1 Iosua – al lui Nun fecior –
S-a dovedit prevăzător
Căci din Sitim, el a trimis
Două iscoade şi le-a zis:
„Duceţi-vă şi cercetaţi
Ţara, dar vreau să vă uitaţi,
Atent – în mod deosebit –
La Ierihon.” Ei au pornit,
La drum, de-ndată. Au ajuns
La Ierihon şi au pătruns
În casa unei curve, care
Le-a pregătit loc de culcare.
Rahav, femeia s-a numit
Şi-n casa ei, i-a găzduit.
2 Atunci, de ştire, i s-a dat,
Celui ce fost-a împărat,
La Ierihon, şi i s-a zis:
„Din Israel, ni s-au trimis
Oameni, ca să ne iscodească.
Ei trebuiau ca să sosească
Azi noapte-n ţară, împărate.”
3 Aflând de cele întâmplate,
Stăpânitorul a trimis
Slugi, la Rahav, care i-au zis:
„Scoate-i pe-acei bărbaţi, afară,
Căci au venit la noi în ţară,
Să iscodească-al nost’ ţinut!”
4 Femeia, însă, nu a vrut
Să se supună. I-a ascuns,
Pe cei doi oameni, şi-a răspuns:
„E-adevărat că au venit
Doi oameni, care-au poposit,
La mine, însă, n-am ştiut
Ce gânduri au şi ce-au făcut.
5 Acuma, nu mai sunt la mine,
Pentru că noaptea – ştiţi prea bine –
Poarta se-nchide. La apus,
Ei au plecat. Unde s-au dus,
Nu pot să ştiu. Dar să porniţi,
Degrabă, ca să-i urmăriţi,
Căci negreşit o să-i aflaţi.”
6 Femeia, pe cei doi bărbaţi,
Pe-acoperiş, sus, i-a suit
Şi-apoi, cu in, i-a învelit,
Căci inul pe care-l avea,
Pe-acoperiş şi-l întindea.
7 Oameni-aceia au ieşit
Şi pe cei doi, i-au urmărit,
Mergând pe firul drumului,
Spre apele Iordanului,
Iar porţile de la cetate
Au fost, pe dată, încuiate.
8 Rahav, pe-acoperiş, s-a dus
Şi-apoi, iscoadelor, le-a spus:
9 „Eu ştiu că Domnul e Cel care
V-a dat această ţară mare.
Pe toţi, acum, ne-a apucat
Groaza de voi şi ne-ncetat,
Toţi oamenii din ţara noastră,
Vor tremura, în faţa voastră.
10 Am auzit ce a făcut –
În al Egiptului ţinut –
Al vostru Domn. Noi am aflat
Cum Marea Roşie-a secat
În faţă la al vost’ popor.
De soarta împăraţilor
Sihon şi Og, care şedeau
Peste-Amoriţi şi-mpărăţeau,
De-asemenea, am auzit.
Noi ştim că voi i-aţi nimicit
Pe-aceştia, cu desăvârşire,
Şi că i-aţi şters de peste fire.
11 De când, acestea, le-am aflat,
Inima noastră s-a tăiat.
S-a dus toată nădejdea noastră –
S-a spulberat, în faţa voastră –
Căci ştim că Domnul vost’, mereu,
E-adevăratul Dumnezeu
În ceruri sus şi pe pământ.
Alţii, asemeni Lui, nu sânt.
12 Acum, vă rog să îmi juraţi
Că voi aveţi să mă cruţaţi.
De-asemeni, pentru tatăl meu –
Pentru-a lui casă – vă rog eu,
Să arătaţi îngăduinţă,
Aşa precum, bunăvoinţă,
V-am arătat şi eu, la noi.
Un semn voiesc, să îmi daţi voi,
Prin cari să am încredinţare
Cum că am căpătat cruţare,
13 Cum că, în viaţă, îi lăsaţi,
Pe tatăl meu, pe ai mei fraţi,
Surorile-mi de-asemenea,
Şi-n urmă şi pe mama mea.
