1 Iosua s-a trezit în zori;
Cu ai lui Israel feciori,
De la Sitim, el a pornit
Şi la Iordan doar, s-a oprit,
Unde, popas, ei au făcut,
Până când noaptea a trecut.
2 Au stat trei zile-n locu-acel,
Şi-apoi, capii lui Israel,
Prin tabără, au colindat
3 Şi la popor porunci i-au dat:
„Când va porni, din locul lui,
Chivotul legământului
Purtat de preoţii Leviţi,
În urma lui, voi să porniţi.
4 Între chivot şi-ntre voi toţi,
Să fie două mii de coţi.
Mai mult, să nu v-apropiaţi
Ci la distanţă vă păstraţi.
El vă va arăta apoi,
Drumul pe cari veţi merge voi.
Să îl urmaţi, neabătut
Căci pe ăst drum, n-aţi mai trecut.”
5 Iosua a vorbit apoi,
Poporului: „Eu vreau ca voi,
Cu toţi, acum să vă sfinţiţi,
Pentru că mâine-o să priviţi
Lucrările nemaivăzute
Cari pentru voi vor fi făcute,
De către Dumnezeu.” Apoi,
6 Şi-a-ntors privirea înapoi,
Spre preoţii poporului:
„Chivotul legământului,
Să-l ridicaţi” – le spuse el –
„Şi-n urmă-ntregul Israel
Să vină după voi, de-ndat’!”
Preoţi-atunci au ridicat
Chivotul legământului.
Întreg poporu-n urma lui
S-a rânduit şi l-a urmat.
7 Domnul, îndată, l-a chemat,
Pe Iosua şi i-a vorbit:
„De azi, încep Eu, negreşit,
Să te înalţ, să vadă bine
Poporul tot, că sunt cu tine,
Aşa precum am fost mereu,
Pe lângă Moise, robul Meu.
8 La preoţi, să le dai porunci
Şi să le spui astfel: „Atunci
Când cu chivotul Domnului,
La marginea Iordanului
O să ajungeţi, să intraţi
În apa lui. În ea să staţi
Până, porunci, o să primiţi
Că este voie să ieşiţi.”
9 Copiilor lui Israel,
Le-a mai zis Iosua, astfel:
„Veniţi şi vă apropiaţi,
Ca să puteţi să ascultaţi
Cuvintele lui Dumnezeu.
10 O să cunoaşteţi că, mereu,
Domnul Cel Viu este cu noi
Şi că va izgoni apoi,
Din faţa voastră, pe Hetiţi,
Pe Canaaniţi şi pe Heviţi,
Tot neamul Fereziţilor,
Precum şi-al Ghirgasiţilor,
Întreg poporul Amorit
Şi întreg neamul Iebusit.
11 Iată chivotul Domnului –
Al Domnului pământului –
În faţă-vă o să pornească
Şi în Iordan o să se-oprească.
Priviţi-l, căci acum va trece.
12 Bărbaţi, alegeţi, doisprezece,
Căci câte unul vreau să fie,
Din fiecare seminţie.
13 Când preoţii au să pătrundă,
Cu talpa, în a apei undă,
Purtând chivotul Domnului –
Al Domnului pământului –
Iordanul vă va face drum,
Prin albie. Veţi vedea cum,
Apele lui învolburate,
În două, fi-vor despicate,
Iar apele de sus vor sta,
Grămadă, şi vor aştepta.”
14 Poporu-ndată a ieşit,
Din corturi şi s-a pregătit
Să treacă prin Iordan. Atunci –
Cum Iosua a dat porunci –
Preoţi-n frunte au pornit.
Poporu-n urmă a venit
Şi-astfel, chivotul, l-au urmat.
15 Când preoţii şi-au înmuiat
Talpa, în apele aflate,
Pe lângă maluri, revărsate –
La seceriş, râul Iordan
Se varsă-n fiecare an –
16 Apele care au venit
De sus, pe dată s-au oprit.
Grămadă-apoi, s-au înălţat
Şi-ncremenite ele-au stat,
Aflându-se la depărtare
Faţă de o cetate care,
„Adam”, atunci era chemată,
Fiind lângă Ţartan, aflată;
Iar apele care erau
În jos şi care se scurgeau
Udând mereu acea câmpie –
Care, aşa precum se ştie
De către toţi – este chemată
Ca fiind drept „marea Sărată”,
S-au scurs de tot, de s-a uscat
Albia-n care s-au aflat.
Astfel, prin albia uscată,
Poporul a trecut îndată,
Punându-şi corturile lui,
În faţa Ierihonului.
17 Toţi preoţii care-au cărat
Chivotul Domnului, au stat
În mijlocul Iordanului,
Ca pe uscat. Poporului,
I s-a permis în acest fel,
Să treacă peste râu-acel.