scos afară
Dându-i în dar, această ţară.
26 Poporu-acesta e lovit,
Căci el s-a dus şi a slujit
În urmă, altor dumnezei
Şi-apoi s-a închinat la ei.
Pe-aceia nu i-a cunoscut,
Părinţii lor nu i-au ştiut,
Iar Domnul, voie, nu le-a dat.
Totuşi, el nu L-a ascultat.
27 De-aceea, Domnul Şi-a aprins
Mânia care a cuprins
Întreaga ţară şi-au căzut
Blestemele ce s-au trecut
În astă carte, peste ea,
Pe neamul care-o locuia.
28 Pe oamenii ăstui popor,
Domnul i-a smuls din ţara lor,
În mare grabă, cu mânie
Ce răspândea, în jur, urgie.
În altă ţară, i-a mutat
Şi-acolo, până azi, au stat.”
29 Lucruri care ascunse sânt,
Sunt ale Domnului Cel Sfânt –
Căci al nost’ Domn şi Dumnezeu
Le ţine, pentru El, mereu;
Iar cele ce-s descoperite
Sunt pentru noi, doar, dăruite,
Pentru copiii ce-au să vie
Pe urma noastră – pe vecie –
Spre a-mplini şi-a înţelege
Cuvântul scris, în astă lege.”