1 Când cei care împărăţeau
Peste-Amoriţii, cari se-aflau
Peste Iordan, spre asfinţit –
Şi tot poporul Canaanit
De lângă mare – au aflat
Precum că Domnul a secat
Atunci, apa Iordanului
Pentru ca tot poporul Lui,
Să poată trece liniştit,
Tăiaţi, în inimi, s-au simţit
Şi îngroziţi au fost astfel,
De oamenii lui Israel.
2 Domnul, la Iosua, S-a dus,
În acea vreme, şi i-a spus:
„Din piatră, tu să îţi ciopleşti
Cuţite. Să te pregăteşti,
Căci tot poporul ce îl ai
Va trebui-mprejur să-l tai,
A doua oară, negreşit.”
3 Iosua-ndată a-mplinit
Ceea ce Domnul i-a cerut.
Cuţitele şi le-a făcut
Şi-apoi cu ele a tăiat
Întreg poporul adunat
În jurul său. A făcut tot
Pe dealul chemat Aralot.
4 Iată ce pricini l-au silit,
Pe Iosua, de-a împlinit
Tăierea împrejur: se ştie
Că toţi bărbaţii, în pustie,
Ajunseră de au pierit,
Egiptul, când l-au părăsit.
5 Acel popor era tăiat,
Însă cei care l-au urmat –
Cari în pustie s-au născut,
Pe lungul drum ce l-au făcut –
N-au fost tăiaţi. Deci necesar,
A fi tăiaţi împrejur iar,
Atuncea, s-a vădit să fie.
6 Patru decenii, prin pustie,
Întreg poporu-a rătăcit,
Până ajuns-a de-a pierit
Întregul neam de oameni care
Nu Îi dădură ascultare
Lui Dumnezeu, când au ieşit
Din ţara-n care au robit.
Domnul, atuncea, a jurat
Că nimeni nu va fi lăsat
Să vadă ţara ‘ceea care,
Lapte şi miere, în ea, are,
Pe care a jurat odată,
Că lor o să le fie dată.
7 În locul lor, s-au ridicat
Copiii lor – neam netăiat,
Căci se născuse în pustie.
Aceştia trebuiau să fie
Tăiaţi acuma, împrejur.
8 Deci pe toţi oamenii din jur,
Atunci, Iosua i-a tăiat.
Apoi o vreme a lăsat
Ca să se scurgă-n aşteptare,
Pân’ au ajuns la vindecare.
9 Domnul, la Iosua, S-a dus
Şi-n felu-acesta, El i-a spus:
„Iată că azi v-am ridicat
Ocara ce v-a apăsat
Când din Egipt voi aţi ieşit.”
Atunci ei, locul, l-au numit,
„Ghilgal”, care, în tălmăcire,
Este tradus prin „Prăvălire”,
Şi până astăzi şi-a păstrat
Locul acel, numele dat.
10 Deci la Ghilgal, a poposit
Poporul şi s-a pregătit
Ca Paştele să îl serbeze,
Căci trebuia ca să urmeze
A paisprezecea zi – în care
Ţineau această sărbătoare.
Chiar în acea lună din an,
Trecuseră peste Iordan,
Şi-au stat pe-ntinsul câmpului
Din faţa Ierihonului.
11 Din grâul ţării, Israel
A şi mâncat, în locu-acel,
A doua zi de Paşti. S-au dus
Şi de pe câmp, grâu, au adus,
Din cari, azimi, au pregătit,
Iar multe boabe le-au prăjit.
12 În ziua-n care au mâncat
Din grâul ţării, a-ncetat
Mana din cer; din acel an,
Mâncară rodul din Canaan.
13 Când Iosua era aflat
Pe acel câmp, şi-a ridicat
Ochii în sus şi a zărit
Un lucru care l-a uimit:
Un om stătea în faţa lui,
Ţinând deasupra capului,
O sabie. Atunci, mirat,
Iosua l-a şi întrebat:
„Cine eşti tu? Eşti dintre noi,
Sau eşti dintre vrăjmaşi?” Apoi,
14 Omul acela a vorbit:
„Ca să vă sprijin, am venit,
Căci eu sunt Căpetenia care
Oştirea Domnului o are
În fruntea sa, necontenit.
În astă clipă, am sosit.”
Iosua-ndată s-a plecat,
Jos, la pământ şi s-a-nchinat,
Plin de respect, în faţa Lui.
Apoi i-a zis: „Ce ai să-mi spui?
Ce are-a spune Domnul meu,
Pentru un rob, precum sunt eu?”
15 Atuncea, Căpetenia care
Oştirea Domnului o are
În fruntea sa, a cuvântat:
„Descalţă-te, căci ai călcat
Pe acest loc; acest pământ,
Pe care stai, e un loc sfânt.”
Iosua-ndată a făcut
Aşa precum i s-a cerut.