1 Moise, în urmă, s-a mai dus
Şi-aste cuvinte le-a mai spus,
Copiilor lui Israel:
2 „Iată că astăzi” – a zis el –
„Am strâns o sută douăzeci
De ani, în astă lume. Deci,
N-am să mai pot merge de-acum,
Ca să vă mai conduc pe drum
Şi-n frunte să vă fiu, mereu,
Căci mi-a spus Domnul Dumnezeu:
„Peste Iordan, tu nu vei trece”.
3 Chiar Dumnezeu te va petrece
De-acuma. Înaintea ta –
În frunte – al tău Domn va sta.
Pe neamurile care sânt
În ţara ta – pe-al tău pământ –
Domnul o să le nimicească
Şi-n urmă, o să-ţi dăruiască
Ţara aceea-n stăpânire,
Ca să îţi fie moştenire.
4 Domnul, la neamurile care
Aflate sunt în ţară, are
Ca să le facă ce-aţi văzut
Că, lui Sihon, i s-a făcut
Şi-apoi lui Og – cei doi aflaţi,
Peste-Amoriţi, ca împăraţi –
Pe care El i-a nimicit.
Acelaşi lucru l-au păţit,
Atuncea, şi ţările lor.
5 În mână la al tău popor,
O să îi dea Domnul Cel Sfânt,
Pe toţi care, în ţară, sânt.
Cu ei, să faceţi, negreşit,
Aşa precum v-am poruncit.
6 Acum, îmbărbătaţi-vă
În inimi, şi-ntăriţi-vă!
De teamă, să nu vă lăsaţi
Cuprinşi, şi nu vă-nspăimântaţi
De ei; căci Dumnezeul tău
E-nfrunte la poporul Său.
Iată că Însuşi Domnul vine,
Pentru a te-nsoţi pe tine!
Nicicând, să fii încredinţat,
Că singur nu vei fi lăsat.”
7 Moise-a chemat apoi, la el –
Faţă de-ntregul Israel –
Pe Iosua şi i-a vorbit:
„Te întăreşte, negreşit,
Şi-mbărbătează-te acum!
Fii gata pregătit de drum,
Pentru că tu vei fi acel
Ce va intra, cu Israel,
În ţara ce va fi a lui,
După porunca Domnului
Care-a jurat părinţilor,
Că o va da fiilor lor.
8 Iată că Însuşi Domnul vine,
Să meargă-alăturea de tine,
Pe drumul pe care-ai pornit,
Căci nu te lasă părăsit.
N-ai teamă, nu te-nspăimânta!
Domnul alăturea-ţi va sta!”
9 Moise, în urmă, a-nsemnat,
Tot ceea ce a cuvântat.
El a scris legea, după care
A-ncredinţat-o spre păstrare,
Preoţilor – care erau
Fii ai lui Levi şi duceau,
În mijlocul poporului,
Chivotul legământului –
Şi tuturor bătrânilor
Din al lui Israel popor.
10 Moise, cuvântul, a luat,
Şi-apoi, poruncă, le-a lăsat:
„Mereu, la şapte ani odată –
Când al iertării an se-arată –
Tocmai atunci în vremea-n care
A corturilor sărbătoare
Va trebui s-o prăznuiţi,
11 Când tot poporul – precum ştiţi –
După porunca Domnului,
Veni-va înaintea Lui,
În locu-ales de El, anume,
Pentru a-Şi pune al Său Nume,
Legea va trebui citită,
Spre a putea fi auzită
De-ntreg neamul lui Israel
Cari va veni în locu-acel.
12 Poporul, să îl adunaţi –
Să vină toţi – femei, bărbaţi;
Să vină-ai voşti’ copii apoi,
Şi toţi străinii de la voi,
Ca să audă, să ia seamă
Şi să înveţe să se teamă
De-al vostru Domn şi Dumnezeu,
Păzind şi împlinind, mereu,
Legea ce, astăzi, v-a fost dată.
13 Ea va putea fi învăţată
Şi de străini, de fiii lor
Cari n-au fost cu al vost’ popor
Când astă lege vi s-a dat.
Atuncea, ei vor fi-nvăţat
Ca să se teamă, tot mereu,
De-al vostru Domn şi Dumnezeu,
În vremea-n care-o să trăiţi
În ţara pe care-o primiţi
Acum, din mâna Domnului,
Trecând apa Iordanului.”
14 Domnul, pe Moise, l-a chemat
Şi-n acest fel, a cuvântat:
„E pe sfârşite a ta cale,
Căci vine clipa morţii tale.
Ceasul ţi s-a apropiat.
Cheamă-l pe Iosua, de-ndat’,
Şi-nfăţişaţi-vă-amândoi,
În cortul întâlniri-apoi.
Acolo, am să-ţi dau atunci,
Când vei veni, alte porunci.”
Moise şi Iosua s-au dus –
Aşa cum Dumnezeu a spus –
Şi-n cort, ei s-au înfăţişat.
15 Domnul, în cort, S-a arătat
Şi a venit în faţa lor,
Sub forma unui stâlp de nor.
Stâlpul de nor al Domnului
A stat la uşa cortului.
16 Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
„Iată că vremea a sosit,
Iar viaţa ta o să apună.
