1 Atunci când Domnul a văzut
Că tot poporul a trecut
Peste Iordan, El i-a vorbit,
Lui Iosua, şi-a poruncit:
2 „Un om să iei – de seminţie –
Ca doisprezece inşi să fie.
3 După ce fi-vor adunaţi,
Le porunceşte: „Să luaţi,
Pietre, din apa râului –
Din mijlocul Iordanului –
Din locu-n cari s-au aşezat
Preoţii când, în el, au stat.
Douăsprezece vor fi ele,
La număr. Pietrele acele,
O să le strângeţi, iar apoi,
Aveţi a le lua cu voi,
În locu-n care vă opriţi
La noapte, ca să poposiţi.”
4 După ce fost-au adunaţi
Cei doisprezece inşi – luaţi
Din fiecare seminţie –
I-a chemat Iosua, să vie,
În faţa lui, şi-a cuvântat:
5 „Intraţi în albie de-ndat’,
Ca să luaţi din locu-n care,
Chivotul stă, în aşteptare,
Câte o piatră, iar apoi,
Pe umăr, duceţi-o cu voi.
O piatră, pentr-o seminţie,
O să luaţi, ca să vă fie
6 Un semn de-aducere aminte.
De-aceea, voi să ţineţi minte:
Când într-o zi, ai voştri prunci
Vor întreba „Ce sunt?”, atunci
7 Voi să răspundeţi: „S-a-ntâmplat
Că apele s-au despicat,
Pe când chivotul Domnului
Intra-n valea Iordanului.
Aceste pietre au menire,
De a sluji drept amintire,
Copiilor lui Israel.”
8 Ei au făcut cum a spus el
Şi din Iordan, au adunat
Douăsprezece pietre-ndat’,
Aşa cum Domnu-a poruncit,
Lui Iosua, când i-a vorbit.
Pietrele-acelea, le-au luat
Şi-n locu-n care-au înnoptat
Le-au aşezat, drept semn să fie –
Deci una la o seminţie.
9 Iosua a făcut la fel:
Douăsprezece pietre, el
Strâns-a-n Iordan, unde au stat
Preoţii care au purtat
Chivotul legământului,
Al Domnului pământului.
Şi astăzi se mai află ele,
Ascunse-n apele acele.
10 Preoţii care au cărat
Chivotul, în Iordan au stat
Până când fost-au împlinite
Poruncile ce-au fost primite
De Iosua, pentru ai lui,
Date din partea Domnului,
Aşa precum îi poruncise
Şi Moise-atunci când îi vorbise.
Întreg poporul a pornit,
Trecând peste Iordan, grăbit.
11 După ce preoţi-au văzut
Că tot poporul a trecut,
Luând chivotul Domnului,
S-au aşezat în fruntea lui.
12 Fiii lui Ruben, însoţiţi
De cei ce sunt din Gad ieşiţi,
De jumătate dintre case
Din seminţia lui Manase,
Au mers în frunte, înarmaţi.
Ei i-au condus pe ai lor fraţi,
Aşa precum Moise-a voit,
În vremea-n care a trăit.
13 Aproape patruzeci de mii
Erau ai lui Israel fii,
Toţi la olaltă adunaţi,
Gata de luptă şi-narmaţi,
Şezând în faţa Domnului,
Pe câmpul Ierihonului.
14 Atuncea, Domnul l-a-nălţat,
Pe Iosua. L-a ridicat,
Faţă de-ntregul Israel,
Încât, toţi s-au temut de el,
Şi-aceiaşi teamă, negreşit,
Ca şi lui Moise, i-au nutrit.
15 Lui Iosua, Domnul i-a spus:
16 „Preoţilor care au dus
Chivotul, să le dai porunci
Să iasă din Iordan.” Atunci,
17 Spre preoţi, Iosua s-a dus:
„Ieşiţi afară!” – el le-a spus,
18 Iar ei, îndată, au plecat.
Când preoţii care-au cărat
Chivotul legământului,
Din albia Iordanului,
Pe a ei margine-au păşit,
Apele toate-au revenit,
Aşa cum fost-au la-nceput,
Şi peste maluri au trecut.
19 Era a zecea zi din an –
În luna-ntâi – când, din Iordan,
Întreg poporul a ieşit
Şi la Ghilgal a poposit,
Spre Ierihon, în partea care
Aflată-i spre soare răsare.
20 Iosua, la Ghilgal, a pus
Pietrele care le-a adus
Din albia Iordanului.
21 El a vorbit poporului:
„Când au să-ntrebe-ai voştri prunci,
„Ce-s aste pietre?”, voi – atunci –
22 Să-i învăţaţi în acest fel:
„E semn că-ntregul Israel,
Peste Iordan – prin râul care
Voi îl vedeţi azi, fiecare –
Trecut-a ca şi pe uscat,
23 Căci Domnul vostru a secat
Atunci, apa Iordanului,
În faţa oamenilor Lui,
La fel precum a mai făcut
În al Egiptului ţinut
Când, din robie, ne-a scăpat,
Când Marea Roşie-a secat,
Încât prin ea, noi am trecut.
24 Pe toate-acestea, le-a făcut,
Ca neamurile care sânt
Pe faţa-ntregului pământ,
Să ştie cum că Domnul are,
Întotdeauna, braţul tare,
Iar voi s-aveţi teamă, mereu,
De-al vostru Domn şi Dumnezeu.”