1 Când cuvântarea şi-a sfârşit,
Moise, spre munte, a pornit.
Din al Moabului ţinut,
El, peste Nebo, a trecut,
Urcând pe coasta muntelui
Din faţa Ierihonului,
Pe cel mai mare vârf aflat
Pe coama lui, Pisga chemat.
De-acolo, a privit în zare,
Spre toată ţara ‘ceea mare,
Iar Dumnezeu i-a arătat,
Al ei cuprins, în lung şi-n lat:
Din Galaad, ea începea
Şi-apoi, până la Dan, ţinea;
2 Moise, atunci, a mai văzut,
Al lui Neftali-ntreg ţinut,
Ţara pe care-o căpătase
Şi Efraim şi cu Manase,
Ţara în care Iuda-i pus
Până la marea de apus;
3 Spre miazăzi, şi-a îndreptat
Privirile şi a scrutat
Apoi, ţinuturile toate
Care erau învecinate
Cu apele Iordanului.
Spre valea Ierihonului,
Spre a finicilor cetate
Şi spre ţinuturile-aflate
În depărtare, spre Ţoar,
Pierzându-se-n al său hotar,
Moise, apoi, a mai privit.
4 Domnul, în urmă, i-a vorbit:
„Aceasta-i ţara minunată,
Pe care am jurat odată –
Când îi spusesem lui Avram,
De planurile ce le am,
Când cu Isac, Eu am vorbit
Şi-apoi cu Iacov, negreşit –
Că o voi da fiilor lor.
Iată, în faţa ochilor,
Ai ţara: poţi a o vedea,
Dar tu nu ai să intri-n ea.”
5 Acolo, robul Domnului –
Moise – în a Moabului
Ţară, în urmă, a murit,
Aşa cum Domnu-a poruncit.
6 În vale, Domnul l-a-ngropat.
Mormântul lui este aflat
În ţarina Moabului,
Având – drept înaintea lui –
Pe Bet Peor. Nu s-a aflat,
Nici azi, unde-i înmormântat.
7 O sută douăzeci doar, sânt
Anii lui Moise, pe pământ.
Din clipa-n care a venit
Pe lume, până a murit,
Nu a slăbit a sa vedere
Şi n-a scăzut nici în putere.
8 Întreg neamul lui Israel
A plâns, atuncea, după el,
În al Moabului ţinut.
Popas, acolo, a făcut
Şi-a plâns apoi şi a jelit
Trei zile-n şir, necontenit.
9 Iosua – al lui Nun fecior –
Era în fruntea tuturor.
Fusese plin de-nţelepciune,
Pentru că apucase-a-şi pune,
Mâinile, Moise, peste el.
Astfel, întregul Israel,
În jurul său s-a adunat
Şi-apoi, de el, a ascultat,
Făcând dar totul potrivit
Poruncilor ce le-a primit
Moise, din partea Domnului,
Ca să le dea, poporului.
10 Un alt proroc, în Israel –
Care să fi ajuns la fel
Cum era Moise – niciodat’,
De-atunci, nu s-a mai ridicat.
Pe Cel ce este viu mereu –
Pe-adevăratul Dumnezeu –
Doar Moise – când L-a cunoscut –
Faţă la faţă, L-a văzut.
11 Nici unul nu poate să stea,
Cu Moise, pus alăturea,
În tot ce a făcut şi-a zis.
Cum a făcut când l-a trimis
În al Egiptului ţinut
Domnul, la fel nu a putut
Nimeni a face-n urma lui.
În faţa Faraonului –
Minuni şi semne-nfricoşate,
În contra ţării îndreptate
Şi a supuşilor pe care,
Marele Faraon îi are –
Nimeni, ca Moise, n-a putut,
Aşa ceva, să fi făcut.
12 Nimeni, apoi – de-asemenea –
Nu poate ca alăturea
A fi cu Moise, aşezat,
Căci nimeni nu s-a ridicat,
Prin semne înspăimântătoare
Făcute printr-o mână tare,
Aşa cum a făcut doar el,
Faţă de-ntregul Israel.