Ai să adormi şi împreună
Cu-ai tăi părinţi te vei afla.
Oameni-aceşti se vor scula
Şi vor curvi cu dumnezei
Necunoscuţi, străini de ei,
Pe care-n ţară-au să-i găsească.
Pe Mine-au să Mă părăsească,
Iar legământul încheiat,
Cu Mine, fi-va încălcat.
17 Când acea zi are să vie,
Mă voi aprinde de mânie
Şi fi-voi împotriva lor.
Voi părăsi acest popor
Şi-am să-Mi ascund Faţa, de el.
Atunci, întregul Israel
Are să fie bântuit
De multe rele şi lovit
De mari necazuri. Atunci are
Să se întrebe fiecare:
„Necazul care m-a ajuns
Şi răul care m-a pătruns
Pot ca să fie-ntâmplătoare?
Nu se întâmplă totul, oare,
Din pricină că Dumnezeu
Nu şade în mijlocul meu?”
18 Am să-Mi ascund Faţa, de ei,
Căci au slujit alţi dumnezei.
19 Scrieţi acum, astă cântare.
Pe-a lui Israel adunare
S-o învăţaţi s-o cânte-apoi.
Astfel, o să o puneţi voi,
În gura-ntregului popor
Şi martoră-mpotriva lor
Astă cântare o să-Mi fie –
De-aceea, trebuie s-o ştie.
20 Eu am să-l duc pe-acest popor –
Cum am jurat părinţilor –
În ţara pe-al cărei pământ
Doar lapte şi cu miere sânt.
El va mânca, pe săturate,
Din roadele cele bogate
Şi se va îngrăşa apoi.
Se va întoarce înapoi,
Spre a urma alţi dumnezei
Şi pentru a-i sluji pe ei.
Pe Mine-au să Mă părăsească
Şi au ca să nesocotească
Toate poruncile ce sânt
Cuprinse-n al Meu legământ.
21 Atuncea când va fi lovit
De multe rele, negreşit,
Cântarea pe cari o vei scrie,
Drept martoră, are să-Mi fie.
Nicicând, ea nu va fi uitată –
Ci dimpotrivă – învăţată
De toţi acei urmaşi pe care
Neamul lui Israel îi are –
Va fi în gura tuturor,
Ca martoră-mpotriva lor,
Căci nimenea, putere, n-are
Să o îngroape în uitare.
Cunosc acest popor: am ştire –
Chiar astăzi – despre-a lui pornire,
Mai înainte să-l fi dus
În ţara pe care am spus –
Când am jurat, părinţilor –
Că o voi da ăstui popor.”
22 În acea zi, Moise a scris
Cântarea – precum i s-a zis –
Şi să o cânte, l-a-nvăţat,
Pe tot poporul adunat.
23 Domnul, apoi, iar a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit,
Lui Iosua, fiul lui Nun:
„Ascultă bine ce-am să-ţi spun:
Te-mbărbătează, te-ntăreşte,
Că tu eşti cel ce trebuieşte
Ca să conducă ăst popor –
Cum le-am jurat, părinţilor
Acestui neam, demult, odată –
În ţara ce îi va fi dată.
Să nu te temi! Tare, te ţine!
Eu Însumi am să fiu cu tine.”
24 Moise, apoi, o carte-a scris,
În care-a pus – precum s-a zis –
Cuvântul legii. La sfârşit,
25 Leviţilor le-a poruncit –
Căci ei doar, în popor, erau
Cei ce chivotul îl duceau:
26 „Luaţi acum, a legii carte
Şi aşezaţi-o într-o parte,
Lângă chivotul Domnului,
Cari este-al legământului.
Mereu, acolo, ea va sta,
Ca martoră-mpotriva ta.
27 Pentru că iată, eu am ştire
Despre-al tău duh de răzvrătire.
Cunosc a ta-ncăpăţânare
Şi ştiu cât este ea de mare.
Dacă-mpotriva Domnului –
A legii şi-a poruncii Lui –
Vă răzvrătiţi acuma voi –
Cât eu încă trăiesc – apoi,
Cu-atât mai mult aveţi să fiţi,
După ce mor eu, răzvrătiţi!
28 Bătrânii seminţiilor
Şi cu mai marii oştilor,
Grabnic, să vină ca să stea –
Acum, aici – în faţa mea.
Eu le voi pune înainte –
Sub ochii lor – aste cuvinte,
Iar cerul şi acest pământ,
Martori, în contra lor, îmi sânt.
29 Căci ştiu că, după moartea mea,
Rele purtări, voi veţi avea.
Vă veţi strica şi totodată,
Din calea care, arătată,
Va fost, de către mine, voi
Vă veţi abate mai apoi,
Şi veţi ajunge ca să fiţi,
De mari nenorociri, loviţi.
Făcând doar rele – tot mereu –
Faţă de-al vostru Dumnezeu,
O să ajungeţi ca să fie
Stârnită-a Domnului mânie,
Prin lucruri ce-s nelegiuite,
Dintre-ale voastre mâini, ieşite.”
30 Moise, în urmă, a citit
Cuvintele ce-au întocmit
Cântecul scris, pentru popor,
Şezând în faţa tuturor.