1 Iată dar, binecuvântarea
Pe care, toată adunarea
Copiilor lui Israel
A căpătat-o, de la cel
Cari era omul Domnului,
‘Nainte de pieirea lui.
2 Când moartea-i s-a apropiat,
Moise, astfel, a cuvântat:
„De pe Sinai, Domnu-a venit;
Peste Seir, a răsărit;
Din muntele Paranului,
Venit-a strălucirea Lui –
Din zecile de mii pe care
Numărul sfinţilor le are –
Purtând în dreapta Domnului,
Focul nestins al legii Lui.
3 Da, ne-ncetat – pentru popoare –
Domnul – mereu – iubire, are.
În mâinile lui Dumnezeu,
Sfinţii se vor afla, mereu;
Căci ei au stat în aşteptare,
La ale Domnului picioare
Şi-apoi, cuvântul Domnului,
Ei l-au primit, din mâna Lui.
4 Prin Moise, legea ne-a venit,
Prin mâna lui, noi am primit –
Pentru-a lui Iacov adunare –
Această moştenire mare.
5 El ne fusese împărat,
Atuncea când s-au adunat,
Din fiecare seminţie,
Toţi cei care aveau să-i fie
Conducători, lui Israel
Şi-ai seminţiilor din el.
6 Trăiască Ruben! Să nu moară!
Bărbaţii care-l înconjoară –
Din seminţia lui ieşiţi –
Mereu, să fie înmulţiţi.”
7 Iată ce vorbe a rostit
Când, despre Iuda, a vorbit:
„Doamne, al nostru Dumnezeu,
Pe Iuda, să-l asculţi mereu
Şi adu-l la poporul lui.
Să-i dai tărie braţului,
Mereu, contra vrăjmaşilor,
Şi să îi stai în ajutor.”
8 El despre Levi-a zis: „Tumim
Şi totodată şi urim,
Încredinţaţi – acuma – sânt,
În grijă la bărbatul sfânt –
La cel cari fost-a ispitit
Pe când la Masa s-a găsit,
Pe care apoi, Tu l-ai certat
Când la Meriba Te-ai aflat.”
9 Despre-a sa mamă şi-al lui tată,
Levi a zis astfel, odată:
„Iată că eu nu i-am văzut!”
Aceleaşi gânduri le-a avut
Despre-ai să fraţi şi negreşit,
Vorbit-a precum a gândit:
„Nu-mi sunteţi cunoscuţi voi, mie!”
Iar de copii, n-a vrut să ştie.”
Căci ei păzesc al Tău Cuvânt,
Precum şi al Tău legământ.
10 Pe Iacov, ei l-au învăţat
Poruncile cari, Tu le-ai dat.
Legile toate-apoi – la fel –
L-au învăţat, pe Israel.
Tămâie, ei Îţi pun, în dar,
Şi-arderi de tot, pe-al Tău altar.
11 De-aceea, Doamne îl veghează!
Tăria-i binecuvântează;
Primeşte-i lucrul mâinilor,
Iar şalele duşmanilor
Cari împotrivă îi vor sta,
Tu să le frângi, cu mâna Ta,
Ca nu cumva, mai înapoi,
Vrăjmaşul să se scoale-apoi.”
12 De Beniamin, Moise-a vorbit:
„De către Domnu-i preaiubit;
El, ocrotit, va fi mereu,
De către Domnul Dumnezeu.
La adăpostul Domnului,
Se află locuinţa lui.
Între-ai Săi umeri, ne-ncetat,
Odihnă, el va fi aflat.”
13 Apoi, de Iosif, a vorbit:
„Iată ce fi-va dăruit
Ţării pe care el o are,
Ca semn de binecuvântare,
Venit din partea Domnului:
Îi va da roua cerului,
Precum şi apele ce sânt
Aflate pe acest pământ,
Care, mai bune, s-au vădit;
14 De-asemenea, va fi primit
Cel mai bun rod al soarelui;
Cel mai bun rod al anului –
Cules în fiecare lună –
În mâna lui, are să-l pună;
15 Cel mai bun rod, din munţii care
Sunt vechi între-ale lui hotare,
Cele mai bune roade date
De dealurile-nvecinate,
16 Apoi cel mai bun rod pe care,
Pe-ntinsul său, pământu-l are –
Deci tot ce va cuprinde el,
I se va da, în acest fel.
