1 După ce Moise a murit,
Cu Iosua, Domnu-a vorbit –
Cu al lui Moise slujitor,
Cari fost-a al lui Nun fecior:
2 „Robul Meu Moise-i mort acum.
Scoală şi gata fii, de drum.
Strânge poporul, iar apoi,
Peste Iordan veţi trece voi,
În ţara pe cari, astăzi, vreau,
Lui Israel, ca să i-o dau.
3 Pe orice loc o să călcaţi
Cu talpa, o să-l căpătaţi,
Din partea Mea, precum – mereu –
I-am spus lui Moise, robul Meu.
4 Ţinutul vostru o să fie
De la Liban, de la pustie,
Până la râul Eufrat.
Pe-al său cuprins, va fi aflat
Şi al Hetiţilor ţinut.
El se va-ntinde, ne-ntrerupt,
Şi o să fie-n asfinţit,
De malul mării, mărginit.
5 Nimenea, împotriva ta,
Cât vei trăi, nu îţi va sta.
Cu tine, am să fiu mereu,
Precum cu Moise fost-am Eu.
N-am să te las, căci am de gând
Să nu te părăsesc, nicicând.
6 Te-mbărbătează, te-ntăreşte,
Căci tu eşti cel cari trebuieşte
Ca să îi dea, ăstui popor,
Ţara pe cari, părinţilor,
Eu le-am jurat, de mult, odată,
Că are să le fie dată.
7 Fii tare! Te îmbărbătează
Şi cu credinţă doar, lucrează
În legea ce v-am dat-o Eu,
Acum, prin Moise, robul Meu.
Mereu, la ea, vei cugeta:
Spre dreapta sau spre stânga ta
Să nu te-abaţi, căci reuşeşti
În tot ceea ce-nfăptuieşti.
8 La cartea legii, să veghezi:
Din gură, să n-o-ndepărtezi
Cătând să faci tot ce s-a scris,
Tot ceea ce, prin ea, v-am zis.
Atunci vedea-vei că se poate,
Izbândă, să primeşti în toate,
Şi astfel doar, ai să poţi spune
Că ai lucrat cu-nţelepciune.
9 Oare nu Eu ţi-am poruncit:
„Tare să fii, necontenit,
Şi-mbărbătează-te mereu!”?
Nu te-ngrozi, căci Dumnezeu,
Neîncetat, te însoţeşte
Şi-n tot ce faci, te sprijineşte.”
10 La căpitanii săi, atunci,
Le dete Iosua, porunci:
11 „Prin tabără, vă-mprăştiaţi,
Căci trebuie, porunci, să daţi,
Poporului. Să îi vorbiţi,
În acest fel: „Vă pregătiţi
Merinde, căci trei zile sânt,
Şi veţi intra pe-al vost’ pământ.
Peste Iordan o să păşiţi,
Să mergeţi ca să cuceriţi
Ţara pe care-n stăpânire,
Domnul vi-o dă, drept moştenire.”
12 Iosua, către Rubeniţi,
De-asemenea către Gadiţi
Şi unei jumătăţi de case
Din seminţia lui Manase,
Le-a spus atunci, aste cuvinte:
13 „Cu toţi aduceţi-vă-aminte
De ceea ce a poruncit
Moise, atunci când a trăit:
„Al vostru Domn v-a dat odihnă –
V-a dat o ţară, s-aveţi tihnă.”
14 În ţara care v-a fost dată
De către Moise şi-i aflată,
Aşa precum v-a fost în plan,
În astă parte de Iordan,
Soţii şi prunci să vă lăsaţi
Şi vitele. Să mă urmaţi
Cu toţi bărbaţii voştri-apoi.
Vreau, înarmaţi, să treceţi voi,
În faţă la ai voştri fraţi,
Pe care o să-i ajutaţi,
15 Până când le va da odihnă
Domnul, şi au să aibă tihnă –
La fel precum aveţi şi voi –
În ţara lor. Abia apoi,
Vă veţi întoarce-n ţara care
Aflată-i spre soare răsare,
În astă parte de Iordan,
S-o stăpâniţi, cum vă e-n plan.”
16 Lui Iosua, ei i-au vorbit:
„Vom face tot ce-ai poruncit
Şi mergem – fii încredinţat –
Oriunde ne trimiţi, de-ndat’.
17 În toate, ascultăm, de tine,
Aşa după cum ştii prea bine
Că şi de Moise-am ascultat.
Doar Domnul tău, neîncetat
Să te-nsoţească negreşit,
Cum şi pe Moise l-a-nsoţit!
18 De-aceea-ţi spunem: „Orişicine
Cari nu va asculta de tine –
De tot ce vei fi poruncit –
Cu moartea, fi-va pedepsit!
Te-mbărbătează, te-ntăreşte
Şi-n fruntea noastră, te porneşte!”