De grijă-ai voştri să ne poarte
Şi să ne scape de la moarte.”
14 Acei bărbaţi i-au zis apoi:
„Gata suntem ca, pentru voi,
Chiar să murim, de ne scăpaţi
Şi de, pe faţă, nu ne daţi.
Când Dumnezeu, în mâna noastră,
Are să lase ţara voastră,
Noi toţi, atunci, ne-om purta bine,
Căci vom avea, faţă de tine,
Bunăvoinţă şi-astfel ţie,
Îţi arătăm credincioşie.”
15 Rahav i-a scos, apoi, din casă.
Pe geam, i-a ajutat să iasă,
În frânghii prinşi, pentru că ea,
Atuncea, casa şi-o avea,
Chiar lângă zidul ce păzeşte
Cetatea şi o-mprejmuieşte.
16 Apoi, le-a zis: „Duceţi-vă!
Spre munte, îndreptaţi-vă,
Ca nu cumva să vă găsească
Cei puşi ca să vă urmărească.
Ascunşi, trei zile, să staţi voi,
Pân’ s-or întoarce înapoi
Cei ce sunt puşi să scotocească
Ţinutul, ca să vă găsească.
După aceea, veţi putea,
De-al vostru drum, a vă vedea.”
17 Atunci, i-au zis cei doi bărbaţi:
„Iată cum fi-vom dezlegaţi
De jurământul nost’, pe care,
Ne-ai pus să-l facem, la plecare:
18 Când vom veni a doua oară,
Şi vom intra la voi în ţară,
Tu ai să legi astă frânghie
De fir – care-i cărămizie –
Chiar la fereastra ta, prin care,
Azi, nouă, tu ne-ai dat scăpare.
Pe tatăl tău, pe mama ta,
Să-i chemi cu tine-atunci, a sta.
De-asemenea, ai face bine
Să-i iei pe fraţii tăi la tine,
Precum şi pe familia care
Cel ce îţi e părinte-o are.
19 Dar dacă unul dintre ei –
Deci dintre oamenii acei
Care, la tine, au să fie –
Iese afară, să se ştie
Că al său sânge va cădea
Pe capul său, căci nimenea,
Dintre ai noşti’, nu-i vinovat
De moartea celui ce-a plecat.
Dar dacă cineva, din noi,
Va pune mâna mai apoi,
Pe unul din aceia care
La tine şi-au aflat scăpare,
Sângele lui, o să se vadă
Că peste noi are să cadă.
20 În caz că noi vom fi trădaţi
De către tine, dezlegaţi
Avem a fi de jurământ.”
21 „Să fie după-al vost’ cuvânt” –
Răspunse ea. Ei şi-au luat
Un bun rămas şi au plecat.
Rahav îşi puse, grijulie,
Frânghia cea cărămizie,
În geam, aşa precum i-au spus.
22 Spre munţi, iscoadele s-au dus,
Unde au stat trei zile-apoi,
Până veniră înapoi
Aceia cari i-au urmărit.
Urmăritori-au răscolit
Trei zile drumu-n lung şi-n lat,
Însă, de urmă, nu le-au dat.
23 Din munţi, iscoadele-au ieşit
Şi la Iordan au revenit.
Trecură peste râu-acel,
În tabăra lui Israel,
La Iosua, la şeful lor,
Cari este al lui Nun fecior.
24 Lui Iosua, cei doi i-au zis:
„Am fost, aşa cum ne-ai trimis,
Şi-ntr-adevăr, noi am văzut
Precum că Domnul a făcut
Ca astă ţară minunată,
În mână, să ne fie dată,
Căci toţi locuitorii ţării –
Cât vezi cu ochi-n largul zării –
Cuprinşi de spaimă-au tremurat,
În faţa noastră, ne-ncetat.”