Bunăvoinţa, Celui care
Se arătase în rug, are
Să vină peste capul lui –
Pe capul domnitorului –
Căci Iosif e conducător
Peste-ai săi fraţi şi-al său popor.
17 El, frumuseţe, a avut,
Asemeni primului născut,
Şi este, la înfăţişare,
Precum e taurul cel tare.
Asemenea bivolului,
Se semeţesc coarnele lui.
De-mpunsătura coarnelor,
Nu va scăpa nici un popor,
Până la margini de pământ.
Iată-i pe cei ce coarne-i sânt:
Sunt zecile de mii pe care
Neamul lui Efraim îi are,
Precum şi miile de case
Din seminţia lui Manase.”
18 De Zabulon, a cuvântat:
„Tu bucură-te, ne-ncetat,
De alergări, pe a ta cale;
Iar tu, de corturile tale,
Ai să te bucuri, Isahar.
19 Cei doi, pe munte, aşadar,
Chema-vor neamurile toate,
Aducând jertfe, de dreptate.
Ei sunt cei care au să ştie
Să sugă-a mării bogăţie;
Comorile-n nisip pitite,
De-asemeni, le sunt dăruite.”
20 De Gad, apoi, a cuvântat:
„Să fie binecuvântat,
Necontenit, acela care
Lărgeşte-ale lui Gad hotare.
Gad odihneşte ca un leu,
Însă, va sfâşia, mereu,
Braţe şi capete, la fel.
21 Iată că Gad a fost acel
Care-a venit şi a cerut
Prima bucată din ţinut,
Căci în al său pământ îşi are –
Ascunsă bine, la păstrare –
Legiuitorul, moştenire.
Gad a adus la-ndeplinire –
Cu toţi capii poporului –
Apoi, dreptatea Domnului;
De-asemeni, a-mplinit mereu,
Poruncile lui Dumnezeu,
Faţă de-ntregul Israel.”
22 De Dan, a spus apoi, astfel:
„Ca şi un pui de leu, e Dan,
Cari se aruncă din Basan.”
23 Despre Neftali, a vorbit:
„El e sătul şi copleşit
De multă binecuvântare,
Dată de Dumnezeu. El are
Să stăpânească-nspre apus
Şi miazăzi.” Apoi a spus
24 Despre Aşer: „Neîncetat,
Să fie binecuvântat
Tot neamul lui, în Israel.
Plăcut are să fie el,
Mereu, în faţa fraţilor.
În untdelemn, al său picior,
Aşer are a-l înmuia.
25 Zăvoare multe va avea,
Care vor fi – de bună seamă –
Din fier făcute şi aramă.
Puterea n-o să-l părăsească,
Atât cât are să trăiască!”
26 Asemeni Domnului pe care
Neamul lui Israel Îl are,
Nu este nimenea, la fel.
Păşeşte, peste ceruri, El –
Călcând pe nori, cu măreţie –
În ajutor, ca să îi vie.
27 Veşnic e Domnul Dumnezeu
Şi-un adăpost e El, mereu.
Sub al Său braţ, El – veşnic – are–
Un loc menit pentru scăpare.
Pe-ai tăi vrăjmaşi, necontenit,
Din faţa ta, i-a izgonit
Şi-n orice loc ai să-l găseşti,
Ţi-a poruncit: „Să-l nimiceşti!”
28 Teamă, în locuinţă, n-are
A lui Israel adunare.
Izvorul care a ieşit
Din Iacov, e la loc ferit –
Deoparte – într-o ţară plină
De grâu, de must şi de lumină,
Iar cerul, de deasupra lui,
Rouă-i va da, pământului.
29 Israele, ce pot a zice –
Acuma – eu, decât, ferice!
Ferice că îţi este bine!
Cine mai este ca şi tine?
Tu eşti poporul Domnului,
Eşti mântuit de braţul Lui.
Mereu, pentru al tău popor,
El este scut şi ajutor.
El este sabia prin care,
Slăvit eşti tu, printre popoare.
Vrăjmaşii tăi, cei duşmănoşi,
Au să se-arate prietenoşi;
Are să calce-al tău popor,
Mereu, peste-nălţimea lor.”